Rugăciunea smereniei: „Doamne, sunt un prost...” Îmi place o rugăciune care spune: „ Doamne, sunt un prost, și voi rămâne un prost de nu mă vei lumina Tu. Și sunt slab și neputincios, de nu mă vei întări Tu. ” Câte cuvinte simple, și totuși cât adevăr adânc ascund! Omul care se recunoaște pe sine mic și neputincios înaintea lui Dumnezeu se află deja pe calea înțelepciunii. Nu este o rugăciune a deznădejdii, ci a smereniei și a nădejdii . A-L ruga pe Dumnezeu să ne lumineze și să ne întărească înseamnă a recunoaște că singuri nu putem nimic, dar cu El — toate sunt cu putință. Când sufletul se smerește și zice „Doamne, nu pot fără Tine”, atunci harul lui Dumnezeu vine. Și prostia omenească se transformă în înțelepciune, iar slăbiciunea — în putere. „Căci puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune.” (2 Corinteni 12, 9) Să păstrăm această rugăciune în inimă și să o spunem cu simplitate, ca un copil care se încredințează Tată...
Mare este numele Sfintei Treimi !