
Troparul sărbătorii Bunei Vestiri:
Astăzi este începutul mântuirii noastre și arătarea tainei celei din veac. Fiul lui Dumnezeu, fiu Fecioarei Se face, și Gavriil harul îl binevesteste. Pentru această și noi, împreună cu dansul, Născătoarei de Dumnezeu să-i strigăm: Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu ține!
Condac la Praznicul Inaintepraznuirii Bunei Vestiri:
Apărătoare Doamna, pentru biruință mulțumiri, izbavindu-ne din nevoi, aducem ție, Născătoare de Dumnezeu noi robii Tăi. Ci, că ceea ce ai stăpânire nebiruită, slobozește-ne din toate nevoile, că să strigăm ție: Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioara!
Tu ești Începutul mântuirii noastre, a tuturor celor de pe pământ, Născătoare de Dumnezeu. Căci Dumnezeiescul slujitor, mai marele începător al cetelor, Arhanghelul Gavriil, a fost trimis din cer să stea înaintea ta și ți-a adus bucurie, Ceea ce ești cu har Dăruită. Pentru această, toți strigăm ție: Bucură-te, Mireasă Nenuntita!
Canon de rugăciune la Praznicul Bunei Vestiri
Tropar la Praznicul Inaintepraznuirii Bunei Vestiri, glasul al 4-lea:
Astăzi începutul bucuriei a toată lumea îndeamnă a laudă Inaintepraznuirea, că iată, Arhanghelul Gavriil vine, aducând Fecioarei Bună Vestire și către dansa strigă: Bucură-te, cea Plină de har, Domnul este cu ține!
Cântărea 1, glasul al 4-lea
Irmosul:
Adâncul Marii Roșii, cu picioare neudate, trecându-l pedestru Israel cel de demult, cu mâinile lui Moise, în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustiu a biruit.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Să se veselească plină de bucurie lumea, simțind pogorârea Domnului în ea, căci din adâncul milostivirii din cer coboară, luând trup în pântecele Fecioarei.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Iată, dumnezeiescul arhanghel al Împăratului tuturor și Dumnezeu se trimite la ține, Împărăteasa, că să-ți vestească venirea și-ți va strigă: Bucură-te, pentru chemarea din nou a strămoșului.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Năstrapa plină de lumina și cu totul de aur, pregătește-te că să primești în ține Mâna Viețîi. Căci va veni la ține, prin glasul Îngerului, salasluindu-Se, mai presus de fire, în ține.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Înlăuntrul tău, Curată, Se va salaslui Cel Ce locuiește pururea în ceruri. Căci vine să ridice la cer plămădeală oamenilor, întru această cu adevărat imbracandu-Se.
Cântărea a 3-a
Irmosul:
Nu întru înțelepciune, nici întru putere, sau bogăție ne lăudăm, ci întru Ține, Înțelepciunea Tatălui Cea ipostatica, Hristoase. Că nu este sfânt afară de Ține, Iubitorule de oameni.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Pamantule, cel ce făceai să crească, cu întristare, spinii patimilor, bucură-te și saltă! Că iată, Plugarul Cel Nemuritor va veni acum să te scoată din blestem.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Fecioara neîntinată, dumnezeiască lână, gătește-te căci asupra ta, că o ploaie, Dumnezeu Se va pogorî, că să usuce izvoarele calcării de porunca.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Carte dumnezeiască, pregătește-te, căci cu degetul Tatălui va scrie întru ține Cuvântul cel dumnezeiesc, intrupandu-Se și dezlegand călcarea de lege a răutățîi mele.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Sfeșnic de aur, primește lumina dumnezeirii să strălucească prin ține și să dăruiască lumii viață, prin care se va împrăștia întunericul răutăților noastre.
Irmosul:
Nu întru înțelepciune, nici întru putere, sau bogăție ne lăudăm, ci întru Ține, Înțelepciunea Tatălui Cea ipostatica, Hristoase. Că nu este sfânt afară de Ține, Iubitorule de oameni.
