📖 Rugăciuni pentru dezlegarea copiilor de urmarea păcatelor și patimilor părinților
Două rugăciuni puternice pentru dezlegarea copiilor de urmarea păcatelor și patimilor părinților, pentru vindecare sufletească, eliberare din legături și întoarcere la Dumnezeu.
Una dintre cele mai dureroase realități ale lumii de astăzi este aceea că păcatele părinților nu se opresc întotdeauna la ei, ci adesea lasă urme adânci în viața copiilor. Rănile sufletești, patimile, tulburările, rătăcirile și chiar suferințele trupești pot fi, de multe ori, urmări ale unei vieți trăite departe de Dumnezeu.
Sfânta Scriptură și experiența Bisericii ne arată că Dumnezeu nu pedepsește copiii pentru păcatele părinților, dar consecințele unei vieți trăite în neascultare, în nepocăință și în rătăcire pot apăsa greu asupra generațiilor următoare. Totuși, mila lui Dumnezeu este mai mare decât orice păcat, iar prin rugăciune, pocăință și întoarcere sinceră la Hristos, orice legătură a răului poate fi ruptă.
Aceste două rugăciuni pot fi rostite cu credință și nădejde, cerând Domnului să dezlege orice moștenire a păcatului, să vindece rănile nevăzute și să aducă pace, lumină și binecuvântare peste copiii noștri.
🙏 Prima rugăciune
DOAMNE, DUMNEZEUL nostru, ne rugăm Ție pentru toți copiii și tinerii care pătimesc din pricina păcatelor și a patimilor părinților lor. Ne rugăm pentru îndreptarea vieții acelor părinți care sunt necredincioși și pătimași, care nu se roagă, nu cercetează Sfânta Biserică, nu se spovedesc, care batjocoresc cele sfinte, resping cu îndărătnicie credința și disprețuiesc Sfânta Biserică și rostul ei mântuitor în lume.
Ne rugăm pentru părinții care refuză să creadă în Dumnezeu și astfel își învață și copiii să nu creadă și să nu cerceteze Sfânta Biserică. Ne rugăm pentru acei soți care au fost ademeniți la învățături și adunări străine și îi smintesc și pe copiii lor, silindu-i să primească rătăcirea credinței lor.
Ne rugăm pentru acei părinți care nu-și stăpânesc limba și își blesteamă copiii, chemând puterea nimicitoare a diavolului peste ei. Ne rugăm pentru cei ce trăiesc în păcatul preacurviei, fără sfințirea care vine din Taina Cununiei, refuzând să aducă binecuvântarea lui Dumnezeu asupra familiei lor și, în acest chip, copiii moștenesc păcatele părinților, iar diavolul le smintește viața lor.
Ne rugăm pentru acei părinți care au săvârșit păcatul avortului, nimicind astfel ființe nevinovate și fără putință de apărare. Iar din pricina nespovedirii păcatelor și a nepocăinței părinților pentru avorturile săvârșite, pătimesc copiii care li s-au născut și care întâmpină necazuri în viață sau se deprind cu purtări rele.
Ne rugăm pentru acei soți stăpâniți de patima beției și a desfrânării, trecând mai departe copiilor acestora demonul lipsei de astâmpăr și al pornirii mereu spre rău. Ne rugăm pentru acei părinți care sunt iubitori de ceartă, de intrigi și de ură, a căror răutate cade și peste copiii lor.
Ne rugăm pentru copiii și tinerii zămisliți și născuți fără voia părinților, care au voit să-i lepede, care le-au tulburat sănătatea și plinătatea trupească și sufletească.
DOAMNE, Dumnezeule al izbăvirilor, Te rugăm să dezlegi sufletele și trupurile tuturor copiilor și ale tinerilor care pătimesc din pricina păcatelor, a fărădelegilor și a patimilor părinților acestora și să-i slobozești de toată urmarea cea rea care vine de la părinții și înaintașii lor.
Amin.
🙏 A doua rugăciune
DOAMNE, ne rugăm Ție pentru toți copiii stăpâniți de puterea celui rău, pentru toți tinerii cuprinși de necredință, de patima beției, a fumatului, a drogurilor, a jocurilor pe bani, a desfrânării în orice chip și a păcatelor împotriva firii.
Te rugăm, DOAMNE, fie-Ți milă de ei și nu lăsa ca diavolul să le nimicească sufletul. Mântuiește-i de aprinderea patimilor celor grele, de rătăcirea minții, de voințele cele rele, de simțirile cele pătimașe.
Zdrobește tot răul diavolesc care lucrează în gândurile și în cuvintele lor, în simțirile și în voința lor, în lucrările și în umbletul lor. Miluiește-i, DOAMNE, iartă-i pe ei și pe părinții lor, cheamă-i la Tine, Preabunule.
Învață-i pe ei și pe părinții lor cuvântul Evangheliei Tale și le descoperă calea cea dreaptă pe care să meargă. Că Tu ai zidit sufletele oamenilor nu spre robia diavolului, ci spre libertate, iar pe Fiul Tău, pe Mântuitorul nostru IISUS HRISTOS, L-ai trimis să ne lumineze și să ne slobozească din legăturile păcatului.
Cu umilință ne rugăm: auzi-ne și ne miluiește.
Amin.

🌿 Să nu uităm niciodată că DUMNEZEU poate vindeca orice rană, poate rupe orice lanț și poate întoarce orice suflet, oricât de adâncă ar fi căderea. Rugăciunea părinților, a bunicilor și a celor care poartă grijă pentru copii este o mare putere înaintea lui Dumnezeu.
Să ne rugăm cu stăruință, cu lacrimi și cu nădejde, știind că Hristos a venit să ne slobozească, nu să ne osândească.
Comentarii
Trimiteți un comentariu