Psalmul 142: Rugăciunea unei Inimi Prigonite: Strigătul lui David către Dumnezeu

   Psalmul 142, parte a Psaltirii Proorocului David, este o rugăciune profundă și emoționantă, adresată lui Dumnezeu în momente de suferință și prigonire. Scris în contextul unei persecuții din partea fiului său, David își exprimă durerea sufletească și solicită ajutor divin. Își recunoaște vulnerabilitatea în fața lui Dumnezeu și imploră îndurare, cerând să fie călăuzit pe calea dreptății. Psalmul subliniază teme precum credința, speranța, și nevoia de protecție în fața dușmanilor, oferind un exemplu de umilință și dependență de mila divină. Această lucrare captează esența căutării unei relații intime cu Dumnezeu, chiar și în cele mai întunecate momente ale vieții.

†

1. Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea întru credincioşia Ta, auzi-mă întru dreptatea Ta.

2. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta.

3. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri.

4. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu.

5. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit.

6. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoşat.

7. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ți întoarce faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt.

8. Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu.

9. Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne.

10. Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii.

11. Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu.

12. Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Catisma a 19-a / Psalmii 134 - 142

Powered by RedCircle

~*~

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

~*~

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ție, Dumnezeule.

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ție, Dumnezeule.

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

~*~

Doamne miluiește, Doamne miluiește, Doamne miluiește.

~*~

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

După catisma  nouăsprezecea:

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfânta Treime...

Doamne miluiește, Doamne miluiește, Doamne miluiește.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru...

Apoi troparele:

Mulțumindu-Ți Ție, Te slăvesc, Dumnezeul meu, că tuturor păcătoșilor le-ai pus la îndemână pocăință. Să nu mă rușinezi, Mântuitorule, când vei veni să judeci toată lumea, nici pe mine, cel ce am făcut lucruri de rușine!


Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.


Fără de număr greșindu-Ți, pedepse nenumărate aștept, dar Tu, Dumnezeul meu, îndură-Te și mă mântuiește!
 

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


La mulțimea milei tale alerg acum, Născătoare de Dumnezeu : dezleagă-mi lanțurile greșelilor mele!

Apoi: Doamne miluiește (de 40 de ori) și rugăciunea această:

   Stăpâne, Hristoase Dumnezeule, Cel ce cu patimile Tale ai vindecat patimile mele și cu rănile Tale ai tămăduit rănile mele, dăruiește-mi lacrimi de umilință mie, celui ce mult Ți-am greșit! Împrumută trupului meu din mireasma trupului Tău celui de viață făcător și îndulcește sufletul meu cu cinstit Sângele Tău, de amărăciunea cu care m-a adăpat protivnicul. Înalta către Ține mintea mea cea tărâță în jos și mă ridică din prăpastia pieirii! Că nu am pocăință, nu am umilință, nu am lacrimi de mângâiere, care întorc pe fii la moștenirea lor. Întunecat sunt la minte de patimile lumești, nu pot caută spre Ține la durere, nici nu mă pot înfierbântă cu lacrimile dragostei celei către Ține. Dar, Stăpâne Doamne, Iisuse Hristoase, Vistieria bunătăților, dăruiește-mi pocăință desăvârșită și înnoiește iarăși în mine întipărirea chipului Tău! Deși eu Te-am părăsit, Tu însă nu mă părăși! Ieși de mă caută și mă întoarce iarăși la pășunea Ta, numărându-mă iarăși cu oile cele alese ale turmei Tale! Hrănește-mă și pe mine împreună cu dânsele, cu verdeață dumnezeieștilor Tale Taine, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, și ale tuturor sfinților Tăi. Amin!

Psalmul 142: Rugăciunea unei Inimi Prigonite: Strigătul lui David către Dumnezeu