Originea cuvantului diavol

    Ma interesează ce gândește Dumnezeu. Restul sunt detalii. 

Albert Einstein

†

   Diavolul în istorie și Scriptură: Căderea, numele și lucrarea răului

   Din momentul dialogului omului cu diavolul, căderea omului implică întreagă istorie a luptei sau a fraternității, a luptei sau a apărării, „împotriva” sau „pentru” între condiția umană și condiția satanică. Înșelăciunea femeii, a lui Cain, a oamenilor potopului, a lui Ham etc. este un model de dialog cu forțele malefice, care duce inevitabil la distrugere, deși dialogul în sine pare a fi „constructiv”, (cum ar fi: „ nu veți muri, ci veți fi că Dumnezeu” 〜 Facerea / 3, 4).

   Forțele răului se confruntă constant cu oamenii buni în firul istoriei, schimbând oamenii: de la verticalitatea lui la infinit plus, și apoi la abis minus infinit, lăsând în oameni un dor de existența ～ îndumnezeirea ～ dar și-a schimbat sensul. Acest „minus teribil al existenței” păstrează în om dorul de apoteoză, dar, că la Sisif, nu există niciodată posibilitatea unui orizont luminos, ci mereu obsedat de povara infinitului.

Sfântul Vasile cel Mare, în omilia "Dumnezeu nu este autor al răului" definește răul că fiind "o înstrăinare de Dumnezeu". "O mică întoarcere ne face să fim cu soarele sau cu umbră trupului nostru. Cel ce privește spre soare se luminează, cel ce se întoarce spre umbră va avea parte de întuneric".

   "Lipsa binelui", cum îl numesc sfinții părinți este o non-existența sau o existența fără consistentă, total diferită de treimicul-personalizat, care activează prin harul Duhului Sfânt asupra creației.

   Ființele create, creația întreagă, circumscrie în ea rațiunile plasticizate ale Logosului divin, că imbold și tel sădit în ea de la creație.

   Răul apare însă că o "abatere a lucrării puterilor sădite în fire de la scopul lor". Deviația se poate observă permanent în istorie, concretizată în patimi, negări ale lui Dumnezeu, prin orientarea spre păcat. Căderea omului în păcat, păcatul în genere, este influențat de forță răului, cunoscută sub diferite denumiri: diavol, satana, drac, veliar, etc. O scurtă introspecție în istoria gândirilor religioase ne poate confirmă universalitatea manifestărilor satanice.

   În Sfânta Scriptură denumirea cea mai obișnuită dată forței malefice este cea de "diavol".

Cuvântul "diavol" provine din limba greacă - diavolos - și însemna în practică veche acea aruncare de lance, care spintecă animalul vânat.

   1. Cuvântul "diavolos" a fost preluat în aproape toate limbile. În limba germană, de exemplu, întâlnim noțiunea de "tiufal", "tieval" iar mai târziu "teufel". Din același filon a provenit și cuvântul englez "devil", pentru diavol.
👉 În țările de jos se utilizează termenul de duivel;
👉 irlandezii, djofull;
👉 suedezii, djeful;
👉 danezii, cljavel.
În sudul Europei avem de la acest cuvânt: diavolo,
👉 limba italiană; diablo
👉 spaniolă; diable
👉 franceză, similiar cu cel din limbile slavonice: djabel
👉 poloneză; d'abel
👉 cehă; diavol
👉 rusă- sârbo-croată; djavo.

   2. O altă denumire dată personificării răului este cea de "satan", care în limbajul uzual al timpului ante-hristic însemna o renunțare tranșantă, fără echivoc, o lepădare radicală de un lucru.

Noțiunea de "satan" se traduce prin dușmănie, contrar, opoziție.

În cartea Iov (I-ÎI, 7) Satan apare într-o poziție cvasi-dualistă, dialogala cu Dumnezeu. În Cartea Sohar, din literatură kabalista, Satan este identificat cu Sammael, fiind considerat dumnezeul "caii de stânga" formând împreună cu Lilith un "hieros gamos" demonic, pereche a dragostei carnale.

