Postări

Se afișează postări cu eticheta Dumnezeu Ajutorul Meu

Rugăciunea celui cu inima zdrobită

Imagine
   Strigăt din adâncul deznădejdii către Dumnezeu †     Rugăciune pentru o inimă deznădăjduită     Când inima este copleșită de durere, când gândurile sunt întunecate și nădejdea pare pierdută, să ne întoarcem cu sufletul zdrobit către Dumnezeu. El nu ne părăsește niciodată, chiar și atunci când noi ne îndepărtăm de El. În clipele de slăbiciune, această rugăciune este ca o mână întinsă spre Cer, în căutarea milei, a iertării și a păcii sufletești. 📿 Din adâncul inimii mele Te chem, Doamne : Doamne, Dumnezeul meu, Tu care ai făcut cerurile şi pământul, care ai dat viață tuturor lucrărilor Tale, în acest ceas în care sufletul meu stă întristat şi plin de mânie, întinde mâna Ta cea atotputernică şi mă scoate din această întristare în care singur m-am afundat. Primește, Doamne, umilita mea rugăciune pe care o îndrept către Tine cu siguranța că mă vei ajuta. Fii alături de mine Doamne, nu mă părăsi niciodată! Iartă-mă că greșesc mereu înaintea ...

Stăpâne, Doamne Iisuse Hristoase, Tu ești ajutorul meu!

Imagine
Stăpâne, Doamne Iisuse Hristoase, Tu ești ajutorul meu! †    Stăpâne, Doamne Iisuse Hristoase, Tu ești ajutorul meu! Stăpâne, Doamne Iisuse Hristoase, Tu ești ajutorul meu și în mâinile Tale sunt, ajută-mă și nu mă lasă să-Ți greșesc, că sunt rătăcit! Nu mă lasă să umblu după voia trupului meu și nu mă trece cu vederea, că sunt bolnav, Doamne! Tu cunoști ce-mi este de folos, nu mă lasă să pier pentru păcatele mele! Nu mă părăși, Doamne , nici nu Te îndepărta de la mine, că spre Ține am nadajduit! Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu! Vindecă-mi sufletul, că mult am greșit Ție! Mântuiește-mă pentru milă Ta, că înaintea Ta sunt toți cei ce au necaz pe mine! Altă scăpare n-am, Doamne, fără numai pe Ține! Să se rușineze dar toți cei care se școală asupra mea și toți cei ce caută sufletul meu că să-l piardă ! Că numai Tu singur ești puternic, Doamne, întru toate, și a Ta este slavă în vecii vecilor, Amin.

Rugaciune pentru gasirea unui loc de munca

Imagine
   Rugaciune pentru gasirea unui loc de munca † ⏩    Rugaciuni incepatoare    Sfinte Ierarh Nicolae , tu ai primit de la Dumnezeu darul de a-i ajuta pe cei nevoiasi si saraci, ajuta-ma sa-mi castig painea cea de toate zilele. Iata in ce greutati ma aflu eu si familia mea: ( spui greutatile ). Nu stiu ce sa fac si incotro sa ma indrept.    Faptele tale minunate au aruncat o raza de speranta si in sufletul meu si ma indeamna sa alerg la mijlocirea ta. Stiu ca Dumnezeu , care oranduieste toate, cunoaste starea mea, dar nu sunt vrednic sa apar in fata lui.    De aceea cer sprijinul tau. Locul de munca potrivit inseamna pentru mine castigarea celor necesare existentei mele ( si a familiei mele ). De aceea, te rog, ajuta-ma sa gasesc un serviciu potrivit, ca sa traiesc cinstit din munca mea. Nadajduiesc ca ma vei ajuta. Voi starui in aceasta rugaciune pana cand ea se va implini.  Amin!    Vin cu toata increderea la tine, ...

Psalmul 117: Lauda și Mila Eternă a Domnului – Izbăvirea și Tăria Credinței

Imagine
   Psalmul 117 este o puternică chemare la laudă și recunoștință față de Dumnezeu, subliniind bunătatea Sa veșnică și mila care nu cunoaște sfârșitul. Printr-o serie de declarații pline de credință, psalmul descrie cum Domnul răspunde la strigătul celor aflați în necaz, oferind izbăvire și protecție. El este stâncă și tăria celor care se încred în El, iar dreapta Sa face minuni. Psalmul celebrează triumful asupra adversităților și proclamă biruința prin credință, încurajând-i pe toți cei drepți să intre în porțile dreptate și să-L laude pe Domnul pentru binecuvântările Sale. † 1. Lăudaţi pe Domnul că este bun, că în veac este mila Lui. 2. Să zică, dar, casa lui Israel, că este bun, că în veac este mila Lui. 3. Să zică, dar, casa lui Aaron, că este bun, că în veac este mila Lui. 4. Să zică, dar, toţi cei ce se tem de Domnul, că este bun, că în veac este mila Lui. 5. În necaz am chemat pe Domnul şi m-a auzit şi m-a scos întru desfătare. 6. Domnul este ajutorul meu, nu mă voi te...