Domnul sâmbetei și tămăduirea inimii învârtoșate
Iisus, Domnul sâmbetei, și vindecarea mâinii uscate. Despre milă, iubire și adevărata împlinire a Legii.
(Sfânta Evanghelie după Marcu 2, 23-28; 3, 1-5)
„În vremea aceea, pe când mergea Iisus într-o sâmbătă prin holdele de grâu, ucenicii Lui, în drumul lor, au început să smulgă spice. Și fariseii Îi ziceau: Vezi, de ce fac sâmbăta ce nu se cuvine? Iar Iisus le-a răspuns: Oare niciodată n-ați citit ce a făcut David când a avut trebuință și a flămânzit, el și cei ce erau cu el? Cum a intrat în casa lui Dumnezeu, în zilele lui Abiatar arhiereul, și a mâncat pâinile punerii-înainte, pe care nu se cuvenea să le mănânce decât numai preoții, și a dat și celor ce erau cu el? Și zicea lor: Sâmbăta a fost făcută pentru om, iar nu omul pentru sâmbătă. Astfel că Fiul Omului este Domn și al sâmbetei. Și iarăși a intrat în sinagogă. Era acolo un om având mâna uscată. Și îl pândeau pe Iisus, să vadă dacă îl va vindeca sâmbăta, ca să-L învinuiască. Și a zis omului care avea mâna uscată: Ridică-te în mijloc! Apoi a zis lor: Se cuvine, sâmbăta, a face bine sau a face rău, a mântui un suflet sau a-l pierde? Dar ei tăceau. Atunci, privindu-i cu mânie și întristându-Se de învârtoșarea inimii lor, a zis omului: Întinde mâna ta! Și a întins-o, iar mâna lui s-a făcut sănătoasă.‟
O, cât de lesne este omului a judeca după slova cea moartă și cât de anevoie a înțelege duhul poruncii! Căci Domnul nu a desființat Legea, ci a descoperit inima ei. Și le-a adus aminte de David, care, fiind în lipsă, a mâncat pâinile punerii-înainte, cele oprite, și a dat și celor ce erau cu dânsul. Nu spre batjocorirea rânduielii, ci spre arătarea milei celei mai presus de jertfă.
Și a rostit cuvânt mare și adânc:
„Sâmbăta a fost făcută pentru om, iar nu omul pentru sâmbătă.”
Prin aceasta ne învață că toate rânduielile sunt date spre viață, nu spre osândă; spre ușurarea omului, nu spre împovărarea lui. Legea fără iubire se face piatră; porunca fără milă se face sabie.
✋ Tămăduirea mâinii uscate – icoană a sufletului uscat
Iarăși, intrând în sinagogă, Domnul află un om cu mâna uscată. Și cei ce-L pândeau nu căutau minunea, ci pricina de învinuire. O, orbire a inimii! Să vezi suferința și să aștepți greșeala, nu vindecarea!
Domnul a pus pe cel bolnav în mijloc, ca să fie vădită rana și să fie rușinată împietrirea. Și a întrebat:
„Se cuvine sâmbăta a face bine sau a face rău? A mântui un suflet sau a-l pierde?”
Dar ei tăceau.
Tăcerea lor nu era smerenie, ci împietrire. Și Evanghelia ne spune că Domnul i-a privit cu mânie și cu întristare, pentru învârtoșarea inimii lor. Nu mânie pătimașă, ci mânie dumnezeiască, izvorâtă din durerea iubirii respinse.
Și a zis omului: „Întinde mâna ta!”
Și, prin simpla ascultare, mâna s-a făcut sănătoasă.
Mâna uscată este chipul sufletului lipsit de lucrare, al inimii care nu mai poate iubi, nu mai poate dărui, nu mai poate binecuvânta. Uscăciunea vine din frică, din formalism, din păcat, din închidere în sine.
Iar Hristos ne cheamă și pe noi în mijloc, înaintea tuturor, și ne poruncește:
„Întinde mâna ta!”
Adică: deschide-ți inima, ridică-te din neputință, leapădă uscăciunea, rupe lanțul fricii de oameni și al judecății lor.
El este Domn al sâmbetei, dar și Domn al inimii noastre. El nu caută prilej de osândă, ci prilej de tămăduire. El nu întreabă dacă este vreme potrivită, ci face din orice clipă vreme de mântuire.
Să nu ne asemănăm fariseilor, care țineau ziua, dar pierdeau iubirea. Să nu păzim forma și să uităm de om. Căci adevărata odihnă a sâmbetei este odihna în milă, în facere de bine, în ascultare de Hristos.
Când vezi un suflet rănit, nu întreba dacă este „zi potrivită” să ajuți. Fă binele.
Când vezi un om căzut, nu căuta vină, ci întinde mâna.
Căci acolo unde este iubire lucrătoare, acolo este Hristos.
Și unde este Hristos, acolo este adevărata sâmbătă – odihna inimii în Dumnezeu.
❇
❇❇
❇❇❇
❇❇
❇
Comentarii
Trimiteți un comentariu