Sfinții 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei – viața și pătimirea

Sfinții 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei – oameni care nu și-au vândut credința pentru a-și salva viața

Află viața și pătimirea Sfinților 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei, pomeniți la 10 iulie, mărturisitori statornici ai credinței în Iisus Hristos.

Pe 10 iulie, Biserica îi pomenește pe Sfinții 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei. Au pătimit în vremea împăratului Liciniu, pe la anul 319, într-o perioadă în care creștinii din partea de răsărit a Imperiului Roman erau urmăriți, întemnițați și siliți să aducă jertfe idolilor.

Liciniu nădăjduia că, prin frică și pedepse, oamenii se vor lepăda de DOMNUL Iisus. Dar sângele mucenicilor nu stingea credința. Dimpotrivă, mulți dintre cei care îi vedeau mergând la moarte fără să se lepede începeau să se întrebe de unde le venea atâta putere.

În cetatea Nicopolea trăiau mai mulți creștini cunoscuți pentru credința și viața lor. Între ei se aflau Leontie, Mavrichie, Daniil și Antonie. Când prigoana s-a înăsprit, aceștia nu s-au ascuns și nici nu au așteptat să fie prinși. S-au dus singuri înaintea dregătorului Lisie și au spus deschis că sunt creștini.

Lisie a încercat să-i tulbure și să-L batjocorească pe Hristos:

„

Unde este Hristos al vostru? Nu a fost răstignit și nu a murit?

”

Leontie i-a răspuns:

„

Dacă știi că Hristos a murit pe Cruce, atunci să știi că El a și înviat din morți și S-a înălțat la cer.

”

Pentru Leontie și pentru cei împreună cu el, Învierea Domnului nu era doar o învățătură auzită de la alții. Era adevărul pe care își sprijineau viața. Hristos biruise moartea, iar ei știau că moartea trupului nu este sfârșitul omului. De aceea nu au primit să jertfească idolilor, deși li se cerea acest lucru pentru a fi lăsați în viață.

Dregătorul a poruncit să fie bătuți, apoi i-a aruncat în temniță, fără hrană și fără apă. Sinaxarul povestește că Vlassiana, o femeie creștină dintr-o familie de vază, le-a strecurat apă prin ferestruica închisorii. În noaptea aceea, un înger al Domnului li s-a arătat și i-a întărit pentru chinurile care îi așteptau.

Când a venit ziua judecății, doi dintre soldații lui Lisie au mărturisit și ei că sunt creștini. Lor li s-au alăturat și alți credincioși. Astfel s-a ajuns la numărul de patruzeci și cinci de mărturisitori.

Sentința a fost înfricoșătoare. Lisie a poruncit să li se taie mâinile și picioarele, iar trupurile lor să fie aruncate în foc. Porunca a fost împlinită întocmai.

După arderea trupurilor, osemintele rămase au fost aruncate în râul Licos. Creștinii le-au căutat, le-au scos din apă și le-au așezat la loc de cinste. Mai târziu, după încetarea prigoanei, a fost ridicată o biserică în amintirea celor 45 de Mucenici.

Citind pătimirea lor, mintea se oprește ușor la cruzimea chinurilor. Totuși, mai importantă este hotărârea cu care au rămas lângă Iisus Hristos. Mucenicii nu au iubit durerea și nici nu au căutat moartea. Ar fi putut scăpa printr-un singur gest: să aducă jertfă idolilor și să spună că nu mai sunt creștini. Pentru ei, o asemenea salvare ar fi însemnat să piardă ceea ce aveau mai scump.

Astăzi nu ni se cere să stăm înaintea lui Lisie și nici nu suntem amenințați cu aceleași chinuri. Totuși, credința fiecăruia este încercată.

Se întâmplă să ne rușinăm să facem semnul Sfintei Cruci. Tăcem când cineva batjocorește cele sfinte, de teamă să nu fim socotiți înapoiați. Spunem că suntem creștini, dar în anumite împrejurări trăim de parcă Hristos nu ar exista.

Aici începe mărturisirea noastră. În felul în care vorbim, în alegerile pe care le facem, în cinstea cu care ne purtăm și în puterea de a nu ne ascunde credința atunci când ceilalți o disprețuiesc.

Sfinții 45 de Mucenici din Nicopolea nu ne cer să căutăm suferința. Ne învață să nu ne vindem sufletul pentru puțină liniște, pentru lauda oamenilor sau pentru câteva avantaje trecătoare. Omului i se pot lua libertatea, averea și chiar viața. Câtă vreme rămâne unit cu Domnul Iisus Hristos, nu i s-a luat totul.

Troparul Sfinților 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei (10 iulie)

Troparul Sfinților 45 de Mucenici, glasul al 4-lea

„Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.”

❇

❇❇

❇❇❇

❇❇

❇