Rămâneți în Mine și Eu în voi — Pacea lui Hristos și roada vieții celei duhovnicești
Sfânta Evanghelie după Ioan 14, 27-31 și 15, 1-7 despre pacea lui Hristos, rămânerea în Vița cea adevărată și roada vieții duhovnicești.
(Textul din Sfânta Evanghelie după Ioan 14, 27-31; 15, 1-7)
Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoșeze. Ați auzit că v-am spus: Mă duc și voi veni la voi. Dacă M-ați iubi, v-ați bucura că v-am spus că Mă duc la Tatăl, pentru că Tatăl Meu este mai mare decât Mine. Și acum v-am spus acestea înainte de a se întâmpla, ca să credeți când se vor întâmpla. Nu voi mai vorbi multe cu voi, căci vine stăpânitorul acestei lumi și el nu are nimic în Mine; dar, ca să cunoască lumea că Eu iubesc pe Tatăl și precum Tatăl Mi-a poruncit, așa fac. Ridicați-vă, să mergem de aici. Eu sunt vița cea adevărată și Tatăl Meu este lucrătorul. Orice mlădiță care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; și orice mlădiță care aduce roadă, El o curățește, ca și mai multă roadă să aducă. Acum voi sunteți curați pentru cuvântul pe care vi l-am spus. Rămâneți în Mine și Eu în voi. Precum mlădița nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot așa nici voi, dacă nu rămâneți în Mine. Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele. Cel ce rămâne în Mine și Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteți face nimic. Dacă cineva nu rămâne în Mine, se aruncă afară ca mlădița neroditoare, care se usucă și e adunată și aruncată în foc și arde. Dacă rămâneți întru Mine și cuvintele Mele rămân în voi, cereți ceea ce voiți și se va da vouă.
„Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoșeze.” Acest cuvânt al Domnului nu este numai o mângâiere pentru ucenicii Săi, ci este și un leac pentru sufletul creștinului din toate vremurile. Căci omul se tulbură lesne: de necazuri, de pierderi, de neputințe, de vești rele, de frica zilei de mâine și de neorânduiala lumii acesteia. Dar Hristos nu ne dă o pace trecătoare, nici o liniște zidită pe împrejurări omenești, ci ne dă pacea Sa, pacea care vine din împăcarea omului cu Dumnezeu.
Domnul grăiește aceste cuvinte înainte de Pătimirea Sa. Ucenicii erau aproape de ceasul încercării. Aveau să vadă pe Învățătorul lor prins, judecat, batjocorit și răstignit. De aceea Hristos le pregătește inima, nu cu făgăduințe pământești, ci cu adevărul cel mântuitor: „Mă duc și voi veni la voi.” Plecarea Lui la Tatăl nu este despărțire fără întoarcere, ci împlinirea lucrării dumnezeiești. Crucea nu este sfârșitul, ci trecerea spre Înviere.
Pacea lui Hristos nu este fuga de necaz, ci biruința asupra fricii
Să luăm aminte: Domnul nu spune că ucenicii nu vor avea necazuri. Nu le făgăduiește o viață fără prigoane, fără lacrimi, fără ispite. Ci le spune: să nu se tulbure inima voastră. Adică necazul poate veni din afară, dar nu trebuie să se facă stăpân înlăuntrul nostru.
Aceasta este mare taină duhovnicească. Creștinul nu este omul care nu suferă, ci omul care, suferind, nu se rupe de Hristos. Nu este omul care nu plânge, ci omul care își pune lacrima înaintea Domnului. Nu este omul care nu se teme niciodată, ci omul care duce frica sa la picioarele Mântuitorului și primește de la El curajul credinței.
Pacea lumii se clatină când se schimbă vremea, când scade averea, când se răcesc prieteniile, când trupul slăbește. Pacea lui Hristos însă rămâne, fiindcă nu se sprijină pe lume, ci pe Dumnezeu.
„Vine stăpânitorul acestei lumi și el nu are nimic în Mine”
Acest cuvânt este cutremurător. Hristos arată că răul se apropie, dar nu are stăpânire asupra Lui. Diavolul găsește intrare acolo unde este păcat, mândrie, iubire de sine, neascultare și întuneric. Dar în Hristos nu află nimic al său, fiindcă Fiul este cu totul ascultător Tatălui.
Aici avem și noi învățătură. Cu cât omul se golește de păcat prin pocăință, spovedanie, rugăciune și împărtășire cu vrednicie, cu atât răul găsește mai puțină prindere în el. Nu ajungem nepătimitori prin puterea noastră, ci prin alipirea de Hristos. De aceea, lupta creștinului nu este numai să fugă de păcat, ci mai ales să rămână în Hristos.
Hristos, Vița cea adevărată
După ce Domnul spune: „Ridicați-vă, să mergem de aici”, El descoperă taina cea mare: „Eu sunt vița cea adevărată și Tatăl Meu este lucrătorul.” În această icoană sfântă se cuprinde toată viața Bisericii. Hristos este Vița, Tatăl este Lucrătorul, iar noi suntem mlădițele. Capitolul 15 din Evanghelia după Ioan începe cu această imagine a Viței celei adevărate și a mlădițelor chemate să aducă roadă.
