Femeia păcătoasă și iertarea păcatelor – lecția pocăinței din Evanghelia după Luca 7, 36-50

   Lacrimile pocăinței și mirul iubirii – calea iertării păcatelor

(Textul Sfintei evanghelie după Luca Capitolul 7, 36-50)

În vremea aceea unul dintre farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce la el. Și, intrând în casa fariseului, a șezut la masă. Și, iată, era în cetate o femeie păcătoasă, care, aflând că Iisus șade la masă în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir și, stând înapoi lângă picioarele Lui și plângând, a început să-I ude cu lacrimi picioarele, și cu părul capului ei să le șteargă. Și săruta picioarele Lui și le ungea cu mir. Dar, văzând aceasta, fariseul care-L chemase a zis în sinea lui: Acesta, dacă ar fi proroc, ar ști cine e și ce fel este femeia care se atinge de El, că este păcătoasă. Atunci, răspunzând, Iisus a zis către el: Simone, am să-ți spun ceva. Învățătorule, spune! zise el. Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt, cu cincizeci. Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci care dintre ei îl va iubi mai mult? Simon, răspunzând, a zis: Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult. Iar El i-a zis: Drept ai judecat. Și întorcându-se către femeie, a zis lui Simon: Vezi pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta și apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă cu lacrimi Mi-a udat picioarele și le-a șters cu părul capului ei. Sărutare nu Mi-ai dat; ea însă, de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele. De aceea îți zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puțin, puțin iubește. Și a zis ei: Iertate îți sunt păcatele! Atunci au început cei ce ședeau împreună la masă să zică în sinea lor: Cine este Acesta care iartă și păcatele? Dar Iisus a zis către femeie: Credința ta te-a mântuit; mergi în pace!

În Sfânta Evanghelie după Luca (7, 36–50), ni se descoperă una dintre cele mai mișcătoare întâlniri dintre omul căzut și milostivirea lui Dumnezeu: femeia păcătoasă care, cu lacrimi și cu mir de mare preț, se apropie de picioarele Mântuitorului și dobândește iertarea păcatelor sale. Această întâmplare nu este doar o istorisire, ci o icoană vie a pocăinței adevărate și a iubirii care mântuiește.

Domnul nostru Iisus Hristos intră în casa fariseului Simon și Se așază la masă. Fariseul, deși L-a poftit pe Învățătorul în casa sa, nu-I arată cinstea cuvenită unui oaspete: nu-I dă apă pentru picioare, nici sărutare de întâmpinare, nici untdelemn pentru cap. În schimb, o femeie păcătoasă din cetate, auzind că Domnul este acolo, vine cu inimă zdrobită și smerită, aducând un vas de alabastru cu mir.

Stând înapoia Lui, cu lacrimi fierbinți, începe a-I uda picioarele, le șterge cu părul capului său și le unge cu mir, sărutându-le neîncetat. Nu rostește cuvinte, dar lacrimile ei grăiesc mai tare decât orice mărturisire. Este glasul sufletului care se întoarce către Dumnezeu.

Fariseul judecă în sinea sa, socotind că Domnul nu cunoaște starea femeii. Dar Hristos, Cunoscătorul inimilor, îi descoperă pilda celor doi datornici: unul dator cu mult, altul cu puțin, iar amândurora li s-a iertat datoria. Întrebarea Domnului este simplă, dar adâncă: care va iubi mai mult? Răspunsul este limpede — acela căruia i s-a iertat mai mult.

Prin această pildă, Mântuitorul arată că iubirea izvorăște din iertare, iar iertarea rodește din pocăință sinceră. Femeia păcătoasă nu s-a apropiat cu îndrăzneală, ci cu smerenie adâncă. Nu a adus cuvinte de apărare, ci lacrimi de căință. Nu a cerut dreptate, ci milă. Și pentru aceasta a auzit cuvântul cel mântuitor:

„Iertate sunt păcatele tale… Credința ta te-a mântuit; mergi în pace!”

Iată taina cea mare a Evangheliei: nu osândirea, ci iertarea este voia lui Dumnezeu; nu depărtarea, ci apropierea; nu pierzarea, ci mântuirea. Femeia cea păcătoasă devine chip al sufletului care se întoarce la Domnul cu lacrimi curate.

Să învățăm și noi, fraților, că lacrimile pocăinței sunt mai de preț decât mirul cel scump, iar smerenia inimii deschide porțile împărăției cerurilor. Căci nu cel ce se socotește drept se îndreptează, ci cel ce se smerește înaintea lui Dumnezeu.

Să alergăm, dar, cu credință și cu dragoste către Hristos, spălând picioarele Lui cu lacrimile noastre și ungându-le cu mirul faptelor bune, ca să auzim și noi glasul cel mângâietor:

„Credința ta te-a mântuit; mergi în pace!”

 ⋙  Lumina a venit in lume, pentru ca tot cel ce crede in DOMNUL IISUS, nu ramana in intuneric.

Pasi spre Inviere Miercurea Mare

❇

❇❇

❇❇❇

❇❇

❇