Vindecarea lunaticului – credința, rugăciunea și postul | Matei 17, 14-23

Vindecarea lunaticului – credința care se întărește prin rugăciune și post Vindecarea lunaticului este minunea relatată în Matei 17, 14-23, în care Iisus Hristos vindecă un copil adus de tatăl său. Pericopa, citită în Duminica a X-a după Rusalii, arată că adevărata credință se întărește prin rugăciune și post. Hristos îi învață pe ucenici că până și credința cât un grăunte de muștar poate birui obstacole care par imposibile. Evanghelia Vindecării lunaticului ne așază înainte una dintre cele mai dureroase imagini ale iubirii părintești: un tată îngenuncheat înaintea lui Iisus pentru copilul său. Nu vine cu vorbe multe și nici cu pretenții. Vine cu durerea unui om care a încercat tot ce putea și rostește una dintre cele mai simple rugăciuni ale Evangheliei: „Doamne, miluiește pe fiul meu!” Evanghelia zilei În vremea aceea s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui și zicându-I: Doamne, miluiește pe fiul meu, că este lunatic și pătimește rău, căci adesea cade în foc și ade...

Sensul parabolei celor zece fecioare - Cinci fecioare înțelepte și cinci nebune

Sensul fabulei celor zece fecioare - Înțelepciunea nu este într'o singură virtute, ci în adunarea tuturor virtuților

Înțelepciunea constă nu într'o singură virtute, ci în ansamblul tuturor virtuților. Sensul fabulei celor zece fecioare - Sf. Nicolae Vilimirovici.

   De aceea, fecioarele înțelepte au trupuri fecioare și suflete fecioare, dar au și mare milă: milă pentru cei mai slabi că cei care nu au fost încă eliberați de păcat. 

Sensul fabulei celor zece fecioare - Înțelepciunea nu este într'o singură virtute, ci în adunarea tuturor virtuților

Fecioarele păcătoase își păstrează fără milă fecioria fizică, dar disprețuiesc fără milă pe cei mai slabi dintre ei, judecandu'le cu aroganță și ferindu'le cu dispreț. 

„ Pe bună dreptate sunt numite păcătose 

a spus Sfântul Nil din Sinai

„ pentru că au fost crescuțe într-un lucru foarte greu și aproape imposibil ~ în feciorie ~ au neglijat un lucru mărunt și ușor  ”

  ~*~~†~~*~

 Cinci fecioare înțelepte și cinci nebune. A se citi: cinci suflete omenești înțelepte și cinci nebune. Cele înțelepte aveau candele curate și ulei, iar cele nebune, doar candele curate.

Candelele înseamnă în primul rând trupurile, iar uleiul ‒ milă. „Milă” se spune pe grecește „eleu” (eleos). De aici și cuvântul „polieleu”, adică „multă milă”. Polieleul se aprinde la utrenie, atunci când se cânta psalmii despre multă milostivire a lui Dumnezeu față de poporul ales, cu refrenul: 

Că în veac este milă Lui, aliluia!
Fecioarele cele înțelepte aveau, așadar, trup feciorelnic cu suflet feciorelnic, dar aveau totodată și milă mare: milă față de cele mai slabe că ele, care nu s'au slobozit încă de păcat.

Fecioarele cele nebune țineau cu asprime fecioria trupească, însă priveau fără milă și cu dispreț la cele mai slabe că ele, le judecau cu trufie și se fereau de ele cu dispreț. „Pe bună dreptate sunt numite păcătoase”, spune sfântul Nil Sinaitul, „fiindcă sporind într'un lucru foarte anevoios și aproape cu neputință ( în feciorie ), au trecut cu vederea ceea ce era lucru mic și lesnicios”. Au trecut cu vederea milă, împreună'patimirea, iertarea! 

Candele curate, dar goale și întunecate! Când vine moartea și trupurile se îngroapă sub pământ, iar sufletul ia calea veșnicei sale patrii, uleiul milostivirii trebuie să lumineze și să călăuzească. Cine va fi fără acest ulei, îl va cuprinde întunericul. Trecătoare din întuneric curat! Cum se va putea trece prin această trecătoare anevoioasă? Sufletul este cuprins de frică și de cutremur: în jurul lui, groază de la năluci și umbre. Că niște vise urâte care chinuie pe cel cufundat în somn. Cine va milui? Cine va întinde măcar un capăt de rază luminoasă? Milui'va Dumnezeu, dar pe cei milostivi. Fiindcă spus este: Fericiți cei milostivi, că aceia vor fi miluiți.

Cei care au avut milă față de făpturi fi'vor miluiți de către Făcător. Nu este acest lucru adevărat și mangaietor? Dar și înfricoșător pentru nemilostivi?

În vecinătatea noastră, vietuia o fecioara bătrână. Se știa de ea că toată viață fusese și rămăsese fecioara cinstită. Și până aici, toate bune și toate vrednice de laudă, însă din zi în zi aruncă cu limba săgeți otrăvite împotriva celor ce trăiesc în căsătorie și păcătuiesc. De dimineață până seară se laudă cu fecioria ei și prihanea pe cei ce i se păreau mai prihaniti că ea. Ne'a zis, vorbind despre ea, un preot: 

„ Dacă nu știați cine este fecioara nebună din pildă evanghelică, iat'o! 

Și, cu adevărat, nebunia pare cumva mai grea atunci când omul are numai o singură virtute, iar pe toate celelalte nu. Așa cum călătorului pe timp de noapte întunericul i se pare mai gros când vede o lumina și apoi privește la stânga și la dreapta ei. Înțelepciunea nu este într'o singură virtute, ci în adunarea tuturor virtuților. Precum a zis înțeleptul: înțelepciunea și'a zidit sieși casă pe șapte stâlpi (Pilde 9, 1). Înțelept este sufletul ce are măcar cele șapte virtuți de căpetenie.

Această pildă a lui Hristos mai are și un înțeles duhovnicesc adânc. Prin cele cinci fecioare nebune se înțeleg cele cinci simțuri iraționale. Cine trăiește numai prin ceea ce se vede și se aude, fără nici un control lăuntric al rațiunii, are suflet nebun. Când moartea trage cortina peste această lume simțită, un asemenea suflet rămâne în întuneric deplin. Iar prin cele cinci fecioare înțelepte se înțeleg cele cinci simțuri lăuntrice, ce controlează rațional simțurile dinafară și stăpânesc asupra lor. Aceste simțuri lăuntrice strâng în această viață lumina, ce rămâne în suflet și luminează și după ce moartea trage cortina peste simțurile dinafară. Însă vei putea înțelege tu asta la vârstă ta? Cu timpul, fără doar și poate. Pace ție și sănătate de la Dumnezeu!

Comentarii