Sfinții 20.000 de Mucenici arși în Nicomidia – minunea credinței și biruința Bisericii

Sfinții 20.000 de Mucenici arși în Nicomidia – minunea credinței și biruința Bisericii

Povestea cutremurătoare a Sfinților 20.000 de Mucenici arși în Nicomidia, în vremea prigoanei lui Maximian: credință, botez, împărtășire și jertfă până la capăt. Înțelesuri duhovnicești pentru creștinii de azi. (28 decembrie)

În istoria Bisericii, sunt mucenicii care au mărturisit pe Hristos unul câte unul, și sunt mucenicii care au mărturisit împreună, ca un singur trup, ca o singură inimă. Pomenirea Sfinților 20.000 de Mucenici arși în Nicomidia ne arată tocmai această taină: când lumea a vrut să stingă lumina credinței cu foc, Dumnezeu a făcut din foc scară spre cer.

Nicomidia – cetate împărătească și centru de putere – a devenit, prin sângele și arderea mucenicilor, o cetate a biruinței duhovnicești. Prigoana lui Maximian (și a slujitorilor lui) s-a ridicat asupra creștinilor nu doar ca o nedreptate omenească, ci ca o lucrare demonică împotriva adevărului. Însă, în felul lui Dumnezeu, tocmai acolo unde s-a înmulțit răutatea, s-a arătat și mai puternic tăria harului.

Înflorirea credinței și păstorii luminii

Credința în Hristos „înflorea ca primăvara”, iar păstorii Bisericii – „rândunele și privighetori duhovnicești” – învățau poporul dogmele dreptei credințe. Dintre ei strălucea Sfântul Chiril, episcopul Nicomidiei, care nu doar purta vrednicia arhieriei, ci o împlinea prin viață curată și fapte bune.

Cuvântul lui a pătruns până și în palatul împărătesc. Mulți slujitori ai împăratului s-au întors de la idoli la Hristos. Și de aici s-a aprins mânia prigonitorului: nu suporta ca în chiar „inima” imperiului să se nască o inimă nouă, a lui Hristos.

Sfânta Doamnă și Indis – începutul unei mărturisiri tăcute

Între chipurile cele mai luminoase se află fecioara Doamnă, crescută în palat, făcută „preoteasă” a idolilor. Dar pronia lui Dumnezeu a rânduit să-i cadă în mâini 🕮 Faptele Apostolilor și 📜 Epistolele Sfântului Pavel. Cuvântul a luminat-o dinlăuntru: a văzut adevărul, s-a rușinat de întunericul trecut, a dorit Botezul.

Împreună cu famenul Indis, de același gând și de aceeași curăție, s-a născut duhovnicește prin apă și Duh. Apoi au început o viață ascunsă: post, rugăciune, citire, milostenie. Hrana lor era simplă, dar hrana săracilor era din belșug, pentru că ei împărțeau tot.

Și, ca întotdeauna, binele adevărat nu poate rămâne îngropat. Au fost pârâți, cercetați, găsiți cu cămările goale și cu comoara cea adevărată: crucea, cărțile sfinte, rogojina, vasele smereniei și – lucru cutremurător – un vas cu Preacuratele Taine.

Au fost închiși și chinuiți cu foame și sete, dar Dumnezeu i-a întărit cu mângâiere îngerească. Este o lecție limpede: cel ce hrănește pe alții din dragoste, nu rămâne fără purtarea de grijă a Domnului.

Îndrăzneala mărturisitorilor: Sfântul Glicherie și mustrarea minciunii

În biserica creștinilor, împăratul a intrat ca un lup în turmă, amenințând: „de nu veți asculta, vă voi arde împreună cu locașul”. Atunci s-a ridicat preotul Glicherie – nume dulce, inimă de foc – și a rostit cuvânt drept: 

nu ne temem de moarte, ci ne temem să nu pierdem pe Hristos.

Mucenicia lui Glicherie, ars ca jertfă bine primită, pregătește duhovnicește marea mucenicie a celor din biserică: arată că prigoana nu se oprește la amenințări, dar nici credința nu se oprește la cuvinte.

Praznicul Nașterii Domnului și focul care n-a stins Biserica

Punctul cel mai înfricoșător și mai slăvit este acesta: în ziua praznicului Nașterii lui Hristos, credincioșii s-au adunat la rugăciune. Atunci păgânii au sfătuit împăratul să înconjoare biserica, să păzească ușile cu săbii și să dea foc.