Cântărea a 4-a
Irmosul:
Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica, pe Ține, Soarele dreptățîi, a stat întru a să rânduiala, precum se cuvine, strigând: slavă puterii Tale, Doamne.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Taină cea de demult, rânduită mai înainte de veci, începe astăzi să primească arătare. Pamantule și cerule, împreună bucurăți-va și cu un singur glas, împreună strigăți!
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Ceea ce ești palat mare al Împăratului, deschide-ți dumnezeieștile intrări ale auzului. Căci iată va să vină Adevărul Hristos și să Se sălășluiască înlăuntrul tău.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Că să îndrepteze alunecarea stramoasei, Izbavitorul Se va arată salasluindu-Se în pântecele tău cel Neispitit de nuntă. Aceluia să-I strigăm: Slavă Puterii Tale, Doamne!
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Avacum de demult te-a numit pe ține mai înainte munte umbrit de virtuți, din care avea să Se arate Dumnezeul nostru, Fecioara cu totul fără de prihană, care singură ești podoabă muritorilor.
Cântărea a 5-a
Irmosul:
Tu Doamne, Lumina mea în lume ai venit, Lumina Cea Sfânta, Care întorci din întunericul necunostintei pe cei ce Te laudă pe Ține cu credință.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
O, Mielusea Nepătată, Mielul Dumnezeului nostru vine să Se Sălășluiască în pântecele tău, ridicând păcatele noastre.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Toiagul cel de taină peste puțîn va să înflorească, după cum s-a scris, floare dumnezeiască, din rădăcina lui Iesei, arătându-Se nouă.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Cu glasul îngerului pregătită fiind că o vită de vie, pregătește-te, Fecioara, spre rodirea Strugurelui Celui Copt și fără de stricăciune.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Preamare între profeți, Isaia, veselește-te! Căci Fecioara, despre care ai grăit mai înainte, zămislește în pântece pe Îngerul Sfatului Celui Mare.
Cântărea a 6-a
Irmosul:
Jertfi-voi Ție, cu glas de laudă, Doamne, strigă către Ține Biserica cea curățită de sângele demonilor cu Sângele Cel curs din coasta Ta.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Bucură-te, îți grăiește ție Arhanghelul! Căci vei zămisli în pântecele tău, în chip de negrăit, Bucuria, pe care Eva a pierdut-o, prin călcarea poruncii, Fecioara.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Nu te teme, Fecioara! Căci focul dumnezeirii nu va arde nicicum pântecele tău. Că rugul cel de demult, care, arzând, nicicum nu se mistuia, pe ține mai înainte te-a închipuit, Fecioara.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Bucură-te, Fecioara, muntele pe care Daniel l-a văzut mai înainte. Căci din ține se va tăia Piatră cea înțelegătoare, care va sfărâmă chipurile cele neînsuflețite ale demonilor.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Împăratul păcii va veni întru ține, că prin ține să împace pe cei loviți și învinși în lupta cu cel viclean prin sfatul cel rău al șarpelui, Născătoare de Dumnezeu.
Irmosul:
Jertfi-voi Ție, cu glas de laudă, Doamne, strigă către Ține Biserica cea curățită de sângele demonilor cu Sângele Cel curs din coasta Ta.
CONDAC, glasul al 8-lea
Podobie: Apărătoare Doamna...
Tu ești începutul mântuirii noastre, a tuturor celor de pe pământ, Născătoare de Dumnezeu. Căci dumnezeiescul slujitor, mai marele începător al cetelor, Arhanghelul Gavriil, a fost trimis din cer să stea înaintea ta și ți-a adus bucurie, ceea ce ești cu har dăruită. Pentru această, toți strigăm ție: Bucură-te, mireasă nenuntita!
Cântărea a 7-a
Irmosul:
Cel Ce ai mântuit în foc pe tinerii lui Avraam și ai ucis pe haldeii care vanau fără dreptate pe cei drepți, Prealaudate Doamne, Binecuvântat eșți, Dumnezeul părinților noștri!
