Dragoș Pâslaru: de la actor la părintele Valerian

Dragoș Pâslaru: de la luminile scenei la haina monahală. Suferința, iertarea și drumul spre Dumnezeu

Cine este părintele Valerian Pâslaru?

Părintele Valerian este fostul actor român Dragoș Pâslaru, cunoscut pentru rolul lui Horia Sima din filmul Drumeț în calea lupilor. După ce a fost grav agresat în timpul Mineriadei din 14 iunie 1990, și-a continuat apropierea de Dumnezeu. S-a călugărit în 1996 la Mănăstirea Turnu, a viețuit la Frăsinei și în apropierea Schitului Pătrunsa, iar în prezent este starețul Mănăstirii „Sfântul Mucenic Filimon–Țânculești” din județul Vâlcea.

Există oameni a căror viață pare împărțită în două de o întâmplare cumplită. În cazul lui Dragoș Pâslaru, actor cunoscut al teatrului și cinematografiei românești, hotarul a fost Mineriada din iunie 1990. Totuși, apropierea lui de Dumnezeu nu s-a produs într-o singură zi, iar călugăria nu a fost doar o fugă din fața suferinței. A fost un drum mai lung, început înaintea loviturilor și desăvârșit printr-o alegere liberă.

Actorul care Îl căuta deja pe Dumnezeu

Dragoș Pâslaru s-a bucurat de succes pe scena Teatrului „Nottara” și în numeroase producții cinematografice. Unul dintre rolurile sale cele mai cunoscute a fost Horia Sima, liderul Mișcării Legionare, în filmul Drumeț în calea lupilor, realizat de Constantin Vaeni în 1988 și lansat după Revoluție.

Însă rolul care l-a apropiat cu adevărat de credință fusese Alioșa din Frații Karamazov. Într-un interviu acordat mai târziu, părintele Valerian mărturisea că apropierea sa de viața creștină a fost un proces îndelungat, început tocmai prin întâlnirea cu personajul luminos al lui Dostoievski. Spectacolul vorbea despre felul în care lipsa credinței poate dezumaniza omul.

Prin urmare, nu este corect să spunem că Dragoș Pâslaru a descoperit credința abia după Mineriadă. Suferința din 1990 a fost un moment hotărâtor, dar sămânța chemării fusese așezată mai înainte.

Ziua de 14 iunie 1990

După Revoluție, actorul s-a implicat în manifestațiile din Piața Universității. În dimineața zilei de 14 iunie 1990, se afla la sediul Asociației „21 Decembrie”, de pe strada Batiștei din București.

Potrivit propriei sale mărturii, publicate în presa vremii și păstrate de Muzeul Universității din București, clădirea a fost înconjurată de mineri. Un grup a pătruns înăuntru, iar după intervenția unui civil violențele au început. Dragoș Pâslaru a fost despărțit de ceilalți, lovit în cap cu un obiect contondent, stropit cu apă pentru a-și reveni și purtat până în Piața Universității, fiind lovit în continuare.

În relatarea sa din iunie 1990, actorul preciza că agresorii nici măcar nu erau siguri cine este. De aceea, afirmația repetată frecvent, potrivit căreia minerii l-ar fi recunoscut direct după fotografiile în costum legionar, trebuie privită cu prudență.

Este însă documentat faptul că, înaintea Mineriadei, un ziar îi atribuise în mod fals declarația că ar fi „legionar din tată în fiu”. Fotografiile și rolurile sale cinematografice au fost folosite pentru a alimenta această imagine mincinoasă. Confundarea actorului cu personajul interpretat a făcut parte din atmosfera de manipulare și ură a acelor zile.

În urma agresiunii, Dragoș Pâslaru a fost internat la Spitalul de Urgență cu traumatisme multiple. Relatările biografice ulterioare consemnează că a trecut și printr-o stare de comă, fiind la un pas de moarte.

Când un reporter l-a numit „erou”, el ar fi răspuns cu o smerenie tulburătoare:

Erou, eu?! Adevărații eroi sunt doar cei de sub iarbă.

Iertarea nu șterge adevărul

Ani mai târziu, vorbind despre cei care îl torturaseră, părintele Valerian spunea că nu mai are nimic împotriva nimănui. Alegerea sa nu a fost aceea de a trăi mistuit de dorința răzbunării, ci de a pune rana înaintea lui Dumnezeu.

