Despre paza minții – învățăturile Sfântului Isaia Pustnicul din Filocalia I

   Despre paza minții – învățăturile Sfântului Isaia Pustnicul din Filocalia I

   Într-o lume plină de zgomot, griji și gânduri care ne risipesc sufletul, învățăturile Sfinților Părinți filocalici rămân o lumină neclintită. Paza minții – acea lucrare tainică a omului care dorește să-L caute neîncetat pe Dumnezeu în adâncul inimii – este, după cum spune Isaia Pustnicul, cheia întoarcerii la curăție și la pacea adevărată.

   Textele de mai jos, extrase din Filocalia, volumul I, ne așază în față oglinda conștiinței și chemarea la trezvie, la stăpânirea inimii și la o rugăciune curată.

„Lăudați-vă cu numele cel sfânt al Lui; veselească-se inima celor ce caută pe Domnul.”

(Psalmul 104:3)

Fii deci cu luare aminte la ține, că nu cumva ceva din cele ale pierzarii să te desfacă de Dumnezeul dragostei. Stăpânește-ți inima ta și nu fii nepăsător, zicând: 

Cum o voi păzi, om păcătos fiind?

Căci când va părăși omul păcatele sale și se va întoarce Ia Dumnezeu, pocăință să îl va naște a două oară și-l va face cu totul nou.

~*~

† . Este în firea minții mania împotriva patimilor. Căci dacă nu se manie omul împotriva tuturor celor semănate de vrăjmașul într-însul, nu va vedea nici curatie întru sine. Când a aflat Iov lucrul acesta, a blestemat pe vrăjmașii săi zicând : 

 Necinstitilor și defaimatilor, lipsiți de tot binele, nu v-am socotit vrednici nici de câinii turmelor mele!

Iar cel ce vrea să ajungă la mania cea firească, taie toate voile sale, până când întărește în sine voia cea după fire a minții.

† . Când, împotrivindu-te, vei birui oastea vrăjmașilor și o vei vedea că fuge dela ține slăbită, să nu ți se bucure inima. Căci răutatea duhurilor este în urmă lor. Ei pregătesc un războiul și mai rău decât cel dintâi și adună forțe înapoia cetățîi, poruncindu'le să nu se miște din loc. Dacă te vei împotrivi lor mai departe, luptându-te, vor fugi dela față ta întru slăbiciune. Dar dacă te vei înalta întru inima ta, pe motiv că i-ai izgonit și vei părăsi cetatea, se vor ridică unii de la spate, alții din față și bietul suflet se va pomeni împresurat de ei fără scăpare. Cetatea este rugăciunea; † lupta este împotrivirea prin Iisus Hristos; † iar baza de unde pornim lupta noastră este mania.

† . Să stăm deci, iubiților, întru frică lui Dumnezeu, păzind și supraveghind lucrarea virtuților. Să nu dăm pricina de sminteaia constiintii noastre, ci să luăm aminte la noi înșine întru frică lui Dumnezeu până când se va desrobi și ea dimpreună cu noi, că să se facă între noi și ea unire deplină. Ea va fi atunci paznicul noastră, arătându-ne fiecare lucru de care trebuie să ne ferim. Dacă însă nu o vom ascultă, se va depărta de la noi și ne va părăși și vom cădea în mâinile vrăjmașilor, care nu vor mai avea milă de noi. Căci iată cum ne-a învățat Stăpânul nostru, zicând: 

Împacă-te cu parasul tău, până ești încă pe cale cu el.

Parasul este conștiința, fiindcă se împotrivește omului ce vrea să facă voia trupului, iar dacă acesta nu vrea să o asculte îl da pe mâna vrăjmașilor săi.

† . Când vede Dumnezeu că mintea I s-a supus Lui din toată puterea și nu are alt ajutor fără numai pe El singur, o întărește zicând: 

Nu te teme fiul meu Iacob, prea micule la număr Israil.

și iarăși: 

Nu te teme, că te'am răscumpărat; te'am numit cu numele Meu și al Meu eșți tu. De va fi să treci prin apă, cu ține voi fi și puhoaiele nu te vor înghiți. Iar de va fi să treci prin foc, nu vei fi ars, iar flacăra nu te va mistui. Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Sfântul Iui Israil, Cel ce te mântuiește.

† . De va auzi mintea această încurajare, va îndrăzni împotriva vrajmasului, zicând: 

Cine vrea să bată războiul cu mine? Să vie de față! Cine este protivnicul meu? Să se apropie de mine. Iată, Domnul este ajutorul meu, cine mă va asupri? Voi toți că o haina va veți invechi și veți fi mâncați de molii.

