Treceți la conținutul principal

Cinstirea icoanei Maicii Domnului „Chezasa celor pacatosi”

   Cinstirea icoanei Maicii Domnului „Chezasa celor pacatosi”

 

   In fiecare an, in ziua de 29 de la sfarsitul lunii mai, Biserica noastra ne aminteste sa ne inchinam icoanei Maicii Domnului, „Chezasa celor pacatosi”, una dintre icoanele Preasfintei, a carei poveste se va spune cu siguranta. si intiparit de multa vreme in mintea noastra, in inimile noastre.

  In preajma sarbatorii ei vom aduna ceva despre iconografia „Chezasa celor pacatosi” al Maicii Domnului sau, cel putin pana in acest moment, nu am avut bunul prilej de a le intalni in multele volume si marturii inchinate ei. Prin urmare, va invitam sa le cititi in urmatoarele randuri:

⏩   Inca din primele veacuri, crestinii au cinstit-o pe Maica lui Dumnezeu, constienti fiind de marea ei mijlocire inaintea Mantuitorului, numind-o fie Mireasa, pururea Fecioara sau Scara catre Cer, fie Aparatoare in primejdii sau Doamna Ingerilor. Ca sa clarificam, termenul de „chezasa”, desi este un arhaism, adica un cuvant vechi, care nu se mai foloseste atat de des in vocabularul de astazi al limbii noastre, inseamna acea persoana care isi asuma raspunderea morala pentru cineva sau pentru ceva. Adica, in termeni religiosi, mijlocitoare. Una dintre cele mai interesante referinte patristice legate de mijlocirea Maicii Domnului ii apartine Sfantului Teofan al Niceei, care spunea ca:

  Daca Hristos este Capul Bisericii, iar noi, credinciosii, alcatuim trupul, Preasfanta Nascatoare este „gatul” care leaga trupul de Cap, cea prin care se revarsa toate darurile duhovnicesti.
⏩   Desi nu se cunoaste cu exactitate cine a pictat-o si in ce vreme, traditia Bisericii noastre spune ca ideea care a stat la baza acestei minunate reprezentari a Maicii Domnului este un verset din Acatistul Acoperamantului Maicii Domnului: 

 Bucura-te, Cea care intinzi mainile pentru noi in rugaciune catre Dumnezeu.
⏩   In ceea ce priveste erminia icoanei, Maica Domnului este zugravita tinandu-L pe Mantuitorul nostru Iisus Hristos in mana stanga. Mana ei dreapta este tinuta in mainile Pruncului Hristos, astfel: degetul ei mare este tinut de Prunc cu mana dreapta, iar degetul cel mic, de mana stanga a Pruncului. Gestul acesta special este in consonanta cu insusi numele icoanei, semnificand faptul ca Maica Domnului este Mijlocitoarea tuturor celor care o striga in neputintele lor si Ii cer ajutorul.

⏩   Aparitia acestei icoane in istoria Ortodoxiei a avut loc printr-o minune petrecuta la mijlocul secolului al XIX-lea, la Manastirea Sfantului Nicolae din Odrino, Rusia. Se spune ca, pentru o buna bucata de timp, icoana a „zacut” uitata undeva intr-o capela veche de langa poarta manastirii, alaturi de multe alte icoane. Prafuita, afumata de lumanari si de tamaie, astepta, parca, ziua in care cineva va veni sa o scoata la lumina zilei. In 1843, mai multor oameni li s-a descoperit in vis ca este inzestrata cu puterea de a savarsi minuni si astfel, obstea manastirii a hotarat sa o duca din capela in biserica manastirii. Astfel,  sfantul asezamant monahal a devenit in scurt timp loc de pelerinaj pentru credinciosi din toate partile Rusiei.

⏩   Cea dintai minune savarsita inaintea icoanei Maicii Domnului „Chezasa celor pacatosi” a avut loc chiar in 1844, la un an distanta de la mutarea ei in biserica manastirii. Este vorba despre vindecarea unui baiat care de multi ani era paralizat si pentru care mama sa se ruga fierbinte dinaintea icoanei. Raspandindu-se vestea minunii, si mai multi credinciosi au inceput sa vina si sa se inchine inaintea icoanei, rugandu-se sa primeasca tamaduire de boli trupesti si izbavire de necazuri. Totodata, icoana a ramas in sufletele credinciosilor si in urma izbavirii lor de o epidemie de holera, cand multi bolnavi au primit tamaduire prin rugaciunile care s-au facut inaintea ei.

⏩   La patru ani de la aceasta minune, Dimitrie Bonseskul din Moscova, un locotenent colonel credincios si cu multa evlavie la Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, a cerut obstii de la Odrino sa ii dea binecuvantarea de a zugravi o copie a acestei icoane, pentru a o aseza in casa lui. La scurt timp, o alta minune avea sa se intample: icoana a inceput sa izvorasca mir cu buna mireasma. Multi bolnavi au din acea zona, afland, au inceput sa vina si sa ia mir de pe icoana, apoi ungandu-se cu el si rugandu-se lui Dumnezeu sa-i scape din aceasta neputinta, primeau tamaduire. Vazand evlavia oamenilor, locotenentul a hotarat sa daruiasca icoana Bisericii Sfantului Nicolae – Kamovniki, unde s-a zidit inca o capela in cinstea ei.

