O rugaciune fara atentie si trezvie este o pierdere de timp.

†

 

Te vei osteni mult pana vei intelege ca rugaciunea fara atentie si fara simtire duhovniceasca este pierdere de timp, osteneala fara rasplata. Trebuie ca in toate simturile, si cele dinlauntru, si cele din afara, sa pui paznic neadormit atentia. Deoarece, fara aceasta, mintea si puterile sufletului se risipesc in zadar, ca apa care curge pe drum. Nimeni nu a aflat vreodata rugaciunea fara atentie si trezvie.

Eu trebuie sa fiu atent asupra simturilor, a celor launtrice si a celor din afara. Caci fara aceasta atentie, mintea si puterile sufletului se raspandesc in lucruri desarte si obisnuite ca si apa murdara ce curge pe drum. Paza mintii este o conditie a rugaciunii. 

Batranul Iosif Isihastul, cu bogata experienta din Sfantul Munte, zicea: 

O rugaciune fara atentie si trezvie este o pierdere de timp.

Rugaciunea o citim sau o rostim din memorie dar legatura cu Dumnezeu realizata pana la ispita s-a intrerupt.

 Cand ne rugam, cand stam de vorba cu Dumnezeu, ne urmareste un „ispititor”, care are misiunea de a zadarnici urcarea la Dumnezeu a rugaciunii, fapt pentru care ispiteste gandul nostru in timpul rugaciunii aruncand in el alte lucruri, mai ales pe acelea cu care suntem familiarizati si care ne preocupa in mod deosebit, ne aduce aminte de altele, de care am uitat sau de acele lucruri care ne-au preocupat toata ziua. Pentru ca rugaciunea o citim sau o rostim din memorie, gura noastra merge fara intrerupere, dar legatura cu Dumnezeu realizata pana la ispita s-a intrerupt.

Cand ispititorul ne distrage atentia cu alte lucruri, rugaciunea nu mai strabate distanta de la noi la Dumnezeu...

 O mica comparatie, as asemana mintea treaza si prezenta la rugaciune cu un „microfon” care amplifica sunetul si-i da putere de a strabate spatiul ca sa fie auzit de departe. Atunci cand microfonul pierde semnalul, interpretul nu se mai aude, cu toate ca el canta sau vorbeste in continuare. Tot asa se intampla si cu noi in timpul rugaciunii, cand ispititorul ne distrage atentia cu alte lucruri. Nu „ne mai auzim”, rugaciunea nu mai strabate distanta de la noi la Dumnezeu, nu se duce mai departe de perimetrul in care ne aflam.

Cel mai bun paznic al mintii noastre este atentia sau vigilenta.

 Pentru inceput trebuie sa ne stradim sa pazim mintea. Stim foarte bine, de „paza mintii” despre care ne vorbesc Sfintii Parinti si pustnicii. In mintea noastra intra tot felul de ganduri, unele de la noi si alte din afara. Unele sunt nocive sau distructive si pun in pericol starea noastra intelectuala. Pe moment, avem puterea de a le selecta, de a le accepta si de a le elimina. Stiind ca in timpul rugaciunii vin ganduri care distrag atentia, ne pregatim pentru a le elimina in acelasi moment in care ele apar. Cel mai bun paznic al mintii noastre este atentia sau vigilenta.

Trebuie sa ne fortam pentru a medita si a fi atenti la cuvintele Rugaciunii.

 Apoi atunci cand mintea noastra este atacata in mod repetat si violent cu tot felul de ganduri si nu suntem lasati sa terminam rugaciunea in intregime cu luare aminte, cu smerite metanii ne rugam lui Dumnezeu sa inlature pe ispititorul de la noi pentru a ne putea ruga. De aceea trebuie sa ne fortam pentru a medita si a fi atenti la cuvintele Rugaciunii.

Fiecare gand trebuie curatit in Duhul lui Hristos.

 Cum toate actiunile trec prin constiinta, fiecare gand trebuie curatit in Duhul lui Hristos din noi, conform invataturii lui Hristos despre viata si lume. Treptat, inima se sensibilizeaza, vede, simte si deosebeste, calitati prin care ea se curateste si se face salas Duhului Sfant. Descoperirea lumii interioare se produce treptat si mintea, pe masura patrunderii in profunzimi, devine mai lucida, simte orice miscare launtrica, sesizeaza ratiunile lucrurilor si, in cele din urma, se ilumineaza prin Hristos.

Rugaciunea - Sfantul Teofan Zavoratul

Powered by RedCircle

sursa:manastireacurchi.md