† . Dacă inima ta urăște păcatul prin fire, va ieși biruitoare și se va depărta dela toate ce nasc păcatul. Pune muncile înaintea ta și vei cunoaște că ajutorul tău rămâne cu ține. Iar tu întru nimic să nu'L întristezi pe Dumnezeu, ci plângând înaintea Lui, zi așa: 

A Ta este milă, că să mă izbavesti pe mine, Doamne; căci fără ajutorul Tău, îmi este cu neputință să scap din mâinile vrăjmașilor mei. 

Fii cu luare aminte și la inima ta și El te va păzi de tot răul.

† . Dator este monahul să inchiza toate porțile sufletului sau, adică toate simțurile, că să nu mai facă greșeli prin ele. Căci de se va vedea mintea pe sine nestăpânită de nimic, se va pregăți pentru nemurire, aducându'și simțurile sale la un loc și făcându'le un singur trup.

† . Când se va slobozi mintea de toată nădejdea din lumea văzută, să știi că acesta e semn că a murit în ține păcatul.

† . Când se va elibera mintea, se va înlătura tot ce e la mijloc între ea și Dumnezeu.

† . Când se va izbăvi mintea de toți vrăjmașii ei și se va linișți, se va află într'un veac nou, cugetând la cele noi și nestricăcioase. 

Deci unde este starvul, acolo se vor adună și vulturii.

† . Dracii se învăluie și se acoperă pentru o vreme în vicleșugul lor, că doar își va lasă omul slobodă inima, socotind că s'a izbăvit de lupta. Iar dacă se întâmplă această, sar dintr'odată asupra bietului suflet și îl răpesc că pe o vrabie. Și dacă se află mai puternici decât bietul suflet, îl prăvălesc fără milă în păcâte mai grele că cele dela început, pentru care s'a rugat să fie iertat. Să stăm deci cu frică lui Dumnezeu și să strajuim inima, davarsind lucrarea noastră. Căci păzind virtuțile, împiedicăm răutatea vrăjmașilor.

† . Iisus Hristos, învățătorul nostru, știind vrăjmașă lor neîndurare și milostivindu-se de neamul omenesc, ne-a poruncit să păzim inima cu strictețe, zicând: 

Fiți gata în tot ceasul, că nu știți în care ceas vine furul ; deci nu cumva venind să va găsească dormind

 și iarăși: 

Vedeți să nu se ingreuieze inima voastră întru desfranare, beție și griji lumești și să vie peste voi fără de veste ceasul acela. 

Deci ia seama la inima ta, fiind cu luare aminte la simturite tale. Și dacă se va intovarasi cu ține pomenirea lui Dumnezeu, vei prinde pe tâlhării care te pradă de ea. Căci cel ce se deprinde să deosebească precis gândurile, recunoaște pe cele ce vreau să între și să-l spurce, fiindcă acestea tulbură mintea că să se facă mândră și trândava. Dar cei ce cunosc răutatea lor, rămân netulburati, rugându-se Domnului.

† . De nu va uri omul toată lucrarea lumii acesteiei nu va putea sluji lui Dumnezeu. Deci care este slujirea lui Dumnezeu ? Numai această: să nu avem nimic străîn în minte în vremea când ne rugăm Lui, nici plăcere când îl binecuvântăm, nici răutate când îi cântăm, nici ura când luăm partea Lui, nici râvna rea care să ne impiedece să zăbovim cugetând la ei și să ne aducem aminte de El. Căci toate aceste lucruri întunecate se fac zid care închide nefericitul suflet, de nu poate sluji curat lui Dumnezeu. Fiindcă acestea îl rețîn în văzduh și nu-l lasă să meargă în întâmpinarea lui Dumnezeu și să-L binecuvînteze întru ascuns și să-L primească în cămară inimii, că să fie luminat de EI. Iată de ce se întunecă mintea totdeauna și nu se poate apropia de Dumnezeu, dacă nu are grijă să taie acestea de la sine, întru cunoștință.

† . Când mintea va izbăvi simțirile sufletului de voile trupului și le va aduce la nepătimire și va desface sufletul de voile trupului, atunci, dacă va vedea Dumnezeu nerusinatele patimi năvălind asupra sufletului, că să-i tragă simțirile în păcat, și va strigă mintea întru ascuns pe Dumnezeu ne'ncetat, îi va trimite ajutorul Sau și le va alungă pe toate deodată.

