Pilda Samarineanului Milostiv – Curajul de a Te Apropia de Aproapele Tău

Pilda Samarineanului Milostiv – Curajul de a Te Apropia de Aproapele Tău

O reflecție caldă despre pilda samarineanului milostiv și curajul de a ne apropia de aproapele prin gesturi mici și pline de milă.

Pilda samarineanului milostiv 

 

   Uneori, curajul nu arată ca un act mare, ci ca un gest mic: o privire spre cineva care suferă, o mână întinsă acolo unde ceilalți se grăbesc să treacă mai departe. În astfel de momente se ascunde începutul apropierii — locul în care inima învață să vadă.

   Evanghelia ne spune despre un om rănit, lăsat la marginea drumului. Au trecut pe lângă el oameni care cunoșteau Legea, care știau poruncile, dar pașii lor nu s-au oprit. S-au temut poate, s-au grăbit, s-au închis în ei. Însă un samarinean — un străin, un om considerat „departe” — s-a apropiat. Nu pentru că avea obligația, ci pentru că i s-a făcut milă. A îngenuncheat lângă cel rănit, i-a legat rănile, l-a ridicat și i-a purtat de grijă. Atât. Un om care a văzut suferința și nu a trecut mai departe.

   Acest gest simplu devine pentru noi o icoană a curajului. Nu un curaj spectaculos, ci unul liniștit: curajul de a nu fugi de durerea altuia, de a ne opri din graba noastră, de a deschide puțin inima. Uneori, aproapele nostru e cel pe care nu-l observăm, sau cel pe care l-am fi ocolit. Dar tocmai acolo, în întâlnirea aceea neașteptată, Dumnezeu ne așteaptă pe noi.

Pentru un începător în credință, primul pas nu este să facă lucruri mari, ci să îndrăznească un gest mic. Să întrebi pe cineva dacă e bine. Să asculți. Să ajuți discret. Să nu treci pe alături.

Și poate că acesta este mesajul cel mai cald al pildei: că viața de veci începe în clipa în care, asemenea samarineanului, ne apropiem de cel rănit.

„Mergi și fă și tu asemenea.”
Un pas mic. Un gest de ajutor. Un drum care se deschide spre Dumnezeu.

Și poate că, în tăcerea dintre doi pași, Dumnezeu ne cheamă să vedem altfel lumea: nu ca pe un drum grăbit, ci ca pe un loc în care fiecare rană ascunsă a celuilalt devine o șoaptă către inima noastră. Iar dacă ne oprim o clipă, dacă lăsăm mila să lucreze în noi, simțim cum se deschide ceva adânc — o lumină care nu e a noastră, dar care vrea să lucreze prin noi. Așa începe apropierea: într-o liniște în care ne lăsăm purtați de Dumnezeu spre omul de lângă noi.

Rugăciune

Doamne, deschide-mi inima ca să văd pe aproapele meu,
să nu trec nepăsător pe lângă cel rănit,
ci să mă opresc acolo unde Tu mă chemi.

Umple-mi pașii de blândețe,
gândurile de milă
și mâinile de curajul unui gest mic.

Și în fiecare întâlnire dă-mi să Te recunosc pe Tine,
Cel care vindeci tainic lumea
prin cei ce îndrăznesc să iubească.
Amin.

 

❇

❇❇

❇❇❇

❇❇

❇