Viața Sfintei Maria: Nașterea, Dedicarea la Templu și Încredințarea Dreptului Iosif
Viața Sfintei Maria, Maica Domnului: Biografie istorică și teologică
Fecioara Maria, Maica Domnului, este figura centrală a creștinismului, cunoscută pentru puritatea și ascultarea ei desăvârșită față de voia lui Dumnezeu. Născută în mod miraculos din Sfinții părinți Ioachim și Ana, Maria a fost dedicată Domnului încă din copilărie, fiind dusă la Templu la vârsta de trei ani. A crescut în rugăciune și sfințenie, iar la momentul potrivit, a fost încredințată Dreptului Iosif, un om drept care a protejat-o. Viața sa a culminat cu acceptarea rolului divin de a-L naște pe Iisus Hristos, Mântuitorul lumii.
Biografia istorica si teologica a Maicii Domnului cuprinde patru perioade:
† 1-15 ani;
† 15-28 ani;
29-46 este o perioada de 18 ani de tacere
† 46-49 ani
† si 49-60 ani.
~*~
Prima perioada cuprinde trei momente importante:
Nașterea Mariei
Ducerea ei la templu
Încredințarea ei de către Zaharia Dreptului Iosif.
La 3 ani, potrivit făgăduinței făcute de Ana încă înainte de zămislire, Maria a fost afierosită Templului din Ierusalim,
unde a rămas până la vârstă de 15 ani. Este vorba despre Templul
construit de Zorobabel la porunca profeților Zaharia și Agheu în anul
517, pentru că cel construit de Solomon, la îndemnul profetului Natan, a
fost dărâmat în 587 de Nabucodonosor; templu avea în preajma lui un
așezământ dispus pe trei paliere destinate fecioarelor, văduvelor și
pelerinilor închinatori. Rudă să, Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul, s'a ocupat de creșterea ei spirituală.
La 15 ani, Maria – potrivit tradiției evreiești – trebuia să părăsească așezământul de pe lângă templu și să se întoarcă în familie. Numai că, spre deosebire de celelalte fecioare, ea își dorea un nou mod de viață. Așa se face că, prin descoperire dumnezeiască, a fost încredințată de Zaharia, Dreptului Iosif, un bătrân în vârstă de 80 de ani, văduv, din Nazaret, tâmplar de meserie.
Dreptul Iosif avea, din căsătoria cu Salomeea, șapte fii: patru băieți – Iacov, Iuda, Simeon și Iosia, și trei fete – Salomeea (mama lui Iacov și Ioan), Estera și o fiica, al cărei nume nu a fost reținut de evangheliști.
~*~
A două perioada din viață Maicii Domnului,
cuprinsă între 15 și 28 ani, este atât de trainic legată de întruparea
Mântuitorului și cuprinde că evenimente de mare însemnătate
- Bună Vestire,
- vizită de trei luni făcută Elisabetei, rudenia să
- tăierea împrejur
- ducerea Pruncului la Templul din Ierusalim
- închinarea magilor
- fugă în Egipt
-întoarcerea în Nazaret
- pelerinajul la Ierusalim.
Vestea cea Bună a Întrupării Fiului lui Dumnezeu, anticipată de profetul Isaia: „Iată Fecioara va lua în pântece și va naște fiu și vor chema numele Lui Emanuel” (Isaia 7, 14), Maria a primit'o de la Dumnezeu prin Arhanghelul Gavriil; trupul Domnului S'a zămislit în pântecele Fecioarei odată cu pogorârea Duhului Sfânt peste ea. Sfântul Evanghelist Matei, în cap. 1, v. 18, aduce lămuriri privind momentul: „Maria, mama Lui, fiind logodita cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s'a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt”.
Rețineți: „Fără să fi fost ei înainte împreună, s'a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt”.
Sfântul Evanghelist Luca spune că numai „se socotea” că Iisus este fiul lui Iosif (3, 23). Doar „se socotea”, pentru că în fapt „obârșia lui Iisus este dintru început, din zilele veșniciei”, după cum spune (profetul Miheia 5, 1). Lucrul acesta a fost certificat și de Arhanghelul Gavriil la întâlnirea cu Iosif, căruia i'a zis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s'a zămislit într'însă este de la Duhul Sfânt” (Matei 1, 20). Aici avem dovadă – rostită nu de un om, ci de îngerul lui Dumnezeu – că zămislirea Maicii Domnului este lucrarea Duhului Sfânt.
Iisus nu este copilul lui Iosif, ci doar al Fecioarei Maria.
Este un caz unic în istorie, faptul că un prunc a fost născut dintr'o
fecioara, fără tată după firea Lui omenească, care și după naștere a
rămas fecioara. Întruparea Fiului lui Dumnezeu s'a consumat prin iconomia lui Dumnezeu.