† . Rogu-te, câtă vreme eșți în trup, să nu lași slobodă inima ta. Căci precum plugarul nu se poate bizui pe vreo roadă ce se arată în țărînă să, mai înainte de'a o adună în hambarele sale, fiindcă nu știe ce i se poate întâmplă, tot așa omul nu poate da drumul inimii sale "câtă vreme are suflare în nările sale". Și precum omul nu știe ce patimă îl va întâmpina până la cea din urmă suflare, tot așa nu poate slobozi inima să până are răsuflare; ci trebuie să strige totdeauna către Dumnezeu, după ajutorul și milă Lui.

† . Cel ce nu află ajutor în vremea războiului, nu poate nădăjdui nici în pace.

† . Abia când cineva se va desface de cele de'a stânga (de cele rele), își va cunoaște cu deamanuntul toate păcatele ce le'a făcut înaintea lui Dumnezeu. Căci nu'și vede omul păcatele sale, de nu se va desface de ele cu amărăciune. Dar cei ce au ajuns la măsură această, nu aflat plansul și rugăciunea și rușinea înaintea lui Dumnezeu, aducându'și aminte de urâtă lor tovărășie cu patimile. Să ne luptăm deci, fraților, după puterea noastră, și dimpreună cu noi va lucra și Dumnezeu după mulțimea milelor Sale. Chiar dacă nu ne'am păzit inima că părinții noștri, să ne sarguim după putere să păzim trupurile noastre fără de păcât, precum cere Dumnezeu și să credem că, ținând seama de vremea foametei ce am apucat'o, va face și cu noi milă pe care a făcut'o cu Sfinții Săi.

† . Cel ce și-a închinat întreagă inima căutării lui Dumnezeu întru evlavie și după adevăr, nu poate avea părerea că a ajuns plăcut înaintea lui Dumnezeu. Căci câtă vreme îl mustra conștiința pentru unele lucrări împotriva firii, nu este cu totul liber. Câtă vreme este cineva care îl mustra este și cineva care îl învinovățește; iar câtă vreme atârnă asupra lui învinuirea, nu e de față slobozenia. Dacă încă mai pe urmă, luând seama Ia ține în vremea rugăciunii, vezi că nimic nu te învinovățește de păcât, să știi că eșți slobod și ai intrat în sfânta Lui odihnă după voia Să. Dacă vezi că roadă cea bună s-a împuternicit de n-o mai înăbușe neghină vrajmasului, și că nu din voia lor și din vicleșug s-au depărtat protivnicii, încetând a mai război simțurile tale; și dacă nourul face umbră deasupra cortului și soarele nu te arde ziua nici luna noaptea; dacă se află întru ține isprăvită toată pregătirea cortului, că să stai și să-l strajuesti după voia lui Dumnezeu, să știi că ai biruit cu ajutorul lui Dumnezeu. Iar atunci și El face umbră deasupra cortului, căci al Lui este. Până când însă ține războiul, omul petrece în frică și cutremur, cugetând că poate birui sau poate fi biruit azi, ori poate birui sau poate fi biruit mâine. Căci lupta strânge inima. Dar nepatimirea nu e tulburată de război. Cel ajuns la nepătimire a primit răsplată și nu mai are grijă de desbinarea celor trei, căci s-a făcut pace între ei prin Dumnezeu. Iar cei trei sunt: sufletul, trupul și duhul. Deci când cei trei se fac una prin lucrarea Duhului Sfânt nu se mai pot despărți. Așa dar să nu te socoti pe ține că ai murit păcatelor, câtă vreme eșți supărat de vrăjmașii tăi, fie în vremea privegherii, fie în vremea somnului. Căci câtă vreme nefericitul om este pe arena de lupta, nu poate avea siguranță.

† . Când se întărește mintea și se pregătește să urmeze dragostei, care stinge toate patimile trupului și nu mai lasă să stăpânească ceva din cele protivnice firii asupra inimii, se împotrivește la toate cele opuse firii, până când le va despărți de cele fireșți.

† . Cercetează-te, frate, în fiecare zi, că să-ți cunoști inima și să vezi ce patimi se află în ea înaintea lui Dumnezeu ; și leapădă'le din inima ta, că să nu vie osânda rea asupra ta.

† . Fii deci cu luare aminte la inima ta, frate, și ia seama la vrăjmași tăi, căci sunt vicleni în rautatatea lor. Încredințează'le în inima ta de cuvântul acesta: nu poate face cele bune, omul care săvârșește cele rele. De aceea ne-a învățat Mântuitorul să priveghem, zicând: 

 Stramta este poartă și îngustă calea ce duce la viață, și puțini sunt cei ce o află pe ea .

