Postări

Se afișează postări cu eticheta Căință și pocăință

Acatistul Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca: Chemarea Pocăinței și a Credinței

Imagine
   Acatistul Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca: Chemarea Pocăinței și a Credinței    Acesta este Acatistul Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, așa cum este transmis din vechime, pentru ca prin rugăciuni și cuvinte de laudă să ne întărim credința și să cerem mijlocirea Maicii Domnului în fața lui Hristos. †    Acatistul Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca 📜 Rugăciuni ce se rostesc înaintea tuturor ACATISTELOR Condac 1    Îngerului luminii și luceafărului pustiei cele de laudă să-i aducem, noi, care ne minunăm de nevoințele ei cele mai presus de fire. Iar tu, ca ceea ce ai biruit pe Veliar cu puterea Crucii și cununa slavei ai dobândit-o de la Dumnezeu, roagă-te Stăpânului Hristos, ca să ne izbăvească de păcate pe noi, cei ce-ți cântăm: Bucură-te, Preacuvioasă Maică Maria, mult folositoare ! Icos 1    Înger pământesc ai fost, Preacuvioasă Maică, iar acum ești om ceresc, bucurându-te ne­grăit de lumina dumnezeirii, în care pururea te veseleșt...

Smerenia care înalță: Lecții din pilda Vameșului și a Fariseului

Imagine
   Între mândrie și pocăință: Învățăturile Duminicii Vameșului și a Fariseului    Duminica Vameșului și a Fariseului marchează începutul perioadei Triodului în Biserica Ortodoxă, fiind prima duminică pregătitoare pentru Postul Mare. Această zi ne aduce în atenție pilda rostită de Mântuitorul Iisus Hristos, în care sunt prezentați doi oameni urcând la templu pentru a se ruga: un fariseu și un vameș. Fariseul își evidențiază faptele bune și se compară favorabil cu ceilalți, în timp ce vameșul, conștient de păcatele sale, își pleacă smerit capul și cere mila lui Dumnezeu. Pilda subliniază importanța smereniei și a pocăinței sincere, arătând că Dumnezeu privește cu bunăvoință către cei care își recunosc greșelile și se căiesc, în contrast cu cei mândri și autosuficienți. †    Pilda Vameșului și a Fariseului: Calea spre adevărata îndreptare      Duminica Vameșului și a Fariseului – Lecția Smereniei și a Pocăinței    În prima duminică a T...

Îndemnul la Pocăință și Rodirea Spirituală în Osea 10:12: Semănatul Faptelor Bune pentru Recolta Milostivirii

Imagine
   Prin acest verset, prorocul Osea transmite ideea că oamenii trebuie să-și transforme viața și să trăiască după voia lui Dumnezeu, pentru ca să primească binecuvântările Lui. Pocăința, faptele bune și căutarea sinceră a lui Dumnezeu sunt calea către milostivirea și mântuirea oferite de El. Osea Capitolul 10 ver. 12:    Semănaţi-vă fapte bune, căci numai aşa veţi secera milostivire; prefaceţi ţelina în ogoare ale cunoaşterii de Dumnezeu şi căutaţi pe Domnul, ca El să vină şi să vă îndestuleze de roade mântuitoare! †      Versetul din Osea 10:12 este o chemare la pocăință și la întoarcerea către Dumnezeu, folosită metaforic pentru a ilustra procesul spiritual al omului, comparându-l cu activitățile agricole – semănatul, ogorul, recolta. „Semănați-vă fapte bune, căci numai așa veți secera milostivire”:    Această parte a versetului ne îndeamnă să semănăm fapte bune, adică să trăim conform voii lui Dumnezeu, cu dreptate, iubire și compasiun...