   3. "Asmodeu" (Ashmedai, Hasmodeus, Hasmodai) apare în Sfânta Scriptură, mai precis în cartea Tobit (III, 8), că duh al morțîi. Este cel care îi ucide pe soțîi anteriori ai lui Sarai, viitoarea soție a lui Tobie. În limba ebraică cuvântul "hismid" înseamnă distrugerea, distrugător. Probabil acest demon poate fi pus în legătură cu divinitatea persană Ahemsha-Devi, care în Avesta desmneaza de asemenea un spirit rău.

   4. "Aspidă și vasiliscul" de care vorbește psalmistul David (Ps. 90, 13) sunt termeni simbol atribuiți diavolului, deoarece aspis (viperă) și basiliscul (micul rege) cu cap de cocoș și coadă de șarpe, sunt simboluri demonice.

   5. "Beliar - Veliar", termen întâlnit în Noul Testament (2 Cor. VI, 15) etimologic provine din limba ebraică și înseamnă nefolositor sau ceva rău. Noțiunea însă o întâlnim și între divinitățile babilonice subpamantene, sub denumirea de Belili. Veliar sau Beliar era considerat căpetenia demonilor. În urmă descoperirilor făcute între 1947 și 1956 la Qumran, între scrierile de acolo s-au găsit câteva referiri la persoană lui Veliar, socotit "întunericul" în opoziție cu Lumina, în baza unei influențe gnostice. De asemenea apocrifă Testamentul celor doisprezece patriarhi vorbește despre "Duhul lui Beliar" și despre cele șapte nenorociri pe care el le aduce asupra oamenilor.

   6. În cartea Leviticului (XVI, 8) întâlnim o altă denumire dată diavolului, și anume, "Azazel", căruia i se trimitea în pustie câte un țap "pentru ispășirea păcatelor" în ziua de Yom Kippur. Cărțile apocrife îl consideră un asupritor al oamenilor, care a fost însă legat de îngerul Rafael până în ziua judecății.

   7. "Beelzebul - Belzebut" (Mat. X, 25; XII, 24; Mc. III, 22; Lc. XI, 15-19), era considerat Domnul sau zeul muștelor, zeitate protectoare a filistenilor, care avea chiar și un templu în cetatea Ekron (2 Regi I, 26). Cuvântul "sebul" mai înseamnă în limba ebraică și "noroi". În mitologia zoroastriana el are un corespondent feminin (Nașu), personificare a demonului ce se hrănește cu leșuri și trăiește în mizerie. În Evul Mediu, mai ales în literatură ocultă, era considerat patron al magiei.

   8. Alte denumiri date principiului răului în Sfânta Scriptură sunt: Leviatan, dragonul cosmic din cartea Iov (III, 3) respectiv din cartea Psalmilor (71, 14; 103, 26); Behemot (Iov 40, 15), monstru hipopotam; Rahab, șarpele marii (Ps. 89, 11) identificat cu Seth din religia vechilor egipteni.

Știm cine este diavolul?

Îl știm: se ascunde în detalii, e viclean și ne ispitește în fiecare zi. Clive Staples Lewis, spunea că ultima armă a diavolului este să îl covinga pe om că nu există. De aceea, este esențial să ne amintim că Biblia ne vorbește despre existența diavolilor și de nenumărate ori se arată că DOMNUL Iisus i-a îndepărtat.

Diavolul este denumit în zeci de moduri, în CARTEA SFÂNTA, și cu toate acestea oamenii nu mai știu de mult cum îl cheamă și care îi este menirea. S-a ascuns în multe lucruri din jur, și ne este greu să-l mai deosebim. De multe ori, numele diavolului este asociat cu o serie de păcâte comise de oameni, cu erorile pe care le fac: diavolul este asociat cu trufia, idolatria, ispita, desfrânarea sau mania.