† . Fii deci cu luare aminte la ține, că nu cumva ceva din cele ale pierzarii să te desfacă de Dumnezeul dragostei. Stăpânește'ți inima ta și nu fii nepăsător, zicând : 

Cum o voi păzi, om păcătos fiind?

Căci când va părăși omul păcatele sale și se va întoarce Ia Dumnezeu, pocăință să îl va naște a două oară și-l va face cu totul nou.

† . Dumnezeiască Scriptură cea Veche și Nouă vorbește pretutindeni despre păzirea inimii. Întâi cântărețul David strigă: 

Fiii oamenilor, până când veți fi grei la inima?

și iarăși: 

Inima lor este deșartă. 

Iar despre cei ce cugetă cele deșarte spune: 

Zis-a întru inima să: nu mă voi clatină; 

și iarăși: 

Zis-au întru inima lor: uitat-a Dumnezeu. 

   Și câte că acestea. Monahul este dator să înțeleagă scopul Scripturii, către cine grăiește și când grăiește, și să țînă ne'ncetat lupta nevointii. Să fie cu luare aminte la atacurile vrajmasului. Și că un carmaici să taie valurile, călăuzit de harul lui Dumnezeu. Să nu se întoarcă din cale, ci să fie cu luare aminte numai la sine și să vorbească în liniște cu Dumnezeu cu gând neclătit și cu minte neiscoditoare.

† . Împrejurările cer, de la noi rugăciune, precum valurile, vijeliile și furtunile cer carmaiciul. Căci suntem supuși Ia atacul gândurilor, atât ale virtuții, cât și ale păcatului. Iar stăpân peste patimi se zice că este gândul cel evlavios și iubitor de Dumnezeu. Deci ni se cade nouă, celor ce râvnim liniștea, să deosebim și să despărțim cu luare aminte și cu înțelepciune virtuțile și păcatele, și să aflăm care virtute trebue să o cultivăm când sunt de față părinții și frații și pe care s'o lucrăm când suntem singuri. Trebuie să mai știm care este prima virtute, care a două, a treia; și care patimă este sufletească și care trupească; și din care virtute ne răpește mândria mintea, din care se ivește slavă deșartă prin care se aproprie mania și din care se ivește lăcomia pantecelui. Căci datori suntem să curățim gândurile, precum și orice înălțare ce ar crește împotriva cunoștinții de Dumnezeu.

† . Cea dintâi virtute este nepurtarea de grijă, adică moartea față de orice om și de orice lucru. Din această se naște dorul de Dumnezeu. Iar acesta naște mania cea după fire, care se împotrivește oricărui atac încercat de vrăjmașul. Atunci găsește sălaș în om frică lui Dumnezeu, iar prin frică se face arătată dragostea.

† . Trebuie să alungăm din inima momeala gândului, prin împotrivire cucernică în vremea rugăciunii, că să nu ne aflăm cu buzele vorbind cu Dumnezeu, iar cu inima cugetând cele necuvenite. Căci nu primește Dumnezeu rugăciune tulbure și disprețuitoare de la cel ce se indeletniceste cu liniștirea. Scriptură ne îndeamnă pretutindeni să păzim simțurile sufletului. De se va supune voia monahului legii lui Dumnezeu și după legea Lui va ocarmui mintea cele supuse ei (înțeleg toate mișcările sufletului, dar mai ales mania și poftă, căci acestea sunt supuse puterii rațiunii), am săvârșit virtutea și am împlinit dreptatea, îndreptând poftă spre Dumnezeu și spre voile Lui, iar mania împotriva diavolului și a păcatului. Spre ce lucrare năzuim prin urmare? Spre meditația cea ascunsă.

† . De se va semăna vreun gând urat în inima ta, șezând în chilia ta privește și împotrivește-te păcatului, că nu cumva să te birue. Sargueste'te să-ți aduci aminte de Dumnezeu, gândind că îți poartă de grije și că cele ce le grăiești întru inima ta sunt descoperite înaintea Lui. Zi deci sufletului tău: 

Dacă te temi că păcătoșii, care-s că și ține, să nu vadă păcatele tale, cu cât mai mult trebuie să te temi de Dumnezeu, care ia aminte la toate? 

Iar din sfatuirea această cu ține însuți vine în sufletul tău frică lui Dumnezu. Și dacă rămâi în ea, rămâi neclintit de patimi, precum este scris: 

Cei ce nadajduesc spre Domnul, sunt că muntele Sionului; nu se va clăti în veac cel ce locuiește în Ierusalim. 

Și la tot lucrul pe care-l faci, să ai pe Dumnezeu înainte și să cugeți că vede orice gând al tău, și nu vei păcătui niciodată, A Lui fie slavă în veci Amin.