Acatistul POCAINTEII / Doamne, iarta-ma, ca peste pacatul meu eu tot Tie ma INCHIN

Imagine
   Acatistul POCAINTEII (ALCATUIT si DIORTOSIT de IEROMONAH GHELASIE GHEORGHE 1944-2003, de la Manastire Frasinei). Doamne, iarta-ma, ca peste pacatul meu eu tot Tie ma INCHIN †       Obisnuitul inceput: Primele RUGACIUNI (incepatoare)   In numele TATALUI si al FIULUI si al SFANTULUI DUH. Amin. Slava tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie ! Slava tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie ! Slava tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !    IMPARATE ceresc, MANGAIETORULE, DUHUL adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti ; VISTIERUL bunatatilor si DATATORULE de viata, vino si Te salasluieste intru noi si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, BUNULE, sufletele noastre. Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte miluieste-ne pe noi. Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte miluieste-ne pe noi. Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte miluieste-ne pe noi. Slava TATALUI si al FIULUI si al S...

O, DOAMNE, întoarce-ne la TINE, iar noi ne vom întoarce!

Imagine
   📜 Plângerile lui Ieremia 5 🙏 Meditație și rugăciune pentru întărire și întoarcerea către Dumnezeu. (Plangerile 5:21) Biblia - Versiunea Bartolomeu Anania † ✨ Rugăciunea Profetului Ieremia ✨    Adu-Ți aminte, Doamne, de cele întâmplate și vezi ocara noastră! Mostenirea noastră a ajuns în mâinile străinilor, iar femeile noastre sunt văduve. Bem apa noastră cu preț și plătim chiar și pentru lemnele noastre. Sub greutatea prigonitorilor, ne întindem mâna spre alte popoare, căutând să ne saturăm. Dar și acum, căzându-ne cununa de pe cap, inima noastră tanjește, iar veselia sa transformat în plâns... Întoarce-Te către noi, Doamne, și ne vom întoarce la Tine! Înnoiește zilele noastre, precum în vremurile de odinioară! Plangerile lui Ieremia Capitolul 5 Biblia - Versiunea Bisericii Ortodoxe Române

Miracolul Marturisiri - Taina Spovedaniei

Imagine
   Miracolul Marturisiri - Taina Spovedaniei †      Taina Spovedaniei ca mijloc de vindecare sufleteasca si apropiere de Dumnezeu intr-o lume declinata.  Atunci cand vorbim despre marturisire, trebuie sa intelegem prin aceasta, mai presus decat orice altceva, Taina Pocaintei. Spovedania este una dintre cele mai mari Taine care ni s-au dat; un binecuvantat dar, marturisit de insusi Mantuitorul Iisus Hristos, dupa invierea Sa, prin urmatoarele cuvinte adresate ucenicilor:  Luati Duh Sfant! Carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute (Ioan 20, 22-23) Toate Tainele sunt inalte, nespus de adanci; toate Tainele ne unesc cu Dumnezeu, ne fac partasi la o noua viata, viata vesnica, ne dau o noua perspectiva duhovniceasca, plina de sfintenie. Astfel, ele ne deschid un univers extraordinar, de neatins. De aici si numirea de ,,taina” - lucru greu de inteles pentru mintea omeneasca. Taina atinge, intru intuneric, inima celui ...

Pildă aleasă de viețuire duhovnicească a Sfintei Maria Egipteanca

Imagine
   Pildă aleasă de viețuire duhovnicească a Sfintei Maria Egipteanca †    Viata Sfintei Maria Egipteanca se citește de obicei de doua ori pe an, și anume: 1.  Joi in Saptamana a 5-a din Sfantul si Marele Post, la Utrenie (care se savarseste miercuri seara), adica la " Denia Canonului cel Mare ”. Dupa randuiala din Tipicul Mare si din Triod, aceasta citire se imparte in doua stari;  Starea intai se citeste indata dupa sfarsitul Catismei a 8-a si Starea a doua dupa Cantarea a 3-a a Canonului Mare (si Sedelnele corespunzatoare);  2. Duminica a 5-a din Postul Mare, la Utrenie (in locul Sinaxarului), deoarece in aceasta Duminica Facem pomenirea Cuvioasei Maria Egipteanca. 👉    Acatistul Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca: Chemarea Pocăinței și a Credinței Sfintei Maria Egipteanca   Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului VIATA SFINTEI MARIA EGIPTEANCA  Bun lucru este a ascunde taina imparatului si slavit lucru a propovadui faptele lu...