   Cu siguranta, nu multi dintre noi vom avea ocazia de a ajunge in aceasta viata tocmai pana in Odrino, in Rusia. Insa, trebuie sa stiti ca Domnul si Maica Sa aud rugaciunile curate din orice loc sunt ele inaltate! Nimic nu ne impiedica sa transformam casa noastra, pentru cateva zeci de minute, in naosul Manastirii ocrotita de Sfantul Nicolae, locul in care se afla aceasta minunata icoana, spunandu-i Maicii Domnului necazurile sau cantandu-i multumirea noastra. Sa ne plecam genunchii inaintea ei si sa-i citim Acatistul sau Paraclisul, rugandu-ne nu doar pentru sanatatea noastra, ci si pentru vindecarea tuturor celor apropiati, stiuti sau nestiuti. AMIN!
Sursa:Bizanticons Art

Comentarii

  1. Avva ISAIA _08:38


    Trei virtuți aduc ne'ncetat lumină în minte:

    - necunoașterea răutății în orice persoană.
    - a îndura tot ce se întâmplă fără jenă
    - a face bine dușmanilor.

    RăspundețiȘtergere
  2. ( Evrei 12: 5-6 ) _08:40


    „Fiul meu, nu dispreţui certarea Domnului, nici nu te descuraja, când eşti mustrat de El. Căci pe cine îl iubeşte Domnul îl ceartă, şi biciuieşte pe tot fiul pe care îl primeşte”.

    RăspundețiȘtergere
  3. Sf. Ioan Casian, Filocalia 1 _07:28


    În zadar ne lăudăm cu postul, cu privegherea, cu sărăcia şi cu cititul Scripturilor dacă n-am dobândit dragoste către Dumnezeu şi către aproapele.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

„Rugăciunile, gândurile și ideile tale ne inspiră! Lăsați un comentariu.”

Postări populare de pe acest blog

Intrarea Maicii Domnului în Biserică – Hramul Bisericii din Schei, Câmpulung Muscel

   Pe 21 noiembrie, creștinii ortodocși sărbătoresc Intrarea Maicii Domnului în Biserică, o zi de mare însemnătate spirituală. Biserica din Schei, Câmpulung Muscel, și-a cinstit ocrotitoarea prin slujbe speciale și rugăciuni, reunind credincioșii într-o atmosferă de bucurie și comuniune. Sărbătoarea reamintește importanța dăruirii lui Dumnezeu și a mijlocirii Maicii Domnului în viața noastră. †   Intrarea Maicii Domnului în Biserică – Hramul Bisericii din Schei, Câmpulung Muscel    Pe 21 noiembrie, creștinii ortodocși de pretutindeni prăznuiesc Intrarea Maicii Domnului în Biserică , o sărbătoare ce reamintește de dăruirea Preasfintei Fecioare Maria la Templul din Ierusalim , moment ce marchează începutul vieții sale în slujirea lui Dumnezeu.    An de an, această zi devine prilej de bucurie și rugăciune în multe lăcașuri de cult din țară, care își cinstesc ocrotitoarea, printre ele numărându-se și Biserica din Schei din municipiul Câmpulung Muscel. O...

Cândești de Muscel, satul binecuvântat al Patriarhului Iustin Moisescu

    Un fiu al Muscelului care a luminat Biserica: Patriarhul Iustin Moisescu †     Cândești de Muscel – Satul Patriarhului Iustin Moisescu    Într-un colț binecuvântat al Muscelului, la poalele dealurilor argeșene, se află satul Cândești — locul care a dat lumii unul dintre cei mai mari păstori ai Bisericii Ortodoxe Române: Patriarhul Iustin Moisescu. Un vis pentru satul Cândești    Astăzi, părintele paroh Andrei Poștu poartă în suflet dorința de a închina un mic muzeu memoriei celui mai renumit fiu al satului. În biserica din Cândești se va așeza, spre pomenire și cinstire, o lucrare dedicată patriarhului care a luminat Biserica românească în vremuri grele. Acest demers este și împlinirea voii Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Argeșeanul, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, care a dăruit credincioșilor musceleni o carte de suflet: „Cândești de Muscel. Satul Patriarhului Iustin Moisescu” — o lucrare ziditoare, așezată la temelia credințe...

Nektaria Karantzi: Vocea de Aur a Muzicii Bizantine

   Nektaria Karantzi: O Voce a Muzicii Bizantine cu Răsunet Internațional †    Nektaria Karantzi: O Viață Dedicată Muzicii Bizantine și Sacre    Nektaria Karantzi , originară din Atena, Grecia, reprezintă o figură emblematică a muzicii bizantine și sacre. Cu o voce de o profunzime spirituală rar întâlnită, Nektaria este recunoscută la nivel internațional ca una dintre cele mai importante interprete din acest domeniu. Activitatea sa, atât pe scenă, cât și în studio, este dedicată integral cântului bizantin, perpetuând tradiții muzicale vechi și sacre care traversează granițele culturale și lingvistice. O Viață Dedicată Muzicii Bizantine    Nektaria Karantzi a început să-și contureze drumul în muzica bizantină la o vârstă fragedă. La doar 9 ani, era deja implicată în activități corale, iar la 14 ani și-a lansat prima înregistrare. De-a lungul timpului, vocea sa a devenit o punte între tradiția muzicală grecească și audiențele internaționale. Un epi...