Din ce izvor curge viața noastră? Tâlcuire la Epistola Sfântului Apostol Iacov 3, 11–18

 Din ce izvor curge viața noastră?

(O meditație la Iacov 3, 11–18)

Ce spune Sfântul Apostol Iacov despre înțelepciunea de sus și cea de jos? O meditație duhovnicească despre inima ca izvor, pace, blândețe și roada dreptății în viața creștinului.

Fraților, oare izvorul aruncă din aceeaşi vână, şi apa dulce şi pe cea amară? Nu cumva poate smochinul, fraţilor, să facă măsline, sau viţa de vie să facă smochine? Tot aşa, izvorul sărat nu poate să dea apă dulce. Cine este, între voi, înţelept şi priceput? Să arate, din buna-i purtare, faptele lui, în blândeţea înţelepciunii. Iar dacă aveţi râvnire amară şi zavistie, în inimile voastre, nu vă lăudaţi, nici nu minţiţi împotriva adevărului. Înţelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, trupească, demonică. Deci, unde este pizmă şi zavistie, acolo este neorânduială şi orice lucru rău. Iar înţelepciunea cea de sus întâi este curată, apoi paşnică, îngăduitoare, ascultătoare, plină de milă şi de roade bune, neîndoielnică şi nefăţarnică. Şi roada dreptăţii se seamănă întru pace de cei ce lucrează pacea.

„Oare izvorul aruncă din aceeaşi vână, şi apa dulce şi pe cea amară?” (Iacov 3, 11)

Sfântul Apostol Iacov ne pune înainte o imagine simplă și cutremurător de adevărată: inima omului este ca un izvor. Din ea curge, neîncetat, apa vieții noastre – prin cuvinte, prin fapte, prin gânduri, prin atitudini. Și întrebarea este limpede: ce fel de apă curge din noi?

Nu poate izvorul să dea și apă dulce și apă amară. Nu poate smochinul să facă măsline, nici vița de vie să facă smochine. Așa este și cu omul: ceea ce este înlăuntru se arată neapărat și în afară.

Credința nu se ascunde, se arată în purtare

Sfântul Iacov spune limpede:

 Cine este între voi înțelept și priceput? Să arate, din buna-i purtare, faptele lui, în blândețea înțelepciunii.

Adevărata înțelepciune nu se laudă, nu se proclamă, nu face paradă. Ea se vede în:

• blândețe,

• răbdare,

• pace,

• felul liniștit de a vorbi și de a lucra,

• puterea de a nu răspunde răului cu rău.

Creștinismul nu este o ideologie, ci un mod de a trăi. Dacă viața noastră este plină de certuri, de înțepături, de judecată, de mândrie și de tulburare, atunci trebuie să avem curajul să ne întrebăm: din ce izvor bem?

Două feluri de „înțelepciune”

Apostolul face o deosebire foarte clară:

1. „Înțelepciunea” de jos

 Înțelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, trupească, demonică.

Aceasta este:

• înțelepciunea mândriei,

• a interesului personal,

• a ambiției,

• a competiției,

• a dorinței de a avea dreptate cu orice preț.

Unde este pizmă și zavistie, spune Scriptura, acolo este neorânduială și orice lucru rău. Această „înțelepciune” nu aduce pace, ci tulburare. Nu aduce lumină, ci neliniște. Nu aduce unitate, ci dezbinare – în familie, în comunitate, în sufletul omului.

2. Înțelepciunea de sus

 Iar înţelepciunea cea de sus întâi este curată, apoi paşnică, îngăduitoare, ascultătoare, plină de milă şi de roade bune, neîndoielnică şi nefăţarnică.

Aceasta este înțelepciunea lui Hristos. Ea se recunoaște nu după vorbe frumoase, ci după:

• pacea pe care o aduce,

• milostivirea pe care o revarsă,

• răbdarea cu care poartă slăbiciunile altora,

• curăția inimii,

• sinceritatea fără mască.

Omul care are această înțelepciune liniștește, nu aprinde focuri. Vindecă, nu rănește. Unește, nu împarte.

„Roada dreptății se seamănă întru pace”

Aceasta este o lege duhovnicească adâncă: pacea nu este doar un rezultat, ci și un mod de a lucra. Cine seamănă pace, va culege dreptate. Cine seamănă tulburare, va culege tulburare.

Viața noastră este, clipă de clipă, o semănare:

• semănăm prin cuvintele noastre,

• prin priviri,

• prin tăceri,

• prin reacții,

• prin felul în care ne purtăm unii cu alții.

Și mai devreme sau mai târziu, vom bea din apa izvorului pe care îl săpăm chiar noi în inimă.

O întrebare care ne mântuiește

Textul acesta ne lasă o întrebare simplă și mântuitoare:

Din ce izvor curge viața mea? Din izvorul lui Hristos sau din izvorul mândriei mele?

Dacă vom avea grijă să curățim izvorul inimii prin:

• pocăință,

• rugăciune,

• smerenie,

• iertare,

atunci și apa care va curge din noi va deveni apă dulce pentru ceilalți și pentru propria noastră mântuire.

Să fugim de plăcerile deşarte. Împotriva bârfitorilor şi a celor îngâmfaţi. (Sf. Ap. Iacov 4, 1-6)

  De unde vin războaiele şi de unde certurile dintre voi? Oare, nu de aici: din poftele voastre care se luptă în mădularele voastre? Poftiţi şi nu aveţi; ucideţi şi pizmuiţi şi nu puteţi dobândi ce doriţi; vă sfătuiţi şi vă războiţi, şi nu aveţi, pentru că nu cereţi.

 Cereţi şi nu primiţi, pentru că cereţi rău, ca voi să risipiţi în plăceri. Preadesfrânaţilor! Nu ştiţi, oare, că prietenia lumii este duşmănie faţă de Dumnezeu? Cine deci va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş lui Dumnezeu. Sau vi se pare că Scriptura grăieşte în deşert? Duhul, care sălăşluieşte în noi, ne pofteşte spre zavistie? Nu, ci dă mai mare har. Pentru aceea, zice: « Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har ».

Rugăciune

Doamne Iisuse Hristoase, Izvorul vieții și al înțelepciunii celei adevărate,
curățește inima mea de toată amărăciunea, de toată mândria și de toată zavistia.

Nu mă lăsa, Doamne, să fiu izvor de tulburare, ci fă-mă izvor de pace.
Nu mă lăsa să semăn dezbinare, ci învață-mă să semăn dragoste, blândețe și iertare.

Dă-mi înțelepciunea cea de sus: curată, pașnică, îngăduitoare și plină de milă,
ca viața mea să nu Te rușineze, ci să Te mărturisească în tăcere și în fapte bune.

Păzește-mi gura, păzește-mi gândul, păzește-mi inima,
ca din mine să curgă numai apă vie, spre mângâierea celor din jur și spre mântuirea sufletului meu.

Și ajută-mă, Doamne, să seamăn pace,
ca în ceasul judecății să pot culege roada dreptății,
prin harul și iubirea Ta de oameni,
că Tu ești Izvorul vieții și Ție slavă Îți înălțăm, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt,
acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

❇

❇❇

❇❇❇

❇❇

❇