Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta Sfânta Spovedanie

Harul lui Dumnezeu lucrător prin duhovnic

   🕊️ Cuvânt de învățătură al Sfântului Cuvios Dionisie Vatopedinul de la Colciu „ Duhovnicul , fie bătrân, fie tânăr, nu o să te povățuiască la rău, fiindcă are Harul lui Dumnezeu.” — Sfântul Cuvios Dionisie Vatopedinul de la Colciu    Duhovnicul este mâna întinsă a lui Hristos către om. El nu vorbește din propria sa înțelepciune, ci din harul primit prin Taina Preoției. De aceea, vârsta lui nu contează, ci curăția inimii și lucrarea Duhului Sfânt în el.    Când ne apropiem de spovedanie , să avem încredere în harul care lucrează prin duhovnic, chiar dacă uneori cuvântul primit este aspru sau greu de primit. Dumnezeu ne vorbește prin el, așa cum odinioară vorbea prin profeți și apostoli.    Să ne rugăm să avem duhovnici plini de dragoste și lumină, dar și noi să fim fii ascultători, căci ascultarea aduce pace și lumină în suflet. ❇ ❇❇ ❇❇❇ ❇❇ ❇

Miracolul Marturisiri - Taina Spovedaniei

   Miracolul Marturisiri - Taina Spovedaniei †    Taina Spovedaniei ca mijloc de vindecare sufleteasca si apropiere de Dumnezeu intr-o lume declinata.  Atunci cand vorbim despre marturisire, trebuie sa intelegem prin aceasta, mai presus decat orice altceva, Taina Pocaintei. Spovedania este una dintre cele mai mari Taine care ni s-au dat; un binecuvantat dar, marturisit de insusi Mantuitorul Iisus Hristos, dupa invierea Sa, prin urmatoarele cuvinte adresate ucenicilor:  Luati Duh Sfant! Carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute (Ioan 20, 22-23) Toate Tainele sunt inalte, nespus de adanci; toate Tainele ne unesc cu Dumnezeu, ne fac partasi la o noua viata, viata vesnica, ne dau o noua perspectiva duhovniceasca, plina de sfintenie. Astfel, ele ne deschid un univers extraordinar, de neatins. De aici si numirea de ,,taina” - lucru greu de inteles pentru mintea omeneasca. Taina atinge, intru intuneric, inima celui care s-...

Iti zic: Doamne, Tie slava!

Iti zic: Doamne, Tie slava! † Ori de cant, ori de ma joc,  Ori de-alerg ori stau pe loc, Ori pictez, ori dau la pui, Ori pisica o mangai, Ori de fac lucruri o mie,  In suflet am bucurie, Iar in jur pare ca este O lume ca de poveste In care totul imi sopteste: Joaca-te, invata, iubeste! De aceea, ziua-ntreaga Iti zic: Doamne, Tie slava!   In legatura cu cerul

Cu HRISTOS biruiești

   Puterea de a birui vine de la HRISTOS † Cu Harul Domnului Iisus Hristos vei învinge      De multe ori, fără să ne dăm seama, vrăjmașul strecoară în mintea noastră gânduri potrivnice, în cuvântul nostru amărăciune, în auzul și în vederea noastră ispite viclene. Totul se petrece atât de subtil, încât abia mai târziu înțelegem că sufletul nostru a fost atins.    Atunci pricepem că este nevoie de multă luptă pentru a ne curăți și a rămâne statornici în Hristos. Această luptă nu se duce doar cu puterile noastre, ci cu Harul Domnului Iisus Hristos.    El este biruința noastră. El este puterea care ne ridică atunci când cădem, lumina care risipește întunericul și pacea care ne înveselește inima.    De aceea, nu înceta să te lupți cu duhurile viclene, nu renunța atunci când îți pare greu și nu te lăsa biruit de întristare. Cu Harul Domnului Hristos vei birui și te vei bucura chiar pentru cele ce te-au întristat, căci prin ele ai în...