Cel mai des, diavolul se arată sub formă omului care păcătuiește, și care se pune în locul lui Dumnezeu, încercând să conducă lumea. "Să nu va amăgească nimeni, cu nici un chip; căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credință și nu se va da pe față omul nelegiuirii, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalta mai presus de tot ce se numește Dumnezeu, sau se cinstește cu închinare, așa încât să se așeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu. †' ' (2 Tesaloniceni 2:3-4)

👹 Diavol

Referințele biblice ne arată că diavolul poate să posede oamenii, să îi ispitească, să îi împingă către rele, și să lucreze prin ei. Diavolul îi folosește pe oameni pentru a se lupta cu Dumnezeu. Îl cunoaștem cel mai bine prin ipitirea lui Iisus în deșert:      

Atunci Iisus a fost dus de Duhul în pustie, că să fie ispitit de diavol  (Matei 4:1).

👹 Satana

Însă Iisus îi spune pe nume și îl alungă, nu cedează ispitei: 

   Pleacă, Satano", i-a răspuns Iisus. "Căci este scris: ,Domnului, Dumnezeului tău să te închini și numai Lui să-I slujești.  (Matei 4:10)

👹 Cel ce se preface în înger al luminii

Diavolul are că principala caracteristică viclenia, pentru că se poate preface într-un înger al luminii, și poate amăgi. 

   Și nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumina. Nu este mare lucru dar, dacă și slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii. Sfârșitul lor va fi după faptele lor. (2 Corinteni 11:14-15)

👹 Tatăl minciunii, ucigaș

Diavolul este legat de păcâte care duc la nenorociri mari în viață oamenilor, precum crimă sau minciună: 

   Voi aveți de tată pe diavolul; și vreți să împliniți poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaș; și nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbește din ale lui, căci este mincinos și tatăl minciunii (Ioan 8:44)

👹 Lucifer, biruitor al neamurilor

Biblia amintește și că diavolul a fost odată un înger în armatele lui Dumnezeu, care însă a decăzut, săvârșind păcatul trufiei. Lucifer a încercat să fie asemenea lui Dumnezeu.

   Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor! Tu ziceai în inima ta: ,Mă voi sui în cer, îmi voi ridică scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi ședea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazanoaptei; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi că Cel Prea Înalt. Dar ai fost aruncat în locuința morților, în adâncimile mormântului! (Isaia 14:12-15)

👹 Belial, Bezlebut

În Biblie, diavolul mai primește și numele zeilor păgâni, cum ar fi cel al lui Belial, cunoscut că zeu al filistenilor, cu care israeliții erau în conflict: 

   Ce înțelegere poate fi între Hristos și Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios?  (2 Corinteni 6:15)

Biblia amintește și de Belzebut, divinitatea venerată de locuitorii altui oraș filistean, pe care cărturarii din Ierusalim încercau să îl asocieze cu Iisus, care vindecă bolnavi și scotea demoni din oameni.

   Și cărturarii, care se pogorasera din Ierusalim, ziceau: "Este stăpânit de Beelzebul; scoate dracii cu ajutorul domnului dracilor." Isus i-a chemat la El, și le-a zis, în pilde: "Cum poate Satana să scoată afară pe Satana? Dacă o împărăție este dezbinată împotriva ei însăși, împărăția aceea nu poate dăinui. Și dacă o casă este dezbinată împotriva ei însăși, casă aceea nu poate dăinui.  (Marcu 3:22-25)

👹 Cel ce are puterea morții

Diavolul mai este numit și "cel ce are puterea morții". Însă această denumire nu este menită să îl glorifice pe diavol, ci mai degrabă arată cum contrastează acesta cu Dumnezeu: diavolul are puterea morții, pe când Dumnezeu este cel care dăruiește viață veșnică. 

   Astfel dar, deoarece copiii sunt părtași sângelui și cărnii, tot așa și El însuși a fost deopotrivă părtaș la ele, pentru că, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morții, adică pe diavolul (Evrei 2:14)

👹 Stăpânul celor lumești

În Biblie, diavolul mai este numit și stăpânul lumii acesteia, "stăpânul celor lumești", pentru că acesta este cel care ne oferă plăceri trecătoare și ne îndepărtează de viață veșnică: 

   Acum are loc judecată lumii acesteia, acum stapanitorul lumii acesteia va fi aruncat afară  (Ioan 12:31)

sursa: crestinortodox.ro