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Chivotule înțelegător, pe care datatorul de Lege cel adevărat, iubindu-te, Se va salaslui întru ține, umple-te de veselie, căci prin ține va înnoi pe cei stricați.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Ceață cea dumnezeiască a proorocilor, dacă a simțit venirea cea pașnică a Izbavitorului asupra ta, a strigat ție: Bucură-te, izbăvirea tuturor, bucură-te, ceea ce singură ești mântuirea lumii.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Nu te teme de glas, nu te înspăimântă de cel ce grăiește, căci slujitor al lui Dumnezeu este; și a venit să-ți dezvăluie ție taină cea ascunsă îngerilor, Marie neispitită de nuntă, binecuvântată.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Văzând firea toată robită de vrăjmașul și voind, pentru mulțimea indurarilor Sale, să o miluiască prin ține, Iubitorul de bine, Fecioara, nu te arată neîncrezătoare cuvintelor îngerului.
Cântărea a 8-a
Irmosul:
Mâinile întinzându-și Daniel, gurile leilor cele deschise, în groapă, le-a închis; și puterea focului au stins-o cu fapta cea bună incingandu-se tinerii cei iubitori de dreapta credință, strigând: binecuvântați, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Norule cel Ușor al Luminii, Ceea ce nu știi de nuntă, pregătește-te! Căci, iată, Soarele Cel Neapus, că Să Strălucească asupra ta, de sus, pentru puțînă vreme Se ascunde lumii întru ține și apoi arătându-Se, dezleagă întunericul răutățîi.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Cel dintâi slujitor dintre îngeri a adus asupra ta glas debucurie, vestindu-ți ție, Preacurata, pe Îngerul Sfatului Celui Mare, Care Se va Întrupa din ține, pentru bunătatea Lui. Căruia îi strigăm: toate lucrurile, lăudați pe Domnul!
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Că pe un trandafir curat din vai, că pe un crin cu bun miros, cunoscându-te pe ține Făcătorul nostru, Domnul, a iubit acum frumusețea ta, Curată, și vrea să Se intrupeze din sângele tău, că să îndepărteze, prin bunătate, urăciunea înșelăciunii.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Nedespartindu-Se de șederea de-a dreapta a Tatălui, întru ține își va face salasluire Cel mai presus de fire, Preacurata; că să te așeze de-a dreapta Lui pe ține cea de aproape și bună, că pe o Împărăteasa și să întindă dreapta tuturor celor căzuți și să ne mântuiască pe noi.
Cântărea a 9-a
Irmosul:
Eva cu adevărat, prin boală neascultării, a adus în lume blestemul; iar tu, Fecioara, de Dumnezeu Născătoare, prin Odrasla sarcinii tale, ai înflorit lumii binecuvântare. Pentru această, toți te mărim.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Eva, cu adevărat, a cules că rod moartea, care lucrează pierzarea; iar din ține va răsări Rodul cel solitor de nemurire, Hristos, îndulcirea noastră, stăpână. Pe Care lăudându-L, pe ține te mărim.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Pogorand cerurile, acum la noi Te pogoară! Căci, iată, s-a gătit Ție scaun, Cuvinte, pântecele Fecioarei, întru care, că un Împărat Preafrumos vei ședea, că să ridici din cădere zidirea dreptei Tale.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Hristos a iubit Frumusețea ta, Fecioara Preacurata și S-a Sălășluit în pântecele tău, că să izbăvească neamul omenesc din urâțenia patimilor și să-i dăruiască frumusețea cea de demult, Căruia închinându-ne, pe ține te mărim.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Țărină neinsamantata, Curată, primește, prin cuvânt, pe Cuvântul cel ceresc să răsară din ține că un grâu aducător de roadă și să hrănească marginile cu pâinea cunoștinței, căruia închinându-ne, pe ține te mărim.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie:
De frumusețea fecioriei tale și de prealuminată curatia ta Gavriil, mirându-se, a strigat ție, Născătoare de Dumnezeu:
Ce laudă vrednică voi aduce ție? Sau cum te voi numi pe ține? Nu mă pricep și mă minunez! Pentru această, precum mi s-a poruncit, strig ție: Bucură-te, ceea ce ești plină de har. Fiecare, unde se mantuieste, acolo după dreptate și aleargă; și care altă scăpare de felul acesta poate fi, Născătoare de Dumnezeu, în afară de ține, ceea ce acoperi sufletele noastre? Prorocii mai înainte au propovăduit, Apostolii au învățat, mucenicii au mărturisit și noi am crezut că tu ești cu adevărat de Dumnezeu Născătoare; pentru această și mărim nașterea ta cea de negrăit. Mintea noastră nu poate, Prealaudata, cu graiuri a te binecuvântă și cu laude a te cinsti. Pentru această, în loc de graiuri aducând ție credință, cere iertare. Aliluia,Aliluia,Aliluia!
