Viața Sfântului Cuvios Pafnutie – Pârvu Zugravul, iconarul care transforma pictura în rugăciune
Sfântul Cuvios Pafnutie – Pârvu Zugravul (1657–1735), cunoscut drept Pârvu Mutu, a fost un important iconar român al epocii cantacuzine și brâncovenești. Născut la Câmpulung Muscel, a pictat numeroase biserici și mănăstiri, lucrând în tăcere, post și rugăciune. Spre sfârșitul vieții a devenit monah, retrăgându-se la Robaia. Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat în 2017 și îl pomenește anual la 7 august.
În calendarul Bisericii Ortodoxe Române, la 7 august este pomenit Sfântul Cuvios Pafnutie – Pârvu Zugravul, cunoscut în istoria artei românești drept Pârvu Mutu. Viața lui unește într-un chip rar talentul artistic, suferința, rugăciunea și nevoința monahală. Datele principale ale biografiei sunt confirmate de prezentarea oficială a Patriarhiei Române. Basilica.ro
Sfântul s-a născut la 12 octombrie 1657, în Câmpulung-Muscel, în familia preotului Ioan Pârvescu. Copilăria i-a fost marcată dureros de moartea mamei și a cinci dintre frații săi. Rămas singurul copil în viață, Pârvu și-a urmat tatăl la Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung, unde acesta a îmbrățișat viața monahală.
Avea numai 11 ani când mănăstirea i-a devenit și casă, și școală. A învățat să citească și să scrie, iar lângă monahul Evghenie a descoperit tainele zugrăviei bisericești. Bătrânul dascăl i-a observat talentul și l-a luat alături de el pe schelele bisericii. Acolo începe drumul unuia dintre marii iconari ai epocii brâncovenești.
La 18 ani a plecat în Moldova, unde vreme de cinci ani și-a desăvârșit meșteșugul picturii, având înaintea ochilor extraordinara tradiție iconografică a bisericilor și mănăstirilor moldovenești.
Întors în Țara Românească, a lucrat mai întâi la Mănăstirea Aninoasa, apoi, împreună cu vechiul său dascăl Evghenie, la Mănăstirea Negru Vodă. Faima lui a crescut, iar Pârvu a ajuns să zugrăvească numeroase ctitorii cantacuzine și brâncovenești: Sinaia, Cotroceni, Colțea, Bordești, Filipeștii de Pădure, Mamu, Sfântul Gheorghe Nou din București și alte biserici.
Nu toate operele sale au supraviețuit timpului. Muzeul Național de Artă al României păstrează însă un valoros fragment de frescă provenit de la biserica din Bordești, cunoscut drept „Autoportretul lui Pârvu Mutu”. Muzeul Național de Artă al României
La Mănăstirea Sinaia se păstrează și cunoscuta icoană a Sfintei Treimi, atribuită marelui zugrav. Mănăstirea Sinaia
De ce i se spunea „Pârvu Mutul”?
Nu pentru că nu ar fi putut vorbi.
Tradiția bisericească păstrată în biografia sa spune că Pârvu zugrăvea în tăcere, post și rugăciune. Atunci când lucra la icoane, nu vorbea și nu mânca, iar dacă întrerupea această rânduială, oprea lucrul pentru ziua respectivă.
Aici se află poate cea mai frumoasă cheie pentru înțelegerea vieții sale: pentru Pârvu Mutu, icoana nu era simplă pictură religioasă. Era o lucrare făcută înaintea lui Dumnezeu. Mâna picta, dar omul încerca să-și păstreze mintea în rugăciune.
Stabilit la București, a devenit la rândul său dascăl de zugrăvie și a format ucenici. S-a căsătorit cu credincioasa Tudora și a avut doi fii, Pârvu și Gheorghe. Dar încercarea avea să-l cerceteze din nou: soția sa a trecut la cele veșnice.
După această pierdere, Pârvu a făcut un pelerinaj la Ierusalim. Întors în țară, în anul 1718 a ales definitiv calea monahală. A intrat în monahism la Mănăstirea Mărgineni și a primit numele Pafnutie. Fiul său cel mic, Gheorghe, a devenit și el monah, cu numele Gherasim.
La Mărgineni, Pafnutie nu a părăsit lucrarea cărturărească. Potrivit biografiei bisericești, cunoștea limbi străine și s-a ocupat și de traducerea unor texte în limba română.
În anul 1731, o altă durere i-a încercat sufletul: fiul său, monahul Gherasim, a murit. Pafnutie a căutat atunci și mai mult liniștea. Cu binecuvântarea starețului, s-a retras la Robaia, în codrii Argeșului.
Acolo a primit marea schimă și și-a petrecut ultimii patru ani în rugăciune, tăcere și smerenie. A trecut la Domnul în anul 1735.
De la Pârvu Mutu la Sfântul Cuvios Pafnutie
Biserica nu l-a canonizat pentru celebritatea lui artistică, ci pentru viața sa duhovnicească. Este o deosebire importantă.
Pârvu Mutu rămâne o personalitate majoră a picturii bisericești românești din epoca Cantacuzinilor și Brâncovenilor, dar pentru Biserică valoarea operei sale nu poate fi despărțită de omul care se ruga în timp ce o făcea.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea în 4-5 iulie 2017. Proclamarea solemnă a avut loc la Mănăstirea Robaia, la 6 august 2017, iar ziua de pomenire a fost stabilită pentru 7 august. Aceste date sunt consemnate chiar în Tomosul sinodal de canonizare.
Viața Sfântului Pafnutie ne lasă și nouă o întrebare simplă: cu ce inimă ne facem lucrarea de fiecare zi?
Nu toți putem zugrăvi icoane. Dar orice muncă cinstită poate fi făcută cu conștiință, smerenie și rugăciune. Pârvu Mutu a pus culoare pe ziduri, dar mai întâi a încercat să lase liniștea lui Dumnezeu să-i zugrăvească sufletul.
Astfel, peste aproape trei veacuri, nu au rămas numai frescele sale. A rămas mărturia unui om pentru care talentul primit de la Dumnezeu nu era motiv de slavă deșartă, ci chemare la slujire.
Tropar, glasul 1
Iconar iscusit al Arătării lui Dumnezeu, zugrav al firii omenești luminate de har și al frumuseților Raiului, Cuvioase Părinte Pafnutie, slujind lui Hristos în toată viața ta, prin lucrare stăruitoare în tăcere, rugăciune și răbdare, vas ales al Duhului Sfânt te-ai făcut. Pentru aceasta, roagă-te Preasfintei Treimi să mântuiască sufletele noastre.
Sfinte Cuvioase Părinte Pafnutie – Pârvu Zugravul, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Pentru sfintele lui rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
❇
❇❇
❇❇❇
❇❇
❇
Comentarii
Trimiteți un comentariu