~*~
Impresionată de cele întâmplate, Fecioara Maria s'a dus în grabă la Elisabeta, care locuia la Ein Karem, localitate situată la 8 km de Ierusalim și la 130 km de Nazaret,
pentru că împreună să guste din bucuriile dăruite fiecăreia, potrivit
vocației rânduite de Dumnezeu. De remarcat este faptul că la întâlnirea
cu Logosul întrupat, pruncul Elisabetei, Ioan, a simțit în glasul Mariei rezonanță glasului Fiului lui Dumnezeu și a săltat în pântecele mamei sale. Atunci, Elisabeta, plină de Duhul Sfânt, a rostit revelator, zicând: „Binecuvântată
ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău. Și de
unde mie această, că să vină la mine Maică Domnului meu?” (Luca 1, 42-44). Interesant este faptul că Elisabeta, iluminată de Duhul Sfânt, a înțeles taină „femeii învesmântate cu soarele” (Apocalipsa 12, 1), numind'o „Maică Domnului”. Această numire, inspirată Elisabetei de Duhul Sfânt, va deveni pentru Biserica numele consacrat al Fecioarei Maria.
Și a rămas Maria împreună cu Elisabeta că la trei luni, adică până s'au
împlinit zilele Elisabetei că să nască, după care s'a întors la casă ei
(Luca 1, 56).
La plinirea vremii (Gălățeni 4, 4), un moment unic din istorie – actul Nașterii Domnului fiind „unicul act nou sub soare” (1, 9) –, Maria fiind cam de 16 ani, fără să fi cunoscut bărbat, a născut într'o peștera din Betleemul Iudeii pe Cel Unul'Născut, Căruia I'a pus numele Iisus (Matei 1, 25).
Întâiul sau Unul'Născut înseamnă nu numai primul născut, ci și Unicul, spune Dumnezeu prin profetul Isaia (44, 6).
Așa'zișîi „frați ai lui Iisus”, despre care se face uneori vorbire, nu
puteau fi fiii Mariei, căci Iisus este numit „întâiul născut”, or ei
sunt mai mari decât El (Ioan 7, 3). Iisus
a suferit umilință fizică a circumciziei la opt zile, purtând în trupul
Sau semnele păcatelor noastre, anticipând prin acest semn Taină Sfântului Botez. La 40 zile, așa cum prevedea Legea lui Moise, Maria și Iosif „L'au adus pe Prunc la Templu că să'L pună înaintea Domnului” (Luca 2, 22). La Templul din Ierusalim ei au fost întâmpinați de un bătrân satul de zile, pe nume Simeon, căruia Duhul Sfânt ii fagaduise că nu va primi moartea până ce nu'L va vedea pe „Hristosul Domnului” (Luca 2, 26), pe Cel născut din pururea Fecioara Maria. La sfârșitul întâlnirii, Simeon, după ce a rostit rugăciunea „Acum, slobozește”, prin care a confirmat o dată în plus că Iisus este Răscumpărătorul sau Izbăvitorul așteptat, a binecuvântat'o pe Maria, mama Lui, zicând: „Iată,
Acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora din Israel și că
un semn care va stârni împotriviri, și prin sufletul tău va trece
sabie, că să se descopere gândurile din multe inimi” (Luca 2, 34-35). Sabia adusă în discuție anticipează Sfintele Patimiri ale Domnului, care au străpuns și îndurerat inima Sfintei Fecioare Maria.
„Fugă în Egipt” (Matei 2, 13-23) este momentul care a urmat, în derularea timpului, după închinarea Pruncului la Templul din Ierusalim (Luca 2, 22-38) și, respectiv, după închinarea magilor (Matei 2, 11). În Egipt, Maică Domnului, Pruncul Iisus și dreptul Iosif au pribegit timp de 3 ani, moartea lui Irod facilitând întoarcerea lor în Nazaretul Galileei (Matei 2, 21-23).
~*~
Următorul episod cunoscut din viață Maicii Domnului s'a petrecut pe când Iisus avea 12 ani (Luca 2, 40-52), ea fiind cam la 28 de ani, când împreună cu Iosif „s'au dus de sărbătoarea Paștilor la Ierusalim” (Luca 2, 41);
și sfârșindu'se zilele prăznuirii, pe când se întorceau ei, Iisus a
rămas ( încă trei zile ) vorbindu'le celor din Templu. Și când Maria
și Iosif au constatat că Iisus nu i'a urmat în drumul lor spre casă,
s'au întors îngrijorați la Ierusalim și găsindu'L, I'au reproșat
zicandu'I: „Fiule, de ce ne'ai făcut nouă așa?”. Și El a zis către ei: „De ce mă căutați? Oare nu știați că în cele ale Tatălui Meu Mi se cade să fiu? Și a coborât cu ei și a venit în Nazaret și le era supus. Iar mama Lui păstra în inima ei toate aceste cuvinte: Oare nu știați că în cele ale Tatălui Meu Mi se cade să fiu?” (Luca 2, 48-49, 51).