Astăzi toată făptură se bucură, că Îngerul zice ție: Bucură-te, binecuvântată Curată, Maică lui Hristos cea fără prihană. Astăzi viclenia șarpelui se întunecă, pentru că legătură blestemului strămoșului se desface. Pentru această și noi strigăm: Bucură-te, ceea ce ești plină de har!
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie:
De frumusețea fecioriei tale și de prealuminată curatia ta Gavriil, mirându-se, a strigat ție, Născătoare de Dumnezeu:
Ce laudă vrednică voi aduce ție? Sau cum te voi numi pe ține? Nu mă pricep și mă minunez! Pentru această, precum mi s-a poruncit, strig ție: Bucură-te, ceea ce ești plină de har. Fiecare, unde se mantuieste, acolo după dreptate și aleargă; și care altă scăpare de felul acesta poate fi, Născătoare de Dumnezeu, în afară de ține, ceea ce acoperi sufletele noastre? Prorocii mai înainte au propovăduit, Apostolii au învățat, mucenicii au mărturisit și noi am crezut că tu ești cu adevărat de Dumnezeu Născătoare; pentru această și mărim nașterea ta cea de negrăit. Mintea noastră nu poate, Prealaudata, cu graiuri a te binecuvântă și cu laude a te cinsti. Pentru această, în loc de graiuri aducând ție credință, cere iertare. Aliluia, Aliluia, Aliluia!
Cu venirea Preasfantului Duh, pe Cel împreună cu Tatăl pe Scaun Sezator și de o Ființă, prin glasul arhanghelului L-ai zămislit, de Dumnezeu Nascătoare, Ceea ce ești chemarea din nou a lui Adam.
RăspundețiȘtergerePreaSfântă, Fecioară Maria, cu toată încrederea vin la Tine și te rog să vindeci prin Sfântul tău Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, trup și sufletul meu pe cei dragi mie, pe dușmanii mei, ca să putem sluji după voia voastră sfântă cu trup și suflet curat.
Amin!
Soborul Sfantului Arhanghel Gavriil
RăspundețiȘtergereSfantul Arhanghel Gavriil este pomenit pe 26 martie, in ziua de dupa Buna Vestire, pe 8 noiembrie cand sarbatorim Soborul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil si pe 13 iulie, cand se face pomenire de toate minunile savarsite de Sfantul Arhanghel Gavriil. Sarbatoarea din 13 iulie dateaza din secolul al IX lea.
Sfantul Arhanghel Gavriil este este Arhanghelul bunelor vestiri. A fost ales si trimis de Dumnezeu la Fecioara din Nazaret sa-i vesteasca taina cea mare a intruparii Domnului.
A adus vestea zamislirii Maicii Domnului lui Ioachim si Anei.
A vestit in templu Sfantului Zaharia ca sotia lui va naste la batranete pe Sfantul Ioan Botezatorul.
Sfantul Arhanghel Gavriil a rostit primul numele lui Iisus.
A dat nume Sfantului Ioan Botezatorul. A vestit pastorilor nasterea lui Hristos si a fost primul care a cantat: "Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire!" (Luca 2, 14).
Sfantul Arhanghel Gavriil a descoperit magilor taina intruparii. El a linistit pe Iosif cand voia sa lase pe Fecioara Maria. El i-a poruncit sa fuga in Egipt cu Pruncul si iarasi sa se intoarca in Nazaret.