Viața Sfântului Cuvios Gherasim de la Iordan († 475) – minunea leului Iordan și rânduiala pustnicilor

   Viața Sfântului Cuvios Gherasim de la Iordan († 475) – lauda pustnicilor și chip al ascultării

Citește Viața Sfântului Cuvios Gherasim de la Iordan († 475): nevoința din pustie, îndreptarea din rătăcire, rânduiala lavrei și minunea leului Iordan – lecții de ascultare și smerenie.

   Sfântul Cuvios Gherasim, lauda pustnicilor, era de neam din părțile Lichiei. Din tinerețe, având cuget dumnezeiesc, s-a îngrădit cu frica lui Dumnezeu. Primind sfințitul chip monahicesc, a ales calea cea strâmtă a nevoinței: mai întâi s-a dus în pustia Tebaidei din Egipt, unde a viețuit o vreme în aspre osteneli duhovnicești, iar apoi s-a întors în patria sa, în Lichia.

Venirea în Palestina și întemeierea mănăstirii de la Iordan

Spre sfârșitul împărăției lui Teodosie cel Tânăr (408–450), Cuviosul Gherasim a venit în Palestina și s-a sălășluit în pustia Iordanului, unde strălucea „ca o stea luminoasă” prin viață curată și fapte bune. Acolo a întemeiat o mănăstire lângă râul Iordanului, rânduind o viață de obște pentru începători și chilii sihăstrești pentru cei desăvârșiți.

Tulburarea ereziilor după Sinodul IV Ecumenic (Calcedon, 451)

În vremea împăratului Marcian și a împărătesei Pulheria (450–457), s-a ținut la Calcedon, în anul 451, al patrulea Sinod a toată lumea, care a osândit rătăcirile lui Dioscor al Alexandriei și ale lui Eutihie, care susțineau că în Hristos ar fi „numai o fire”.

După sinod, unii eretici au tulburat Palestina, încercând să ponegrească hotărârile Sfinților Părinți. Între aceștia, un oarecare Teodosie, cu chip monahicesc, dar cu cuget înșelător, a amăgit pe mulți, inclusiv pe împărăteasa Evdochia (văduva lui Teodosie cel Tânăr), și a ajuns până la a-l izgoni pe patriarhul Ierusalimului, fericitul Iuvenalie, luând fără dreptate scaunul.

Îndreptarea Sfântului: întoarcerea la dreapta credință

În acea tulburare, cu îngăduința lui Dumnezeu, și Cuviosul Gherasim a fost pentru scurtă vreme amăgit de înșelăciunea eretică. Însă Domnul l-a ridicat degrabă: aflând despre Cuviosul Eftimie cel Mare, a mers la el în pustia numită Ruva. Acolo, prin povățuire sfântă și învățătura deplină a dreptei credințe, Cuviosul Gherasim a lepădat rătăcirea și s-a întors cu pocăință adâncă la Biserică. Această întâmplare este amintită de Chiril al Ierusalimului în viața Cuviosului Eftimie.

Între timp, dreptcredinciosul împărat Marcian a rânduit ca răpitorul Teodosie să fie prins; acesta a fugit și, în cele din urmă, dreapta credință a strălucit iarăși în Ierusalim și în Palestina. Însăși împărăteasa Evdochia, cunoscând greșeala, s-a pocăit și s-a lipit din nou de Biserica cea adevărată.

---

Rânduiala aspră a vieții în lavra Sfântului Gherasim

Mănăstirea Cuviosului Gherasim era la depărtare de Ierusalim (în jur de 35 de stadii) și aproape de Iordan (cam o stadie). Acolo, Sfântul a rânduit o rânduială care a uimit lumea:

Viața în pustie (luni–vineri)

Părinții cei desăvârșiți petreceau cinci zile în chiliile lor din pustie:

↪   în tăcere și rugăciune,
↪   cu lucru de mâini (împletirea de coșnițe din mlădițe de finic),
↪   fără mâncare gătită: doar puțină pâine uscată, apă și curmale,
↪   fără foc și fără aprinderea focului în chilie.

Când unii au cerut îngăduință să aprindă lumânare ori foc pentru nevoi, Sfântul a răspuns hotărât: dacă vor foc, să stea în mănăstire cu începătorii; în chiliile pustnicești nu va îngădui foc „în toate zilele vieții” lui. Rânduiala aceasta nu era asprime goală, ci pază a inimii: să nu se strecoare dorințe, mângâieri și împrăștiere, ci să rămână mintea lipită de Dumnezeu.

Întoarcerea în obște (sâmbătă–duminică)

Sâmbăta și duminica, toți se adunau în mănăstire:

↪   participau la Sfânta Liturghie,
↪   se împărtășeau cu Sfintele Taine,
↪   apoi mâncau fiertură și beau puțin vin, întru slava lui Dumnezeu.

Duceau înaintea Sfântului lucrul mâinilor din cele cinci zile, ca semn de ascultare și rânduială. Duminică după-amiază se întorceau iarăși în pustie cu puțină pâine, curmale, apă și mlădițe de finic.

Sărăcie, libertate, inimă de obște

Fiecare avea doar strictul necesar: o haină veche, o rogojină, un vas de lut cu apă. Ușile chiliilor rămâneau neînchise, ca oricine ar fi vrut să intre să poată lua ceva – fără oprire, fără mânie, fără „al meu”. Erau „o inimă și un suflet”, iar simplitatea lor era mărturie că adevărata bogăție este pacea cu Dumnezeu.

