Psalmul 136: Lamentația Exilatului - Dorul de Ierusalim la Râul Babilonului
Psalmul 136 este o expresie profundă a melancoliei și a dorinței de întoarcere la Ierusalim, scris într-un context de exil. Psalmistul începe prin a evoca amintirile triste legat de Sion, plângând la râul Babilonului, unde și-a atârnat harpa, simbol al bucuriei și al culturii sale, în fața opresiunii inamicilor. Captivii sunt constrânși să cânte cântări ale bucuriei în mijlocul străinătății, dar se simt incapabili să facă acest lucru fără a-și aminti de casa lor. Versetele subliniază legătura profundă cu Ierusalimul, un loc de sacralitate și bucurie, pe care autorul promite să nu-l uite. În ciuda durerii provocate de căderea orașului, se roagă ca Dumnezeu să-și aducă aminte de fiii lui Edom, care au asistat la distrugerea Ierusalimului. Ultimele versete exprimă dorință de răzbunare împotriva opresorilor, evidențiind suferința profundă și indignarea comunității exilate. † 1. La râul Babilonului, acolo am şezut şi am plâns când ne-am adus aminte de Sion. 2. În ...