~*~
După acest moment, urmează 18 ani de tăcere atât în viață Maicii Domnului, cât și în viață lui Iisus. Este o perioada în care Iisus nu a frecventat școlile rabinilor, ci a rămas în Nazaret, lucrând în atelierul lui Iosif.
Sfinții Evangheliști înnoadă firul biografic pentru Maică Domnului la Nuntă din Cană, când Maria, care avea în jur de 46 de ani, stăruie pentru „începutul minunilor și arătarea slavei Lui”; pentru Mântuitorul, firul este înnodat la Botez, la întreită ispitire și apoi la Nuntă din Cană (Ioan 2, 1-11).
Că
afirmația îi viza pe fiii și fiicele lui Iosif, și nicidecum pe Maică
Domnului, reiese și din faptul că Iisus a aprobat pe acea femeie din
mulțime care, voind să'L laude pentru cuvântul rostit, dar și să'i
rușineze pe cei care nu'L ascultau și nu credeau în dumnezeirea Lui, I'a
strigat: „Fericit este pântecele care Te'a purtat și sănii la care ai supt!” (Luca 11, 27). La auzul acestor cuvinte, Mântuitorul nu numai că nu a negat adevărul celor spuse, ci l'a întărit prin afirmația: „Așa este...” (Luca 11, 28).
Legat de Sfintele Patimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, trebuie
să spunem că printre fiicele Ierusalimului care l'au însoțit pe Iisus pe
drumul Crucii (Luca 23, 28) o întâlnim și pe Maică Domnului. Evanghelistul Matei o numește „mama lui Iacov (cel mic) și a lui Iosif” (Matei 27, 56), doi dintre fiii lui Iosif și ai Salomeei.
Pe Golgota – spune Sfânta Scriptură – „stăteau lângă crucea lui Iisus mama Lui și sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, și Maria Magdalena” (Ioan 19, 25).
Atunci Iisus, văzând pe mama Să și pe ucenicul pe care'l iubea stand alături de ea, a încredințat pe mama Să lui Ioan, zicând: „Femeie, iată fiul tău!”. Apoi a zis ucenicului: „Iată mama ta!”. Și din acel ceas, „ucenicul a luat'o la sine” (Ioan 19, 26-27).
Interesant este că, pe Golgota, Hristos o încredințează pe Maică Să Sfântului Apostol Ioan.
Întrebarea care se pune este: ce rost ar mai fi avut să o lase în grijă
unui străîn, dacă ea ar fi avut și alți copii? Mai ales că așa'zișîi
„frați” ai lui Iisus despre care se face vorbire sunt mai mari decât El (Ioan 7, 3); or, Iisus este numit „întâiul născut”. Mai mult, Fecioara Maria este numită doar „mama lui Iisus”, iar „frații Domnului” nu poartă niciodată apelativul de „fiii Mariei”.
Tradiția patristică susține că, în dimineață Învierii, Maică Domnului a fost prima care L'a întâlnit pe Hristos înviat, nicidecum Maria Magdalena, care, atunci când a văzut piatră răsturnată de pe mormânt și pe înger, s'a spăimântat și a alergat să îi anunțe pe Simon Petru și pe Ioan (Ioan 20, 2).
Maică Domnului a fost prezența, împreună cu Sfinții Apostoli, la Înălțarea la cer și, respectiv, la Cincizecime, fiind alături de cei care erau „împreună, în același loc, la frangerea pâinii” (Fapte 2, 1).
După Înălțarea Domnului la cer, Maică Să a rămas încă 11 ani sufletul
comunităților creștine din Ierusalim, Efes și Antiohia, după care s'a
întors la Ierusalim, unde s'a săvârșit cu pace, fiind înmormântată, după
toată rânduiala iudaică, în Grădina Ghetsimani, de unde a fost ridicată cu trupul la cer de Fiul sau, că împreună cu El să împărătească în veci.
Nu se putea că Maică Vieții să fie sortită putreziciunii. Taină acestei ridicări la cer a Maicii Domnului a fost descifrată de Apostolul Toma
care, prin pronia divină, a cerut să fie deschis mormântul. Și întrând
intr'insul, a aflat doar sicriul cu acoperamantul ei, odor sfânt, care a
fost dus ulterior în Biserica Vlaherne din Constantinopol. Această mărturie a fost, de altfel, principalul argument al învierii și mutării cu trupul la cer a Maicii Domnului,
după cum va mărturisi Sfântul Iuvenalie, Patriarhul Ierusalimului, la
Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon (451), sinod în care s'au
finalizat dezbaterile privind doctrina mariala: maternitatea și pururea
fecioria Maicii Domnului înainte, în timpul și după nașterea lui Iisus.
