Învață-mă să făptuiesc voia Ta – Rugăciunea inimii smerite
„Învață-mă să făptuiesc voia Ta”, inspirată din versurile lui Nicolae Moldoveanu și din Psalmul 142, 10. O meditație despre ascultare, smerenie și lucrarea Duhului Sfânt în viața creștinului.
Sunt versuri care nu se citesc doar cu ochii, ci se rostesc cu lacrimă și cu suspin lăuntric. Așa este și această cântare duhovnicească a lui Nicolae Moldoveanu, care se preface în rugăciune și se așază pe altarul inimii ca o jertfă bineplăcută.
„Învață-mă să făptuiesc,
O, Doamne, voia Ta mereu,
Să nu pot altfel să trăiesc,
De-ar fi să piară trupul meu!”
Iată strigătul sufletului care a înțeles că adevărata viață nu este aceea a trupului, ci a ascultării. Nu este vorba doar de a cunoaște voia lui Dumnezeu, ci de a o făptui, de a o împlini cu hotărâre, chiar și atunci când aceasta cere lepădare de sine.
Voia lui Dumnezeu – liman al mântuirii
„Voia Ta, voia Ta,
Doamne-n veci voia Ta
Să mă umple deplin
Pentru Tine, Amin!”
Această repetare nu este o simplă poezie, ci o pecetluire a dorului. Când omul ajunge să dorească voia lui Dumnezeu mai mult decât voia sa, atunci începe adevărata libertate.
Voia lui Dumnezeu nu este povară, ci lumină. Nu este constrângere, ci izbăvire. Căci:
„Căci voia Ta e tot ce-i bun
Și azi și mâine și în veac.”
În lume, voințele oamenilor se schimbă, planurile se risipesc, năzuințele se sting. Dar voia Domnului rămâne în veac, fiind temelia cea neclintită a mântuirii noastre.
Lucrarea Duhului Sfânt în om
„Tu ai, prin Duhul Tău Cel Sfânt,
Nebănuite, sfinte căi
Să mă înveți, pe-acest pământ,
Voința Ta și pașii Tăi!”
Nu prin puterea noastră împlinim voia lui Dumnezeu, ci prin har. Omul singur este neputincios, ușor de clătinat de patimi, de frică, de îndoială. Însă Duhul cel Bun luminează mintea, încălzește inima și întărește pașii.
Psalmistul se roagă asemenea:
„Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun mă va povățui la pământul dreptății.” (Psalmul 142, 10)
Aici se află cheia: Dumnezeu Însuși ne învață voia Sa. El nu ne cere fără să ne dea putere.
Rugăciunea neîncetată a inimii
„Aceasta-i rugăciunea mea;
Spre Tine necurmat o-ndrept
Și-n orice-mprejurare grea
Să-mi ardă voia Ta în piept!”
Aceasta este starea fiilor lui Dumnezeu: nu doar a cere izbăvire din necaz, ci a cere să rămână statornici în voia Lui, chiar în mijlocul încercării.
Când voia lui Dumnezeu arde în piept, atunci crucea nu mai este pricină de deznădejde, ci scară către cer. Atunci omul nu mai întreabă „de ce?”, ci spune: „Facă-se voia Ta!”
În loc de încheiere
Fraților, a învăța să făptuim voia lui Dumnezeu este lucrarea întregii vieți. Este școala Postului, este calea sfinților, este răspunsul cel mai înalt al iubirii.
Să ne rugăm și noi cu smerenie:
Doamne, învață-ne nu doar să știm voia Ta, ci să o iubim.
Nu doar să o înțelegem, ci să o împlinim.
Și fă ca voia Ta să fie viața noastră. Amin.
Versurile: Învață-mă să făptuiesc voia Ta
Învață-mă să făptuiesc,
O, Doamne, voia Ta mereu,
Să nu pot altfel să trăiesc,
De-ar fi să piară trupul meu!
Voia Ta, voia Ta,
Doamne-n veci voia Ta
Să mă umple deplin
Pentru Tine, Amin!
Căci voia Ta e tot ce-i bun
Și azi și mâine și în veac.
Ajută-mi ei să mă supun,
Să pot să-Ți fiu oriunde pe plac!
Tu ai, prin Duhul Tău Cel Sfânt,
Nebănuite, sfinte căi
Să mă înveți, pe-acest pământ,
Voința Ta și pașii Tăi!
Aceasta-i rugăciunea mea;
Spre Tine necurmat o-ndrept
Și-n orice-mprejurare grea
Să-mi ardă voia Ta în piept!
Comentarii
Trimiteți un comentariu