Sfântul Proroc Enoh – omul care a umblat cu Dumnezeu
Descoperă viața Sfântului Proroc Enoh, strămoșul lui Noe, omul credinței care a umblat cu Dumnezeu și a fost mutat fără să cunoască moartea.
O viață despre care Scriptura spune puține cuvinte, dar care descoperă puterea credinței
„Și a plăcut Enoh lui Dumnezeu și apoi nu s-a mai aflat, pentru că l-a mutat Dumnezeu.”
(Facerea 5, 24)Despre Sfântul Proroc Enoh, Scriptura vorbește foarte puțin. Nu ne istorisește luptele sale, nu ne păstrează rugăciunile lui și nici nu ne spune prin ce încercări a trecut. Întreaga lui viață este cuprinsă într-o mărturie simplă: Enoh a umblat înaintea lui Dumnezeu.
Uneori, câteva cuvinte spun mai mult decât o carte întreagă.
Trebuie precizat că viața lui Enoh nu este cuprinsă într-o pericopă din Sfânta Evanghelie. Despre el aflăm mai întâi din Cartea Facerii, apoi din Înțelepciunea lui Isus Sirah și din Noul Testament, în Epistolele către Evrei și a Sfântului Apostol Iuda.
Al șaptelea patriarh de la Adam
Enoh făcea parte din neamul lui Set, fiul lui Adam. Șirul patriarhilor este următorul: Adam, Set, Enos, Cainan, Maleleil, Iared și Enoh. De aceea, Sfântul Apostol Iuda îl numește „al șaptelea de la Adam”.
Enoh a fost fiul lui Iared, tatăl lui Matusalem și străbunicul dreptului Noe. Potrivit ediției ortodoxe românești a Scripturii, el avea 165 de ani când i s-a născut Matusalem, iar după aceea a mai umblat înaintea lui Dumnezeu două sute de ani. Toate zilele sale au fost 365 de ani. Apoi, spune Scriptura, „nu s-a mai aflat, pentru că l-a mutat Dumnezeu” (Facerea 5, 18-24).
Această precizare este importantă, deoarece în unele traduceri biblice întâlnim vârsta de 65 de ani la nașterea lui Matusalem și încă 300 de ani de viețuire. Ambele variante dau același total: 365 de ani. Textul ortodox românesc urmează însă forma de 165 de ani și încă 200 de ani.
Ce înseamnă să umbli cu Dumnezeu?
A umbla cu Dumnezeu nu înseamnă numai a recunoaște că El există. Nici a rosti din când în când o rugăciune, fără ca viața să se schimbe.
Enoh a trăit cu Dumnezeu, sub privirea Lui. Credința nu era pentru el o parte a vieții, ci temelia întregii sale existențe. În mijlocul unei lumi care se îndepărta treptat de Creator, el a ales ascultarea, curăția și dreptatea.
Nu i se atribuie construirea unei cetăți și nici adunarea unor bogății. Scriptura nu-l laudă pentru putere, faimă sau pricepere omenească. Îl laudă pentru că I-a plăcut lui Dumnezeu.
Aceasta este adevărata măsură a unei vieți. Oamenii întreabă ce am strâns, ce am construit și ce nume am lăsat în urmă. Dumnezeu privește însă la inimă: am trăit sau nu în legătură cu El?
Enoh nu a cunoscut moartea
Sfântul Apostol Pavel ↗lămurește taina mutării sale:
„Prin credință, Enoh a fost luat de pe pământ ca să nu vadă moartea și nu s-a mai aflat, pentru că Dumnezeu îl strămutase, căci mai înainte de a-l strămuta, el a avut mărturie că a bineplăcut lui Dumnezeu” (Evrei 11, 5 ↗).
Alături de Sfântul Proroc Ilie↗, Enoh este unul dintre cei doi oameni despre care Scriptura mărturisește că au fost ridicați de Dumnezeu fără să treacă prin moartea obișnuită.
Nu ni se spune unde se află și nici în ce chip petrece. Scriptura lasă această taină în grija lui Dumnezeu. De aceea, nu este bine să umplem tăcerea Bibliei cu presupuneri prezentate drept adevăruri sigure.
Mutarea lui Enoh poate fi privită ca un semn timpuriu al stăpânirii lui Dumnezeu asupra morții. Totuși, nu trebuie confundată cu Învierea lui Hristos. Enoh nu a murit și apoi a înviat, în vreme ce Mântuitorul a primit de bunăvoie moartea, a zdrobit-o și a înviat, făcându-Se începătură a învierii tuturor.