Însă atât sfârșitul pamântesc al Maicii Domnului, cât și
pururea'fecioria ei rămân o taină a lui Dumnezeu încă nerevelata minții
omenești în toată complexitatea ei. Și fiind o taină, aș spune împreună
cu poetul:
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
Și nu ucid cu mintea'mi tainele ce se ascund
În flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Așadar, nu ne rămâne decât să împlinim Testamentul Maicii Domnului, sintetizat în cuvintele: „Faceți ceea ce va va spune”, rostite cu prilejul nunții din Cană Galileii – un memento peste veacuri. sursa: Doxologia.ro
Ὑπὸ τὴν σὴν εὐσπλαγχνίαν καταφεύγομεν Θεοτὸκε, τὰς ἡμῶν ἱκεσίας μὴ παρίδῃς ἐν περιστάσει ἀλλ᾽ ἐκ κινδύνου λύτρωσαι ἡμᾶς, μόνη ἁγνὴ, μόνη εὐλογημένη.
RăspundețiȘtergere”Sub milostivirea ta scăpăm, Născătoare de Dumnezeu, rugăciunile noastre nu le trece cu vederea în nevoi, ci din primejdie ne slobozește pre noi, una curată, una binecuvântată !”
Maica cea bună a bunului Dumnezeu, caută cu ochii tăi cei milostivi spre rugăciunea nevrednicului robului tău și dăruiește-mi umilință, veghere cugetului, neclintirea minții, curăție gândului, deșteptarea sufletului, chip smerit de a cugeta, pornire sfântă a duhului, fire chibzuită și liniște sufletească, pe care Domnul a dat-o ucenicilor Săi. Șterge zapisul păcatelor mele, străpunge norul tristeții mele, luminează-mi întunecimea și învălmășeala minții.
RăspundețiȘtergereDepărtează de la mine furtuna patimilor, lărgește inima mea cu duhul curăției, veselește-mă cu bucurie și dăruiește-mi să merg pe calea poruncilor Fiului tău, petrecându-mi viața cu cinste nepătată.
Dăruiește-mi mie, celui ce mă rog înaintea ta, rugăciune curată, minte netulburată și cuget nerătăcitor, să aduc totdeauna slavă și mulțumire Unuia născut Fiului tău, Domnului nostru Iisus Hristos. Amin.
Preasfântă Fecioară, Maica lui Hristos, Dumnezeul nostru, la tine, după Dumnezeu, îmi îndrept toată nădejdea mea. Fii mie pururea o neadormită Mijlocitoare înaintea Fiului tău, a Domnului nostru Iisus Hristos. Întăreşte-mă în credinţa ce o am către El. Împuterniceşte-mă în dragostea Lui. Învaţă-mă să te iubesc şi să te slăvesc şi pe tine, Preasfântă Maică a lui Dumnezeu, Preabinecuvântată Marie. Mă încredinţez atotstăpânitorului tău acoperământ, Născătoare de Dumnezeu, mă predau în mâinile tale pentru toţi vecii.
RăspundețiȘtergereAmin.
RăspundețiȘtergere„Ea este tema profetilor, obarsia apostolilor, temelia martirilor, postamentul dascalilor. Ea este slava celor de pe pamant, desfatarea celor din cer, podoaba intregi creatii”.
RăspundețiȘtergereSfantul Arhanghel Gavriil este pomenit pe 26 martie, in ziua de dupa Buna Vestire, pe 8 noiembrie cand sarbatorim Soborul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil si pe 13 iulie, cand se face pomenire de toate minunile savarsite de Sfantul Arhanghel Gavriil. Sarbatoarea din 13 iulie dateaza din secolul al IX lea.
Sfantul Arhanghel Gavriil este este Arhanghelul bunelor vestiri. A fost ales si trimis de Dumnezeu la Fecioara din Nazaret sa-i vesteasca taina cea mare a intruparii Domnului.
A adus vestea zamislirii Maicii Domnului lui Ioachim si Anei.
A vestit in templu Sfantului Zaharia ca sotia lui va naste la batranete pe Sfantul Ioan Botezatorul.
Sfantul Arhanghel Gavriil a rostit primul numele lui Iisus.
A dat nume Sfantului Ioan Botezatorul. A vestit pastorilor nasterea lui Hristos si a fost primul care a cantat: "Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire!" (Luca 2, 14).
Sfantul Arhanghel Gavriil a descoperit magilor taina intruparii. El a linistit pe Iosif cand voia sa lase pe Fecioara Maria. El i-a poruncit sa fuga in Egipt cu Pruncul si iarasi sa se intoarca in Nazaret.