Psalmul 129: Strigăt din Adâncuri - Nădejde și Milă

  Psalmul 129, cunoscut și sub denumirea de „Cântarea din adâncuri”, este o rugăciune de pocăință și speranță. Psalmistul exprimă strigătul către Dumnezeu din adâncurile suferinței, implorându-L să asculte rugăciunea sa. El recunoaște fragilitatea umană în fața păcatului și afirmă că, fără mila divină, nimeni nu poate supraviețui. Psalmistul pune nădejdea în Dumnezeu, așteptând cu răbdare mântuirea promisă, atât pentru sine, cât și pentru întregul popor Israel. Textul subliniază tema milostivirii divine și a eliberării de păcate.

†

1. Dintru adâncuri am strigat către Tine, Doamne! Doamne, auzi glasul meu!

2. Fie urechile Tale cu luare-aminte la glasul rugăciunii mele.

3. De Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va suferi?

4. Că la Tine este milostivirea.

5. Pentru numele Tău, Te-am aşteptat, Doamne; aşteptat-a sufletul meu spre cuvântul Tău,

6. Nădăjduit-a sufletul meu în Domnul, din straja dimineţii până în noapte. Din straja dimineţii să nădăjduiască Israel spre Domnul.

7. Că la Domnul este mila şi multă mântuire la El

8. Şi El va izbăvi pe Israel din toate fărădelegile lui.

Psalmul 129: Strigăt din Adâncuri - Nădejde și Milă