Ce este, cu adevărat, binecuvântarea?

Binecuvântarea – darul lui Dumnezeu pentru noi

Ce poate însemna binecuvântarea?

 

   Binecuvântarea este un concept central în viața spirituală, semnificând rostirea de cuvinte sfințite și invocarea harului divin asupra unei persoane, a unei situații ori a unei fapte. Termenul provine din latinescul benedictio şi din echivalentul grec euloghia, care îşi au rădăcina într-un verb ce înseamnă „a vorbi de bine” (bene = bine + dicere = a spune). În limbaj creştin, a binecuvânta cuprinde ideea de a ţine înalt pe cineva prin laude şi har, de a marca un lucru ca fiind sub protecţia divină. Mai concret, expresia binecuvântării îmbracă următoarele sensuri principale:

• A vorbi de bine și a lăuda – adică a evoca calități, fapte bune și virtuți ale cuiva.

• A cinsti și a sărbători – adică a evidenția un eveniment, o persoană sau o împrejurare ca fiind cu totul deosebite şi demne de prețuire.

• A invoca protecție și har – adică a cere lui Dumnezeu să reverse binecuvântarea Sa (puterea şi bunătatea Sa) asupra omului sau asupra unei activităţi.

   În tradiţia creştină, binecuvântarea e considerată o vorbire solemnă spre bine, transmisă de Dumnezeu prin oameni sfinţi (profeţi sau preoţi) către credincioşi. Cel care binecuvântează trebuie să fie curat la suflet, smerit și plin de credinţă, iar cel care primește binecuvântarea trebuie să fie deschis spre bine şi doritor de creștere spirituală. Dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite, „binecuvântarea rămâne ineficientă”.

Binecuvântarea în Biblie și tradiția creștină

   Binecuvântarea apare frecvent în Scriptură, învăluită în semnificaţii profunde. De pildă, în Facerea, Dumnezeu îi dăruiește lui Adam şi Eve porunca de a se înmulți: „Creșteți și înmulțiți-vă, umpleți pământul și-l stăpâniți” – prin care le transmite harul Său ca descendenți și stăpâni ai creației. Mai târziu, după cele șase zile ale Creației, Dumnezeu „a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit-o”, arătând astfel că odihna sacră de Sabat este un dar binecuvântat.

   În Legea Vechiului Testament, binecuvântarea capătă şi o formulă liturgică celebră: preoții israeliti rosteau către popor următorul cuvânt de har (Numele Domnului – Acatistul Aaronic):

„Domnul să te binecuvinteze și să te păzească!
Domnul să-și lumineze fața spre tine și să fie milostiv!
Domnul să-și înalțe fața spre tine și să-ți dea pace!” (Num. 6:24-26).
Această binecuvântare arhierească (cunoscută şi sub numele de „Binecuvântarea lui Aaron”) era menită să aducă protecție, har și pace familiei sau comunității invocate.

   În Noul Testament, Domnul Iisus Hristos Însuşi practică binecuvântarea: El şi-a pus mâinile peste copii pentru a-i binecuvânta, a binecuvântat cele cinci pâini ce aveau să hrănească mii de oameni şi a binecuvântat la Cina cea de Taină pâinea și vinul, pe care le-a prefăcut în Trupul şi Sângele Său. Toate acestea arată că binecuvântarea este un mijloc prin care harul lui Dumnezeu se revarsă asupra oamenilor, făcând real planul de bunătate al lui Dumnezeu în lume.

Forme și ocazii ale binecuvântării

   Binecuvântarea nu stă numai în cuvinte: ea este adesea însoțită de gesturi liturgice în care se simbolizează dăruirea harului. De pildă, preoții pot ridica ambele mâini deasupra credincioșilor, așezându-le fie în semnul crucii peste capetele lor. Pe capul unei persoane se poate pune şi o mână binecuvântătoare sau se poate face semnul crucii cu degetele (mai ales în cazul când oficiază arhiereul, care binecuvântează cu ambele mâini). Orice gest solemn – ridicarea mâinilor, atingerea frunții, semnul crucii – transmite simbolic prezența și puterea harului lui Dumnezeu.

Exemple concrete de formule și gesturi de binecuvântare:

• Formula arhierească (Aaronică) pomenită mai sus;

• Binecuvântarea mâncării: înainte de fiecare masă, în ritualul bisericesc se spune rugăciunea de binecuvântare a bucatelor, apoi după masă rugăciunea de mulțumire;

• Binecuvântarea copiilor: în unele tradiții, de pildă în creștinismul ortodox, mama își binecuvântează copilul cu semnul crucii la plecare, cerând protecția lui Dumnezeu pentru el;

• Binecuvântarea călătoriilor: se obișnuiește să fim binecuvântați (prin rugăciune și semnul crucii) înainte de a porni într-o călătorie sau de a începe un lucru important. Tradiția bisericească recomandă să cerem binecuvântarea duhovnicului înainte de demersuri majore (cumpărarea unei case, schimbarea locului de muncă, întemeierea unei familii, etc.) – aceasta ca să fim însoțiți de har în toate planurile noastre.

   În familie și comunitate, binecuvântarea se împarte ca o formă de dragoste și responsabilitate: capul familiei (sau preotul) dă binecuvântarea înainte de masă și de sărbători, iar copiii sunt binecuvântați de părinţi. Din nefericire, în unele părţi s-a pierdut obiceiul ca la intrarea în casă să fie rostite rugăciuni de binecuvântare a tuturor celor ce locuiesc acolo, precum și ca înainte și după masă să fie rostite rugăciuni specifice. Însă conștiința că „viețile noastre sunt o binecuvântare” a fost păstrată în inimile credincioșilor, chiar și atunci când pierderile și suferințele ne dau greu – căci fiecare zi în care trăim este un dar al lui Dumnezeu.

   Darul binecuvântării

   Așadar, binecuvântarea este mai mult decât un gest simbolic – este o descărcare de har şi de binecuvântare divină. Ea însemnă, în esenţă, „a-l așeza pe om sub protecția lui Dumnezeu”, a-l însoți cu pace și belșug. Așa cum spune un predicator: viața noastră însuși este o binecuvântare dată de Dumnezeu. Este important să căutăm această binecuvântare cu smerenie, atât dând-o – cu inima curată – cât și primind-o – cu credință și deschidere. Când precizăm: „Dumnezeu să te binecuvânteze!”, nu rostim doar o urare cotidiană, ci invocăm împreună harul și protecția Domnului asupra celui îndreptat către noi.

În final, să reținem că binecuvântarea este cadoul pe care Dumnezeu ni-l face pe noi: ne încredințează că El ne iubește și dorește binele nostru. Orice faptă bună sau demers important din viața noastră poate fi început cu rugăciunea de binecuvântare, asigurându-ne astfel că mergem înainte sub ocrotirea divină. „Dumnezeu să vă binecuvânteze!” – este atât o încheiere de binecuvântare, cât și o rugă care cere pace și spor în tot ce întreprindem.

(Ne rugăm să căutați în continuare surse acreditate pentru aprofundare.)

❇

❇❇

❇❇❇

❇❇

❇