Pildă de pocăință și credință
Cartea Înțelepciunii lui Isus Sirah spune:
„Enoh, bine-plăcut Domnului fiind, s-a mutat cu trupul și este pildă de pocăință neamurilor” (Sirah 44, 16 ↗).
Poate părea neașteptat ca Enoh să fie numit pildă de pocăință, deoarece Scriptura nu ne istorisește vreo cădere a lui. Dar pocăința nu înseamnă numai plângerea păcatelor săvârșite. Ea înseamnă și întoarcerea necontenită a inimii spre Dumnezeu, curățirea vieții și refuzul de a merge pe drumul unei lumi care Îl uită pe Creator.
Enoh ne arată că sfințenia se dobândește prin statornicie. El nu a umblat cu Dumnezeu numai într-o zi de sărbătoare sau într-un ceas de necaz, ci vreme îndelungată. A rămas credincios în viața de familie, între copii, griji și încercări.
Prin urmare, apropierea de Dumnezeu nu este rezervată pustnicilor. Putem umbla cu El în casa noastră, la locul de muncă, în boală, în bătrânețe și în toate împrejurările vieții.
Enoh și cei doi martori din Apocalipsă
O veche tâlcuire creștină îi identifică pe cei doi martori din capitolul 11 al Apocalipsei cu Enoh și Ilie. Aceștia ar veni înaintea celei de-a doua veniri a lui Iisus Hristos, ar mărturisi împotriva lui Antihrist, ar fi uciși, iar după trei zile și jumătate ar fi ridicați la viață.
Această interpretare se întâlnește la unii Părinți și scriitori bisericești. Totuși, trebuie spus limpede că textul Apocalipsei nu le rostește numele. El vorbește numai despre „cei doi martori”, numindu-i „cei doi măslini” și „cele două sfeșnice” (Apocalipsa 11, 3-12 ↗). Prin urmare, identificarea lor cu Enoh și Ilie este o tâlcuire tradițională respectabilă, nu o afirmație explicită a Scripturii.
Nu este folositor să transformăm această profeție într-un prilej de teamă sau de calcule despre sfârșitul lumii. Mesajul ei este chemarea la credință, pocăință și statornicie în mărturisirea lui Hristos.
Ce trebuie să știm despre „Cartea lui Enoh”?
Scrierea cunoscută sub numele de „Cartea lui Enoh” sau „1 Enoh” nu a fost scrisă de patriarhul biblic. Este o colecție apocaliptică alcătuită în mai multe etape, cu mult timp după epoca în care ar fi trăit Enoh. Forma cunoscută astăzi are 108 capitole, nu 105.
Cartea conține vedenii, călătorii cerești și relatări despre îngeri și judecata lumii. A circulat mult în vechime, iar unele dintre ideile și expresiile sale erau cunoscute primilor creștini. Epistola Sfântului Iuda cuprinde o profeție atribuită lui Enoh, apropiată de un pasaj din această scriere.
Acest lucru nu face însă întreaga „Carte a lui Enoh” inspirată sau canonică. Și Sfântul Apostol Pavel citează uneori autori păgâni, fără ca lucrările lor să devină parte din Sfânta Scriptură. În tradiția Bisericii Ortodoxe, „Cartea lui Enoh” rămâne o scriere apocrifă și nu trebuie așezată pe aceeași treaptă cu Biblia.
Să învățăm să umblăm cu Dumnezeu
Viața Sfântului Proroc Enoh ne lasă o întrebare simplă și grea: înaintea cui ne trăim viața?
Putem părea credincioși înaintea oamenilor și, în același timp, să fim departe de Dumnezeu. Putem vorbi frumos despre rugăciune, dar să nu ne rugăm; despre pocăință, dar să nu ne schimbăm; despre iubire, dar să nu iertăm.
Enoh nu a rămas în Scriptură prin multe cuvinte, ci prin felul în care a trăit. El a umblat cu Dumnezeu. Aceasta este și chemarea noastră: să-L purtăm pe Domnul în gând, să-I cerem lumină înaintea hotărârilor, să ne ridicăm după fiecare cădere și să nu despărțim credința mărturisită de viața de fiecare zi.
Nu tuturor ni se va spune că am făcut lucruri mari. Dar ce bine ar fi ca, la sfârșitul călătoriei, să primim mărturia pe care a primit-o Enoh: a bineplăcut lui Dumnezeu.
❇
❇❇
❇❇❇
❇❇
❇
Comentarii
Trimiteți un comentariu