Postări

Se afișează postări cu eticheta Dragoste De Dumnezeu

Sfânta Ipomoni: De la Împărăteasă la Maică – O Călătorie a Credinței și Virtuții

Imagine
   Viața Sfintei Cuvioase Ipomoni: O Călătorie de Credință, Virtute și Har    Această călătorie în viața Sfintei Ipomoni ne reamintește că, indiferent de circumstanțe, puterea credinței și harului divin pot transforma orice destin, lăsând o moștenire spirituală ce străbate veacurile. †      Sfânta Ipomoni , cunoscută în lumea aceasta sub numele de Elena Dragastes Paleologhina , este una dintre figurile ilustre ale spiritualității ortodoxe, ale cărei fapte și virtuți au lăsat o amprentă adâncă în istoria credinței. Viața sa, ce îmbină rolul de prințesă, împărăteasă și apoi de maică smerită, ne inspiră prin exemplul său de credință neclintită, dragoste de Dumnezeu și dăruire față de aproapele. Origini Nobile și Educație Bizantină    Născută în jurul anului 1372, Sfânta Ipomoni a făcut parte din familia conducătoare a regatului sârb al lui Ștefan Dușan, fiind fiica împăratului slavilor, Constantin Dragastes. Din generații în generații, fami...

Este în noi dragoste de Dumnezeu sau nu?

Imagine
    Este în noi dragoste de Dumnezeu sau nu? †     Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. - Corinteni I 13:2 pic.twitter.com/YBKNS93PEL - Basilica.ro (@AgentiaBasilica) October 11, 2023    Dacă tu găsești ca în tine nu este dragoste, dar dorești să o ai, fă fapte de dragoste, chiar dacă la început le faci fără dragoste. Domnul va vedea dorința și strădania ta și va pune în inima ta dragoste. Sf. Ambrozie de la Optina

Rugăciunea părinților pentru binecuvântarea copiilor

Imagine
   Rugăciunea părinților pentru binecuvântarea copiilor † Rugăciune pentru copii      Dragii noștri cititori, astăzi vă împărtășim câteva rugăciuni profunde și ziditoare de suflet, dedicate binecuvântării și ocrotirii copiilor noștri.  Fiecare părinte dorește ce este mai bun pentru copiii săi, iar rugăciunea este un mijloc puternic de a le încredința viața în mâinile lui Dumnezeu. Rugăciune scurtă pentru binecuvântarea copilului    Doamne Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, binecuvântează, sfințește, ocrotește pe acest copil al meu cu puterea făcătoare de viață a Crucii Tale. Amin.    Această rugăciune simplă, dar plină de forță, poate fi rostită zilnic, pentru a chema harul și protecția divină asupra copiilor noștri. Rugăciune pentru copii    Dumnezeule, Părinte Ceresc Mult'Îndurat, miluiește pe copiii noștri ( N ) pentru care Te rugăm cu smerenie și pe care îi lăsăm într-adins ocrotirii Tale. Așază întru ei credință tare, ...

Vino prunc Dumnezeiesc in brate sa te primesc!

Imagine
  Vino prunc Dumnezeiesc in brate sa te primesc! †   Primiti colindul? Vino prunc Dumnezeiesc, In brate sa te primesc, In suflet sa te incalzesc, Ca atunci cand ai sa cresti, De mine sa iti amintesti, Si din mila ta cea mare, sa-mi daruiesti iertare. Si dragoste si iubire si, te rog, si mantuire. Sa te binecuvinteze pruncul Hristos! Craciun cu bucurie!

Psalmul 140: Rugăciune de Seară, Dimineață și Amiază către Maica Domnului pentru Luminarea Minții și Întărirea Inimii

Imagine
Psalmul 140 - Psaltirea Maicii Domnului    Preasfântă Doamnă Fecioară, cu toată smerenia mă rog către tine, auzi-mă și ia aminte la rugăciunea mea. Rugăciunea mea să fie asemenea tămâiei înaintea ta, dimineață, la amiază, seară și în orice vreme, pentru ca răutatea acestei lumi să nu-mi întunece mintea. Fă-mă Stăpână, să înțeleg întotdeauna voia ta și întărește-mi inima în adevărata dragoste de tine!   †  Psalmul 140: Rugăciune de Seară, Dimineață și Amiază către Maica Domnului pentru Luminarea Minții și Întărirea Inimii 1. Preasfântă Doamna Fecioara, cu toată smerenia strig către ține, auzi'mă, ia aminte la rugăciunea și la cererea mea. 2. Să se îndrepteze rugăciunea mea că tămâia înaintea fetei tale, seară, dimineață, la amiază și în orice vreme, că să nu'mi întunece răutatea lumii acesteia mintea mea. 3. Fă'mă, Stăpână, să înțeleg întotdeauna cele plăcute ție și întărește inima mea, întru adevărată dragoste de ține!  

10 moduri de a invata sa iubesti extrase din Sfanta Biblie

Imagine
10 moduri de a invata sa iubesti , extrase din Sfanta Biblie † 1. Asculta si nu intrerupe ( Pilde 18,13 ) Cel ce raspunde la vorba inainte de a fi ascultat-o este nebun si incurcat la minte  † 2. Vorbeste si nu acuza ( Iacov 1,19 ) Sa stiti, preaiubitii mei frati: tot omul sa fie grabnic sa asculte, zabavnic sa vorbeasca, zabavnic la manie  † 3. Daruieste si nu te zgarci ( Pilde 21,26 ) Mereu cel fara de lege pofteste, iar cel drept da si nu se zgarceste † 4. Promite si nu amana ( Plide 13,12 ) Asteptarea prea indelungata imbolnaveste inima, iar dorinta implinita este pom al vietii  † 5. Raspunde si nu contrazice ( Pilde 15,17 ) Mai mult face o mancare de verdeturi si cu dragoste, decat un bou ingrasat si cu ura † 6. Cedeaza si nu pretinde (Efeseni 4,2) Cu toata smerenia si blandetea, cu indelunga-rabdare, intru iubire ingaduindu-va unii pe altii  †   7. Munceste si nu carti ( Filipeni 2,14 ) Pe toate sa le faceti fara murmur si fara socoteli  † ...

Muzica de relaxare si rugaciune, linistitoare, alunga depresia, insomnia, stresul si anxietatea

Imagine
Muzica de relaxare si rugaciune, linistitoare, alunga depresia, insomnia, stresul si anxietatea   †   Muzica crestina veche. Muzica de relaxare si rugaciune, linistitoare, alunga depresia, insomnia, stresul si anxietatea, aduce somn si seninatate copiilor. Psalmii au fost scrisi acum 3000 de ani de imparatul David , are puterea de a alunga raul si de imbunarea fiintele superioare cu Dumnezeu, invatandu-i rugaciunea.  In general, la inceput, cantarile crestine se intonau in biserica de catre toti credinciosii. In manastire, in primele secole de crestinism, psalmii se recitau indeosebi. Muzica psaltica veche (sau psalmodia) s-a pastrat cel mai bine in cantarile crestin-ortodoxe de astazi .   Aceasta cantare este prima parte a polieleului Latrinon ( psalmul 134 ), cel mai vechi polieleu cunoscut. A fost scris in vechea notatie neumatica, in manuscrise psaltice romeice/bizantine, din secolele XII-XIV.   Picturile apartin celor mai importanti pictori crestini:...