---

Sfântul Chiriac și darul proorociei Sfântului Gherasim

În preajma lui a petrecut și fericitul Chiriac. Tânărul Chiriac, primit cu dragoste de Cuviosul Eftimie și trimis apoi la Iordan, a fost pus de Sfântul Gherasim la viața de obște și la ascultări. Postul și rugăciunea lui erau uimitoare: gusta pâine și apă la două zile, iar noaptea stătea la rugăciune.

În Sfântul și Marele Post, Cuviosul Gherasim se retrăgea în pustia adâncă Ruva și îl lua uneori și pe Chiriac. Acolo se împărtășea duminicile și petrecea în liniște până la Duminica Stâlparilor.

În chip minunat, Sfântul Gherasim a cunoscut mutarea la Domnul a Cuviosului Eftimie: a văzut pe îngerii lui Dumnezeu ridicând sufletul lui cu bucurie la cer. A mers îndată, l-a găsit adormit în Domnul, i-a îngropat cinstit trupul și s-a întors la chilia sa.

---

Minunea leului „Iordan” – ascultare, recunoștință și smerenie

Una dintre cele mai cunoscute întâmplări din viața Sfântului Gherasim este minunea leului. Umblând prin pustia Iordanului, Sfântul a întâlnit un leu bolnav, cu un ghimpe mare înfipt în laba umflată. Fiarei îi lipsea graiul, dar nu și smerenia: se uita blând și cerea ajutor. Sfântul i-a scos ghimpele, i-a curățit rana și l-a pansat.

Din acea clipă, leul nu l-a mai părăsit: mergea după el ca un ucenic. Frații aveau un catâr cu care aduceau apă de la Iordan, iar Sfântul a poruncit ca leul să-l păzească. Într-o zi, catârul a fost furat de un neguțător. Leul, întorcându-se mâhnit, a fost ocărât de stareț, care a crezut (pe nedrept) că l-a mâncat. Drept pedeapsă, Sfântul a rânduit ca leul să poarte sarcina și să aducă apă ca un slujitor.

Mai târziu, leul a întâlnit întâmplător convoiul neguțătorului și a recunoscut catârul. S-a repezit, iar oamenii au fugit de frică. Leul a prins catârul de frâu și l-a adus înapoi la mănăstire, împreună cu trei cămile încărcate cu grâu. Atunci Sfântul a zis cu zâmbet: „În zadar am ocărât leul…”, și l-a numit „Iordan”.

După adormirea Sfântului Gherasim, leul, neaflându-l, a răcnit de durere și nu primea hrană. Dus la mormânt, a înțeles că starețul s-a mutat la Domnul și, tânguindu-se, a murit îndată deasupra mormântului. Dumnezeu a îngăduit aceasta spre preamărirea plăcutului Său și spre învățătura noastră: ascultarea, pacea și blândețea lui Adam în Rai, înainte de cădere, se arată ca o umbră chiar și în făptura necuvântătoare, când omul se sfințește.

---

Înțelesuri duhovnicești pentru noi

Din viața Sfântului Cuvios Gherasim rămân câteva învățături puternice:

↪   Nevoința nu este scop, ci drum spre curățirea inimii: rânduiala aspră păzea mintea de împrăștiere și aprindea rugăciunea.
↪  Smerenia vindecă și greșeala: chiar dacă a fost o clipă amăgit, Sfântul s-a întors imediat prin ascultare și pocăință.
↪  Ascultarea naște libertate: uși deschise la chilii, fără „al meu”, cu inimă de obște.
↪   Sfințenia aduce pace în jur: până și fiara sălbatică se îmblânzește lângă omul lui Dumnezeu.
↪   Nu judeca pripit: Sfântul însuși a recunoscut că l-a ocărât pe nedrept pe leu — lecție fină despre graba minții.

---

Notă despre cronologie (pe scurt)

În unele tradiții (Prolog), apare o datare greșită, plasându-l pe Sfântul Gherasim în vremea lui Constantin Bărbosul (668–685). Însă din legătura lui cu Sinodul IV Ecumenic (451) și cu sfinții contemporani (Eftimie cel Mare) reiese că a viețuit cu mult mai devreme. Tradiția sinaxarelor menționează că a ajuns până în vremea împăratului Zenon (474–491) și a adormit în Domnul în anul 475.

---

📝  Așa a strălucit Sfântul Cuvios Gherasim în pustia Iordanului: prin credință dreaptă, prin rânduială de fier, prin inimă milostivă și printr-o sfințenie care a făcut din pustie o grădină a lui Dumnezeu. Iar acum, împreună cu sfinții, slăvește pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, în veci. Amin.

Cu ale lui sfinte rugaciuni, Doamne, miluieste'ne si ne mantuieste pe noi. Amin.

 4 Martie 1977 ROMANIA

 

Audio / Acatistul Sfantului Gherasim de la Iordan

Powered by RedCircle

Canonul de rugacine catre Sfantul Cuvios Gherasim de la Iordan

Powered by RedCircle

Troparul Sfantului Cuvios Gherasim de la Iordan, glasul al 8-lea:

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor si cu suspinurile cele dintru adanc ai facut ostenelile tale insutit roditoare; si te'ai facut luminator lumii, stralucind cu minunile, Gherasim, parintele nostru. Roaga'te lui Hristos Dumnezeu ca sa mantuiasca sufletele noastre.

Sfantul Gherasim de la Iordan - parintele Pimen Vlad

Pentru ca pe 4 martie este Sfantul Gherasim de la Iordan, sa va spun cateva cuvinte despre el. S-a nascut undeva in Lichia, in Turcia de astazi, si de acolo s-a gandit sa se calugareasca... 👇