🕊️ A FI ASEMENEA PISICII – DESPRE CĂDEREA NOASTRĂ ȘI ÎNCREDINȚAREA ÎN MÂNA LUI DUMNEZEU
Ce înseamnă să nu te împotrivești căderii vieții? O reflecție duhovnicească, în limbaj bisericesc, despre încredințare, trecerea prin timp și abandonarea fricii în mâinile lui Dumnezeu.
Într-o tainică pildă a firii, vedem cum, atunci când o pisică alunecă dintr-un copac, ea nu se împotrivește căderii. Nu se zbate, nu se încrâncenează, nu se luptă cu aerul. Ci se lasă. Se destinde deplin. Trupul ei devine moale și mlădios, supus mișcării văzduhului. Și astfel atinge pământul ușor, fără zgomot, ca și cum însăși căderea ar fi purtat-o în brațe.
Dar să ne închipuim o altă stare: dacă, în clipa prăbușirii, ar hotărî să se încordeze? Dacă s-ar împietri, vrând să oprească ceea ce nu poate fi oprit? Atunci trupul ei ar deveni rigid, lipsit de suplețe, iar atingerea de pământ n-ar mai fi lină, ci dureroasă. N-ar mai fi armonie, ci zdrobire. N-ar mai fi curgere, ci împotrivire.
Această vedere simplă, din lumea necuvântătoarelor, ne deschide o ușă către înțelegerea vieții noastre.
🌿 Căderea prin timp
Din clipa în care ne-am născut, am fost așezați în curgerea vremii. Suntem, într-un chip duhovnicesc, într-o continuă „cădere” prin zile și ani. Nu cădere în păcat neapărat, ci cădere în sensul trecerii, al schimbării, al necontenitei mișcări a lumii acesteia.
Nimic nu rămâne neschimbat.
Nici tinerețea.
Nici sănătatea.
Nici bucuria, nici întristarea.
Toate sunt în mișcare.
Și totuși, cât de adesea ne încordăm! Ne agățăm de oameni, de lucruri, de stări, de poziții, de amintiri. Ne temem de pierdere, de sfârșit, de necunoscut. Și în această încordare, sufletul se împietrește.
Însă viața nu poate fi oprită. Curgerea nu poate fi stăvilită.
🌊 Între împotrivire și încredințare
Sfânta Scriptură ne învață: „Aruncă spre Domnul grija ta și El te va hrăni” (Psalmul 54, 25).
Nu ne cere să controlăm totul. Nu ne cere să ținem cu dinții de ceea ce oricum va trece. Ne cheamă la încredințare.
A te destinde nu înseamnă nepăsare.
Nu înseamnă lenevie.
Nu înseamnă resemnare fără nădejde.
Ci înseamnă a primi că viața este în mâna lui Dumnezeu.
Pisica se lasă în voia aerului pentru că trupul ei știe rânduiala firii. Creștinul se lasă în voia lui Dumnezeu pentru că inima lui cunoaște rânduiala Proniei.
Când ne încordăm, ne lovim.
Când ne încredințăm, suntem purtați.
A cădea în brațele lui Dumnezeu
Adevărata noastră „cădere” nu este spre neant, ci spre întâlnire. Fiecare zi care trece ne apropie de ceasul în care vom sta înaintea Domnului. Fiecare schimbare, fiecare pierdere, fiecare transformare este o pregătire.
De aceea, înțelepciunea nu stă în a ne opune necontenit, ci în a învăța să ne lăsăm purtați de har.
Să nu fim rigizi în fața suferinței.
Să nu fim împietriți în fața schimbării.
Să nu fim încordați în fața necunoscutului.
Ci să spunem, cu inimă smerită:
„Doamne, în mâinile Tale este viața mea.
Dacă merg prin valea umbrei morții, Tu ești cu mine.
Dacă sunt purtat de vântul schimbării, Tu ești sprijinul meu.”
Să învățăm pisicii…
Să fim mlădioși în fața voii lui Dumnezeu.
Să ne destindem în rugăciune.
Să ne înmuiem inima prin pocăință.
Să nu trăim în încordare, ci în nădejde.
Pentru că nu căderea ne zdrobește, ci împotrivirea.
Nu trecerea timpului ne rănește, ci frica de ea.
Iar cel ce se încredințează Domnului nu cade în gol, ci cade în brațele Celui ce l-a zidit.
Și atunci, chiar și atingerea pământului devine ușoară.
Chiar și suferința capătă sens.
Chiar și sfârșitul devine început.
Amin.
❇
❇❇
❇❇❇
❇❇
❇
Comentarii
Trimiteți un comentariu