Cartea Rut – străina care și-a găsit loc în neamul Mântuitorului
Descoperă povestea lui Rut, femeia moabiteancă rămasă credincioasă Noeminei, pe care Dumnezeu a așezat-o între strămoașele Mântuitorului.
Cartea Rut este a opta carte a Vechiului Testament, după rânduiala Sfintei Scripturi ortodoxe. Are numai patru capitole și se citește ușor, aproape ca o povestire spusă lângă foc. Nu vorbește despre războaie, biruințe mărețe sau minuni care cutremură mulțimile. În paginile ei găsim necazul unei familii, credincioșia unei nurori și purtarea de grijă a lui Dumnezeu, care lucrează fără zgomot.
Nu știm cine a scris-o. O veche tradiție îl amintește pe Prorocul Samuel, dar lucrul acesta nu poate fi dovedit. Se vede însă că autorul a fost un om cu mare har al povestirii. Spune mult în puține cuvinte și nu împodobește fără rost întâmplările. Mitropolitul Bartolomeu Anania socotea Cartea Rut una dintre capodoperele literaturii biblice.
O familie plecată din Betleem
Întâmplările se petrec în vremea Judecătorilor, când peste Betleem și împrejurimi venise o foamete grea. Silit de lipsuri, Elimelec și-a luat soția, pe Noemina, și pe cei doi fii ai lor, Mahlon și Chilion, și a plecat în țara Moabului.
Acolo, cei doi băieți s-au căsătorit cu două femei moabitence: Rut și Orfa. Numai că liniștea familiei n-a ținut mult. Elimelec a murit, iar după o vreme au murit și cei doi fii. Noemina s-a trezit singură, departe de casă, alături de cele două nurori văduve.
Când a auzit că foametea trecuse și că Dumnezeu cercetase din nou poporul Său, bătrâna s-a hotărât să se întoarcă la Betleem. Pe drum, le-a rugat pe Rut și Orfa să rămână în Moab. Erau tinere și puteau să se recăsătorească, să-și întemeieze alte familii.
Orfa și-a luat rămas-bun cu lacrimi. Rut însă n-a vrut să plece. Răspunsul ei a rămas unul dintre cele mai frumoase cuvinte de credincioșie păstrate în Sfânta Scriptură:
Unde te vei duce tu, acolo voi merge și eu; și unde vei trăi tu, voi trăi și eu; poporul tău va fi poporul meu și Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu (Rut 1, 16).
Nu era numai atașamentul unei nurori față de soacra sa. Rut făcea o alegere pentru întreaga viață. Își lăsa țara, rudele și obiceiurile, alegând poporul Noeminei și credința în Dumnezeul lui Israel. Iar cuvintele sale nu au rămas o promisiune frumoasă. Le-a întărit prin osteneală, răbdare și dragoste jertfelnică.
Pe ogorul lui Booz
Când au ajuns în Betleem, cele două femei erau sărace și nu aveau din ce trăi. Rut a ieșit pe câmp și a început să adune spicele rămase în urma secerătorilor. Era o muncă grea și smerită, dar ea nu s-a rușinat. Trebuia să-i ducă Noeminei o bucată de pâine.
Fără să știe, a ajuns pe ogorul lui Booz, un om înstărit și cinstit, rudă cu familia lui Elimelec. Booz auzise ce făcuse tânăra pentru soacra ei. N-a văzut în fața sa doar o femeie străină, venită din Moab. A văzut un suflet curat și credincios.
De aceea i-a spus:
„Să-ți răsplătească Domnul fapta ta și să ai plată deplină de la Domnul Dumnezeul lui Israel, la Care ai venit ca să te adăpostești sub aripile Lui” (Rut 2, 12).
Booz a ocrotit-o și s-a purtat cu ea cu multă delicatețe. Mai târziu, după ce au fost împlinite rânduielile legii și a fost lămurit dreptul unei rude mai apropiate, a luat-o de soție.
Din căsătoria lor s-a născut Obed. Acesta a fost tatăl lui Iesei și bunicul regelui David. Prin urmare, Rut nu a fost bunica lui David, cum se spune uneori, ci străbunica lui.
Numele ei apare și în genealogia Mântuitorului: „Booz a născut pe Obed din Rut; Obed a născut pe Iesei; Iesei a născut pe David regele” (Matei 1, 5-6). Genealogia se găsește în primul capitol al Evangheliei după Matei și este împărțită în trei șiruri de câte paisprezece neamuri.
Străină pentru oameni, dar nu și pentru Dumnezeu
Rut era moabiteancă. Nu se născuse în poporul lui Israel și nici nu crescuse în credința acestuia. Cu toate acestea, prin alegerea și viața ei, a ajuns să facă parte din neamul din care Se va naște, după trup, Domnul Iisus Hristos.
Cartea nu vorbește în termenii de astăzi despre rasă, etnie sau discriminare. Nici n-ar fi drept să cerem unui text atât de vechi să folosească limbajul lumii moderne. Mesajul său este însă limpede: Dumnezeu nu judecă omul după locul nașterii sau după neamul din care provine. El privește la inimă, la credință și la felul în care omul își trăiește viața. Chemarea la mântuire nu este închisă într-un singur popor, ci se îndreaptă către toate neamurile.
Rut n-a visat să ajungă cunoscută și nici nu și-a căutat un loc în istorie. A vrut numai să nu-și abandoneze soacra. A muncit ca să pună pâine pe masă și s-a încredințat unui Dumnezeu pe Care abia începuse să-L cunoască. Tocmai aceste lucruri mici, făcute cu inimă mare, au așezat-o în istoria mântuirii.
De la ea putem învăța că sfințenia nu începe neapărat cu fapte care atrag privirile oamenilor. Poate începe atunci când rămâi lângă cel care suferă, deși ți-ar fi mai ușor să pleci. Când muncești cinstit, chiar dacă nu te laudă nimeni. Când păstrezi o făgăduință și mergi înainte, fără să știi ce te așteaptă.
Rut pierduse soțul, casa și siguranța zilei de mâine. Nu și-a pierdut însă bunătatea. A intrat în Betleem săracă, văduvă și străină, iar Dumnezeu a așezat-o între strămoașele Mântuitorului.
Oamenii vedeau o femeie care aduna spice rămase pe ogor. Dumnezeu vedea deja o ramură din neamul regelui David și al Domnului nostru Iisus Hristos.
❇
❇❇
❇❇❇
❇❇
❇
Comentarii
Trimiteți un comentariu