Sfântul Leontie de la Rădăuți – viața sfântului prăznuit la 1 iulie

Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți – episcopul care n-a uitat liniștea pustiei

Pe 1 iulie, Biserica îl pomenește pe Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți, unul dintre sfinții vechii Moldove. Nu avem despre el o viață plină de amănunte, cum poate am vrea noi astăzi. Dar s-a păstrat ce era mai important: chipul unui om care L-a căutat pe Dumnezeu cu seriozitate, în tăcere, în rugăciune și în ascultare.

Sfântul Leontie nu trebuie privit doar ca un nume din calendar. Viața lui ne spune ceva simplu și greu în același timp: omul care Îl caută pe Dumnezeu nu fuge de lume ca să disprețuiască lumea, ci caută liniștea ca să-și curețe inima. Iar când Biserica îl cheamă la slujire, dacă are smerenie, nu se umflă în sine, ci primește ascultarea ca pe o cruce.

S-a născut în Rădăuți, în secolul al XIV-lea, din părinți creștini. De mic a iubit biserica, slujbele și viața curată. La el, dragostea de Dumnezeu a prins rădăcină încet, așezat.

A intrat de tânăr în viața monahală la Mănăstirea Bogdana din Rădăuți și a primit numele de Lavrentie. Bogdana era un loc de mare însemnătate pentru Moldova, legat de începuturile țării și de voievozii ei. Dar pentru tânărul monah nu faima locului era lucrul cel mai mare. Pentru el contau rugăciunea, ascultarea, lepădarea de sine și lupta cu propriile patimi.

După o vreme, dorind mai multă liniște, s-a retras spre sihăstrie, pe Valea Putnei. Acolo trăiau călugări încercați, oameni ai rugăciunii, care l-au povățuit în viața duhovnicească. Nu era viață ușoară acolo. Era osteneală, post, tăcere, priveghere și multă răbdare. Și, de fapt, aici se vede omul. Nu în vorbele frumoase despre Dumnezeu, ci în cât poate răbda pentru El.

În jurul Cuviosului Lavrentie au început să se adune ucenici. Nu i-a strâns prin vorbe mari. I-a atras prin felul lui de a trăi. Când un om are viață curată, nu trebuie să se laude. Se simte. Din această obște s-a născut Schitul Lavra, numit și Schitul lui Lavrentie, socotit prima sihăstrie cunoscută din nordul Moldovei.

Tradiția spune că la acest schit a venit mai târziu și Sfântul Daniil Sihastrul, sub povățuirea Cuviosului Lavrentie. Aici e bine să fim cinstiți: nu toate amănuntele acelor vremuri pot fi dovedite ca într-un document de astăzi. Dar tradiția Bisericii păstrează, de multe ori, amintirea unor legături duhovnicești care au rodit în timp.

În vremea domnitorului Alexandru cel Bun, odată cu întemeierea Episcopiei Rădăuților, biserica Mănăstirii Bogdana a devenit catedrală episcopală. Cuviosul Lavrentie, cunoscut pentru viața lui curată, a fost ales episcop. Nu a căutat el cinstea aceasta. Nu s-a împins înainte. Dar a primit hotărârea cu smerenie.

 Sfântul Leontie a primit vrednicia arhieriei ca pe o slujire, nu ca pe o podoabă. Și, lucru mare, nu și-a schimbat inima după rang. A rămas om al rugăciunii și după ce a ajuns episcop.

Ca ierarh al Rădăuților, a povățuit poporul, a întărit rânduiala Bisericii, a ajutat pe cei necăjiți și a mângâiat pe cei care veneau la el cu dureri. Nu trebuie să-i împodobim viața cu vorbe prea înalte. Sfințenia se vede mai ales în lucrurile acestea: smerenie, răbdare, milostenie, rugăciune și dragoste față de oameni.

La bătrânețe, simțind că puterile îi slăbesc, Cuviosul Lavrentie s-a retras din scaunul episcopal și s-a întors la schitul pe care îl întemeiase. Acolo unde se nevoise la început, acolo s-a întors spre sfârșit. Este o întoarcere care spune mult. Omul lui Dumnezeu nu se agață de scaun, de rang sau de nume. Când vine vremea, știe să se dea la o parte, fără tulburare, fiindcă știe că toate trec. Rămâne sufletul. Rămâne întâlnirea cu Dumnezeu.

Cunoscându-și mai dinainte sfârșitul, a cerut să fie tuns în schima mare și a primit numele de Leontie. Apoi și-a chemat frații și ucenicii, le-a dat ultimele povățuiri și și-a încredințat sufletul în mâinile Domnului. Nu cu spaimă, ci cu pace. Așa pleacă omul care s-a pregătit toată viața pentru Dumnezeu.

Ucenicii l-au îngropat în biserica de lemn a Schitului Lavra. La mormântul lui au început să vină credincioși, iar tradiția mărturisește că acolo se făceau vindecări și ajutorări minunate. Din pricina acestei cinstiri, moaștele sale au fost mutate mai târziu în catedrala episcopală de la Rădăuți.

În anul 1639, orașul Rădăuți a fost jefuit de tâlhari veniți de dincolo de hotarele de nord ale Moldovei. În acele vremuri tulburi, moaștele Sfântului Leontie au fost ascunse ori pierdute, iar multă vreme nu s-a mai știut de ele. O parte din ele au fost redescoperite la sfârșitul secolului trecut și așezate din nou spre cinstire.

În anul 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuți, rânduindu-i zi de prăznuire la 1 iulie. Astăzi, cinstitele sale moaște se află la Mănăstirea Bogdana din Rădăuți, loc vechi de rugăciune și de aducere-aminte.

Și totuși, ce ne rămâne nouă din viața lui?

Ne rămâne gândul că nu ajunge să fii aproape de biserică, dacă inima nu se schimbă. Nu ajunge să vorbești despre credință, dacă nu te lupți cu tine însuți. Nu ajunge să ai o slujire, un nume sau o răspundere, dacă nu ai smerenie.

Sfântul Leontie a fost monah, sihastru, egumen, episcop și apoi iarăși om retras în liniștea pustiei. Dar mai presus de toate, a fost un om care L-a pus pe Hristos înaintea vieții sale.

De aceea îl chemăm în rugăciune ca pe un părinte al Moldovei, care știe osteneala, ascultarea, povara slujirii și dorul după liniștea lui Dumnezeu.

Sfinte Ierarhe Leontie de la Rădăuți, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, să ne dea inimă smerită, credință statornică și sfârșit creștinesc, în pace și pocăință.

Troparul Sfântului Ierarh Leontie, glasul al 8-lea:

Cu nevoinţe duhovniceşti toată viaţa ţi-ai petrecut-o şi, primind vrednicia arhieriei, cu smerenie şi cu frică de Dumnezeu ai slujit Biserica lui Hristos, pe Care roagă-L, Sfinte Ierarhe Leontie, să mântuiască sufletele noastre.

❇

❇❇

❇❇❇

❇❇

❇