Sfântul Dumitru Stăniloae despre Rugăciunea Curată și Întâlnirea cu Dumnezeu
†
Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae: Rugăciunea ca întâlnire a minții cu inima
Rugăciunea adevărată nu trebuie să rămână doar la nivelul minții sau doar la nivelul inimii, ci trebuie să fie o unire profundă a celor două. Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae ne învață că o rugăciune numai cu mintea este rece, iar una numai cu inima este sentimentalism fără orizont. Rugăciunea autentică este acea comuniune în care mintea coboară în inimă, acolo unde întâlnește infinitul iubirii lui Dumnezeu.
Mintea singură poate cădea în capcana teoriei, iar inima singură se poate pierde în emoții nestatornice. De aceea, Părinții ne învață că rugăciunea inimii este acea lucrare prin care mintea, eliberată de gânduri, se odihnește în adâncul inimii, unde omul se întâlnește cu Dumnezeu. Acesta este momentul în care realitatea prezenței divine înlocuiește simpla idee despre Dumnezeu.
Pentru ca mintea să intre în inimă, este nevoie de o luptă duhovnicească. Obstacolele pot fi senzațiile simțurilor, imaginația sau chiar gândurile teologice care, deși par bune, pot distrage de la rugăciunea adevărată. De aceea, Părinții ne învață să ne ferim de orice fel de închipuire, chiar dacă pare sfântă, și să urmăm calea smereniei.
Rugăciunea curată este acea stare în care omul nu mai este dominat de gânduri sau senzații, ci trăiește direct întâlnirea cu Dumnezeu. Aceasta nu este o pierdere a sinelui într-un ocean de energie impersonală, ci este comuniunea cu un Dumnezeu personal, care ne iubește și căruia îi putem răspunde cu iubire personală.
Din inimă izvorăsc nu doar iubirea și recunoștința, ci și durerea pentru păcat. Rugăciunea lui Iisus („Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”) este expresia acestei stări de căință și iubire în același timp. Lacrimile de pocăință sunt semnul că inima s-a curățat de alipirea de cele trecătoare și a ajuns la iubirea infinită a lui Dumnezeu.
Mintea coborâtă în inimă în rugăciune nu mai întrebuințează cuvintele ca pe niște formule seci, ci le trăiește ca pe o adresare directă către Dumnezeu. Cuvintele devin astfel expresia unei realități vii, nu a unei teorii despre divinitate. La un anumit nivel al rugăciunii, cuvintele pot fi chiar depășite, pentru că întreaga ființă devine o expresie a laudei, uimirii și iubirii pentru Dumnezeu.
Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae ne arată astfel că rugăciunea nu este doar o practicare exterioară, ci este o realitate profundă, o întâlnire vie în care omul trăiește prezența iubitoare a lui Dumnezeu în inima sa. Adevărata rugăciune este acea deschidere totală către Dumnezeu, în care mintea și inima se unesc în iubire și smerenie, într-o comuniune care depășește orice cuvinte.
RăspundețiȘtergereCaci imparatia cerurilor este asemenea unui om stapan de casa, care a iesit dis-de-dimineata sa tocmeasca lucratori pentru via sa.
Si invoindu-se cu lucratorii cu un dinar pe zi, i-a trimis in via sa.
Si iesind pe la ceasul al treilea, a vazut pe altii stand in piata fara lucru.
Si le-a zis acelora: - Mergeti si voi in vie, si ce va fi cu dreptul, va voi da.
Iar ei s-au dus. Iesind iarasi pe la ceasul al saselea si al noualea, a facut tot asa.
Iesind pe la ceasul al unsprezecelea, a gasit pe altii, stand fara lucru, si le-a zis: - De ce ati stat aici toata ziua fara lucru?
Zis-au lui: - Fiindca nimeni nu ne-a tocmit.
Zis-a lor: - Duceti-va si voi in vie si ce va fi cu dreptul veti lua.
Facandu-se seara, stapanul viei a zis catre ingrijitorul sau: - Cheama pe lucratori si da-le plata, incepand de cei din urma pana la cei dintai.
Venind cei din ceasul al unsprezecelea, au luat cate un dinar.
Si venind cei dintai, au socotit ca vor lua mai mult, dar au luat si ei tot cate un dinar.
Si dupa ce au luat, carteau impotriva stapanului casei, zicand: - Acestia de pe urma au facut un ceas si i-ai pus deopotriva cu noi, care am dus greutatea zilei si arsita.
Iar el, raspunzand, a zis unuia dintre ei: - Prietene, nu-ti fac nedreptate. Oare nu te-ai invoit cu mine un dinar?
Ia ce este al tau si pleaca. Voiesc sa dau acestuia de pe urma ca si tie.
Au nu mi se cuvine mie sa fac ce voiesc cu ale mele? Sau ochiul tau este rau, pentru ca eu sunt bun?
Astfel vor fi cei de pe urma intai si cei dintai pe urma, ca multi sunt chemati, dar putini alesi.
RăspundețiȘtergereDumnezeu stie masura cuvenita patimirilor noastre.
Grădinarul tunde ramurile, pentru ca pomul să crească mai repede şi să rodească mai bine. Dacă întrece măsura şi retează prea mult, pomul se va usca. Credeţi-mă, Dumnezeu veghează asupra fiecărui om cu mai multă grijă şi milostivire decât oricare grădinar.
Ascultaţi cum cugetă Sfântul Nil Sorski:
- Dacă olarul ştie cât trebuie ţinut vasul în foc ca să nu crape, oare Dumnezeu nu ştie măsura cuvenită pătimirilor noastre?
Credeţi-mă, Domnul are mult mai mult discernământ şi mult mai multă dragoste decât omul.
A-L intelege pe Dumnezeu este greu, iar a-L exprima este cu neputinta
RăspundețiȘtergere