Un trimis a intrat și a pus alegerea: jertfă idolilor și viață, ori foc și moarte.

În acel moment, arhidiaconul – cu inima aprinsă de Dumnezeu – a întărit poporul cu pilda celor trei tineri din Babilon. Nu doar ca istorie, ci ca oglindă: Nabucodonosor este chipul tiraniei, cu alt nume; cuptorul este același; credința este aceeași.

Credincioșii au ales Hristos. Au botezat degrabă pe cei chemați, s-au uns cu Sfântul Mir, s-au împărtășit cu Sfintele Taine. Apoi a venit focul, și au cântat ca în cuptorul din Babilon, până când și-au dat sufletele în mâinile Domnului.

Numărul celor arși: „cam la douăzeci de mii”.

Aici este o taină: focul i-a ars pe dinafară, dar nu i-a biruit pe dinăuntru. Pentru că harul lui Hristos, primit în inimă, este mai tare decât orice cuptor.

Mireasma muceniciei și rușinarea păgânătății

După cinci zile, focul încă ardea, dar din loc nu ieșea miros greu, ci bună mireasmă. Iar fumul era neobișnuit, ca o mărturie că Dumnezeu primește jertfa lor.

Aceasta e o învățătură catehetică foarte limpede: în lumea păcatului, moartea miroase a stricăciune; în lumea lui Dumnezeu, moartea pentru Hristos miroase a viață.

Alte cununi: Zinon, Dorotei, Indis, Teofil și ceilalți

Prigoana a continuat: Sfântul Zinon a mustrat pe împărat pentru jertfele aduse idolilor; a fost ucis. Dorotei, Mardonie, Migdonie, Gorgonie, Petru, Indis – fiecare a primit cununa prin chinuri diferite. Diaconul Teofil a fost omorât pentru că a purtat scrisorile Sfântului Antim, episcopul, care întărea turma și deștepta inimile spre bărbăție.

Iar Sfântul Antim însuși a primit sfârșit mucenicesc, ca păstorul care nu-și părăsește oile, chiar dacă lupii urlă.

Sfânta Doamnă – dorul de mucenicie și pecetluirea jertfei

Sfânta Doamnă, ascunsă o vreme, a trăit o durere sfântă: nu că se temea de moarte, ci că nu se învrednicise încă să moară cu ceilalți. A căutat mormintele mucenicilor, le-a tămâiat, le-a plâns, și, în cele din urmă, a primit și ea sabia. Trupul i-a fost ars, dar sufletul ei s-a unit cu ceata celor pe care îi iubea în Hristos.

Aici este chipul unui adevăr dur: omul lumesc fuge de suferință cu orice preț; omul aprins de Dumnezeu fuge doar de păcat și de lepădare, iar moartea o vede ca pe o trecere.

Înțelesuri duhovnicești pentru noi

👉 Biserica nu e zid, ci Trup

Au ars zidurile, dar n-au ars credința. Biserica cea adevărată este adunarea celor uniți în Hristos, hrăniți cu Sfintele Taine.

👉 Curajul nu e temperament, ci har

Mucenicii nu au fost „fără frică” omenește. Dar au avut frică de Dumnezeu și iubire de Hristos mai mare decât frica de moarte.

 👉 Milostenia e o mărturisire

Doamnă și Indis au început prin post, rugăciune și milostenie. Înainte să fie mucenici în foc, au fost mucenici în ascuns: ai lepădării de sine.

 👉 Nu există „praznic” fără Cruce

Ei au prăznuit Nașterea Domnului cu propria jertfă. Pentru creștin, bucuria nu e fugă de cruce, ci trecere prin cruce spre bucuria cea adevărată.

Rugăciune scurtă

Doamne Iisuse Hristoase, Cel născut în peșteră pentru mântuirea noastră și Cel răstignit pentru viața lumii, întărește-ne și pe noi în credință, ca să nu ne rușinăm de Tine în zilele încercării. Dă-ne inimă curată, dragoste fără fățărnicie, milostenie cu smerenie și răbdare în necazuri. Pentru rugăciunile Sfinților 20.000 de Mucenici arși în Nicomidia și ale tuturor mărturisitorilor Tăi, păzește-ne în pacea Ta și în lumina Ta, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Sfinții 20 000 de mucenici din Nicomidia – 28 decembrie

❇

❇❇

❇❇❇

❇❇

❇