Această iertare nu înseamnă că violențele Mineriadei trebuie uitate sau că vinovații nu trebuie cercetați. Iertarea creștină este o lucrare personală a inimii; dreptatea este o datorie a societății. Un om poate renunța la ură fără să numească răul bine și fără să falsifice adevărul istoric.

În cazul lui Dragoș Pâslaru, biruința nu a constat în faptul că nu a fost rănit, ci în faptul că rana nu l-a transformat într-un om al urii. Bâtele i-au zdrobit trupul, dar nu au reușit să-i întunece definitiv sufletul.

Nu s-a călugărit imediat după Mineriadă

O altă precizare necesară privește momentul intrării sale în monahism. Unele articole susțin că actorul ar fi mers la Mănăstirea Frăsinei chiar în anul 1990. Mărturia sa biografică mai amplă arată însă că drumul a fost mai lung.

În anul 1996 s-a călugărit la Mănăstirea Turnu din județul Vâlcea. După o scurtă revenire în viața lumească, a ajuns la Mănăstirea Frăsinei, unde a trecut prin ascultările obișnuite ale vieții monahale. A îngrijit animalele, a lucrat la bucătărie, iar mai târziu s-a ocupat de cancelaria mănăstirii.

La Frăsinei l-a cunoscut pe părintele Ghelasie Gheorghe ↗, întâlnire care i-a influențat profund formarea duhovnicească. Ulterior, părintele Valerian s-a retras pentru mai mulți ani în Munții Buila-Vânturarița, în apropierea Schitului Pătrunsa, alegând liniștea, rugăciunea și nevoința pustnicească. Acest traseu este prezentat pe larg într-un interviu realizat în apropierea Schitului Pătrunsa.

Mai târziu a fost hirotonit ieromonah, păstrând numele Valerian.

De la actorie la „Mănăstirea actorilor”

Viața părintelui Valerian nu s-a oprit la retragerea din lume. În anul 2018, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a început întemeierea Mănăstirii „Sfântul Mucenic Filimon–Țânculești”, în comuna Golești din județul Vâlcea.

Sfântul Mucenic Filimon este cunoscut drept ocrotitorul actorilor și al făcătorilor de spectacole. Astfel, omul care părăsise luminile rampei a ridicat un loc de rugăciune tocmai pentru lumea artistică din care venise.

Biserica mănăstirii a fost târnosită la 4 noiembrie 2024. Potrivit Agenției de știri Basilica, lucrările de restaurare și consolidare s-au desfășurat între anii 2021 și 2024 prin grija starețului Valerian Pâslaru.

Nu a disprețuit actoria și nici oamenii alături de care lucrase. A înțeles însă că gloria omenească este trecătoare și că orice talent își găsește împlinirea numai atunci când devine slujire.

Omul pe care ura nu l-a putut învinge

Povestea lui Dragoș Pâslaru nu trebuie redusă la formula spectaculoasă a actorului care s-a călugărit după ce a fost bătut de mineri. În spatele ei se află o căutare duhovnicească îndelungată, o suferință reală, ani de ascultare și o alegere repetată zi de zi.

Mineriada i-a rănit trupul și i-a schimbat viața, dar chemarea către Dumnezeu crescuse în el mai înainte. Călugăria nu a fost gestul unui om înfrânt, ci răspunsul unui om care a înțeles că nu poate vindeca răul printr-un alt rău.

Dragoș Pâslaru a părăsit scena, dar nu și-a îngropat talantul. Actorul care rostise cândva cuvintele altor personaje a devenit părintele Valerian, chemat să rostească un cuvânt despre iertare, pocăință și libertatea inimii.

Iar aceasta poate fi cea mai puternică mărturie a vieții sale: nu suferința are ultimul cuvânt, ci felul în care omul răspunde suferinței. Când ura este întâmpinată cu adevăr, rugăciune și iertare, răul nu mai obține biruința pe care a urmărit-o.

PĂRINTELE VALERIAN PÂSLARU: DRUMUL SPRE ADEVĂR ESTE O ÎNTOARCERE LA FIRESC

STAREȚUL VALERIAN PÂSLARU (II): DRUMUL SPRE ADEVĂR ESTE O ÎNTOARCERE LA FIRESC

❇

❇❇

❇❇❇

❇❇

❇