Mlădița nu are viață de la sine. Ea nu se laudă cu frunza ei, nici cu roada ei, ca și cum ar fi izvorât din puterea proprie. Dacă se rupe de viță, se usucă. Tot așa și omul: poate avea minte, talent, avere, nume bun, pricepere și cinste între oameni, dar dacă se rupe de Hristos, se usucă pe dinlăuntru.
Aici este mustrarea blândă, dar dreaptă, a Evangheliei: fără Hristos, omul poate face multe lucruri, dar nu poate aduce roadă spre viața veșnică. Poate zidi case, poate strânge averi, poate primi aplauze, poate birui în fața oamenilor, dar nu poate birui moartea, păcatul și singurătatea sufletului.
Roada credinței nu este vorba frumoasă, ci viața schimbată
Domnul nu cere mlădiței să pară vie, ci să aducă roadă. Și roada creștinului se vede în răbdare, iertare, smerenie, milostenie, rugăciune, curăția inimii, pacea cu aproapele și ascultarea de poruncile lui Dumnezeu.
Nu este destul să spunem: „Doamne, Doamne”, dacă inima rămâne împietrită. Nu este destul să avem lumânare în mână, dacă purtăm întuneric în suflet. Nu este destul să cunoaștem cuvinte sfinte, dacă nu ne lăsăm curățiți de ele.
Domnul spune că mlădița care aduce roadă este curățită, ca să aducă și mai multă roadă. Așadar, curățirea nu este pedeapsă, ci lucrare părintească. Uneori Dumnezeu îngăduie încercări nu ca să ne piardă, ci ca să ne izbăvească de uscăciune, de mândrie, de nepăsare și de iubirea de sine. Precum vierul curăță vița ca să rodească mai bogat, așa Tatăl ceresc curăță sufletul ca să se umple de viață.
„Rămâneți în Mine și Eu în voi”
Acesta este miezul pericopei. Creștinismul nu este numai amintirea lui Hristos, nici simplă morală, nici doar tradiție de familie. Creștinismul este rămânere în Hristos. Adică viață împreună cu El.
Rămânem în Hristos prin credință dreaptă, prin rugăciune, prin ascultarea Evangheliei, prin iubirea aproapelui, prin Sfânta Liturghie, prin Spovedanie și Împărtășanie, prin purtarea crucii fără cârtire. Iar când cădem, rămânerea se reface prin pocăință. Căci nu este om fără cădere, dar este primejdie mare când omul căzut nu se mai ridică.
A rămâne în Hristos înseamnă a nu pleca din Biserica Lui cu inima, chiar dacă trupul stă uneori în biserică. Înseamnă a nu-L schimba pe Dumnezeu cu plăcerile trecătoare. Înseamnă a nu face din grijile lumii un dumnezeu străin. Înseamnă a spune, în fiecare zi: Doamne, fără Tine nu pot nimic.
Rugăciunea care rodește
La sfârșitul acestei pericope, Domnul spune: „Dacă rămâneți întru Mine și cuvintele Mele rămân în voi, cereți ceea ce voiți și se va da vouă.” Dar să nu înțelegem greșit. Nu este vorba despre o rugăciune a poftelor, nici despre cereri făcute după voia patimilor. Cel care rămâne în Hristos începe să ceară ceea ce este după Hristos.
Când cuvintele Domnului rămân în noi, ele ne schimbă dorințele. Nu mai cerem numai cele de jos, ci cerem mântuire, luminare, iertare, răbdare, dragoste, pace și putere de a face voia lui Dumnezeu. Rugăciunea adevărată nu-L schimbă pe Dumnezeu după voia noastră, ci ne schimbă pe noi după voia Lui.
...
Iubiți credincioși, Evanghelia aceasta ne pune înainte două chemări: să nu ne tulburăm și să rămânem în Hristos. Cine se desprinde de Viță se usucă. Cine rămâne în Viță rodește. Cine caută pacea lumii se va neliniști iarăși. Cine primește pacea lui Hristos va putea trece și prin noapte fără să piardă lumina.
Să ne cercetăm, dar, fiecare: ce roadă aduce viața mea? Este inima mea mlădiță vie sau ramură uscată? Mă hrănesc din Hristos sau numai din grijile lumii? Port pacea Lui sau doar vorbesc despre ea?
Să ne rugăm Domnului să ne țină uniți cu El, să ne curățească fără să ne pierdem nădejdea, să ne întărească fără să ne mândrim și să ne facă mlădițe vii în Biserica Sa. Căci fără El nu putem face nimic, iar cu El și în El, viața noastră se face roadă spre Împărăția cerurilor.
Amin.
❇
❇❇
❇❇❇
❇❇
❇
Comentarii
Trimiteți un comentariu