În vremuri tulburi și apăsătoare pentru neamul românesc și pentru Biserica lui Hristos, Dumnezeu a rânduit ca în fruntea turmei Sale să se ridice un păstor înțelept, cu minte pătrunzătoare și inimă arzândă de dragoste pentru Ortodoxie: pe vrednicul de pomenire Patriarh Justinian Marina.
Din satul smerit la slujirea arhierească
Născut la 22 februarie 1901, în satul Suiești din județul Vâlcea, din părinți plugari temători de Dumnezeu, Ioan Marina – acesta fiindu-i numele din botez – a crescut în duhul credinței curate. Mama sa, odraslă din neam de preoți, i-a sădit în suflet dragostea pentru Sfânta Biserică și pentru carte.
A urmat Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, iar apoi Facultatea de Teologie din București, dobândind temeinică învățătură. A fost mai întâi învățător, apoi preot în satul Băbeni, slujind cu râvnă și vrednicie la Sfântul Altar.
Rămas văduv la numai 34 de ani, nu s-a mai recăsătorit, ci și-a crescut cu jertfelnicie cei doi copii, Silvia și Ovidiu, împletind grija părintească cu slujirea lui Hristos.
Pentru vrednicia sa, a fost chemat la conducerea Seminarului Teologic din Râmnicu Vâlcea și a fost cinstit cu rangurile bisericești de sachelar, iconom și iconom stavrofor.
Arhiereu și Mitropolit al Moldovei
În anul 1945, în vremuri de mari frământări, a fost ales arhiereu-vicar al Mitropoliei Moldovei, primind la tunderea în monahism numele de Justinian. Hirotonit arhiereu cu titulatura „Vasluianul”, avea să devină, în 1947, Mitropolit al Moldovei.
Ca păstor al Moldovei, lovită de război și de cumplita secetă din anii 1946–1947, a arătat chip de tată milostiv. A restaurat Catedrala Mitropolitană din Iași, a reorganizat viața eparhială și a rânduit procesiuni cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva prin satele pustiite, adunând ajutoare pentru orfani, văduve și neputincioși.
Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române
După trecerea la Domnul a Patriarhului Nicodim Munteanu, la 24 mai 1948, Mitropolitul Justinian a fost ales Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Ungrovlahiei și Patriarh al României.
Vremurile erau grele. Regimul comunist își întindea umbra asupra Bisericii, iar prigoana se arăta fățișă. Însă Patriarhul Justinian s-a dovedit a fi un adevărat apărător al credinței.
📜 Lucrări și împliniri
În cei 29 de ani de păstorire:
↪ A fost adoptat Statutul de organizare al Bisericii (1950).
↪ S-au făcut canonizări solemne ale unor sfinți români (1955).
↪ S-au reorganizat institutele și seminariile teologice.
↪ S-au tipărit Biblia sinodală (1968, 1975), Noul Testament, cărțile de cult și numeroase lucrări teologice.
↪ S-au construit 302 biserici noi și s-au restaurat peste 2300.
↪ Au fost întreținute legături cu Bisericile Ortodoxe surori și cu alte confesiuni creștine.
A publicat 12 volume sub titlul „Apostolat social”, în care și-a adunat cuvântările și pastoralele, arătând că Biserica este vie și lucrătoare în mijlocul poporului.
Mărturisitor în vreme de prigoană
Când Decretul 410 din 1959 a lovit crunt monahismul românesc, alungând mii de călugări și călugărițe din mănăstiri, Patriarhul Justinian a protestat cu bărbăție. Pentru aceasta, a fost trimis cu domiciliu forțat la Schitul Dragoslavele timp de șase luni.
Nu a părăsit însă lupta. A sprijinit preoții și monahii eliberați din temnițele comuniste și a căutat, cu înțelepciune diplomatică, să păstreze unitatea clerului și demnitatea Bisericii.
Sfârșitul unui păstor vrednic
La 26 martie 1977, după grea suferință, Patriarhul Justinian a trecut la Domnul. Și-a pregătit din vreme mormântul la Mănăstirea Radu Vodă din București, ctitorie a sa.
Pe crucea sa a lăsat să fie săpate cuvintele Sfântului Apostol Pavel:
„M-am luptat lupta cea bună. Credința am păzit. Am ajuns la capătul drumului vieții. De acum încolo, mă așteaptă răsplata dreptății, pe care mi-o va da Domnul, Judecătorul Cel Drept, în ziua aceea.”
Moștenirea sa
Patriarhul Justinian Marina rămâne în istoria Bisericii Ortodoxe Române drept un slujitor neobosit, un organizator înțelept și un apărător statornic al credinței, într-o epocă în care multe s-au clătinat.
A știut să împletească diplomația cu mărturisirea, rânduiala cu milostenia, fermitatea cu dragostea părintească.
Iar peste toate, a păzit credința.
❇
❇❇
❇❇❇
❇❇
❇
Comentarii
Trimiteți un comentariu