Vindecarea lunaticului – credința care se întărește prin rugăciune și post
Vindecarea lunaticului este minunea relatată în Matei 17, 14-23, în care Iisus Hristos vindecă un copil adus de tatăl său. Pericopa, citită în Duminica a X-a după Rusalii, arată că adevărata credință se întărește prin rugăciune și post. Hristos îi învață pe ucenici că până și credința cât un grăunte de muștar poate birui obstacole care par imposibile.
Evanghelia Vindecării lunaticului ne așază înainte una dintre cele mai dureroase imagini ale iubirii părintești: un tată îngenuncheat înaintea lui Iisus pentru copilul său. Nu vine cu vorbe multe și nici cu pretenții. Vine cu durerea unui om care a încercat tot ce putea și rostește una dintre cele mai simple rugăciuni ale Evangheliei:
„Doamne, miluiește pe fiul meu!”
Evanghelia zilei
În vremea aceea s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui și zicându-I: Doamne, miluiește pe fiul meu, că este lunatic și pătimește rău, căci adesea cade în foc și adesea în apă. Și l-am adus la ucenicii Tăi, însă ei n-au putut să-l vindece.
Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios și îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceți-l aici la Mine!
Și Iisus l-a certat și demonul a ieșit din el și copilul s-a vindecat din ceasul acela.
Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut să-l scoatem? Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puțina voastră credință. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veți avea credință cât un grăunte de muștar, veți zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo și se va muta; și nimic nu va fi vouă cu neputință. Dar acest neam de diavoli nu iese decât numai cu rugăciune și cu post.
Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului ↗ va fi dat în mâinile oamenilor și-L vor omorî, dar a treia zi va învia.
(Matei 17, 14-23)
De pe Tabor, în mijlocul suferinței omenești
Contextul pericopei este esențial. Vindecarea are loc imediat după Schimbarea la Față. Hristos coboară de pe munte, unde Petru, Iacov și Ioan Îl văzuseră în slava Sa dumnezeiască, și întâlnește jos durerea unui tată și chinul unui copil. Basilica subliniază tocmai această apropiere dintre Schimbarea la Față și minunea vindecării.
Este o imagine a însăși vieții noastre. Avem clipe de lumină, când Dumnezeu pare atât de aproape, dar avem și coborâri în valea durerii, unde ne întâlnim cu boala, neputința, teama și încercarea.
Hristos este însă același și pe Tabor, și în vale.
„Doamne, miluiește pe fiul meu!”
Tatăl nu cere mai întâi explicații. Cere milă.
Iar cuvintele lui Hristos sunt tulburător de simple:
„Aduceți-l aici la Mine!”
Parcă ni le spune și nouă: aduceți-Mi copilul vostru, durerea voastră, omul pentru care vă temeți, păcatul cu care vă luptați, neputința pe care n-o mai puteți purta singuri.
Nu înseamnă că vom primi întotdeauna minunea exact în forma pe care o cerem. Credința creștină nu este o formulă prin care Îl obligăm pe Dumnezeu să împlinească dorințele noastre. Este încredințarea vieții noastre în mâinile Lui.
De ce n-au putut ucenicii?
Întrebarea Apostolilor este foarte omenească:
„De ce noi n-am putut să-l scoatem?”
Primiseră putere de la Hristos, făcuseră minuni, iar acum se lovesc de propriile limite.
Domnul le descoperă adevărata problemă: „Pentru puțina voastră credință.”
Sfântul Ioan Gură de Aur ↗observă că această neputință devine pentru Apostoli o lecție. Harul primit nu înseamnă că omul devine stăpânul lui. El rămâne dependent de Dumnezeu. Comentariile patristice reunite de Doxologia dezvoltă tocmai această dimensiune.
Credința adevărată nu înseamnă: „Eu pot orice”.
Credința spune: „Dumnezeu poate, iar eu mă încred în El.”
Credința cât un grăunte de muștar ↗
Grăuntele de muștar este foarte mic. Hristos nu cere începuturi spectaculoase, ci credință vie.
Și noi avem „munții” noștri: patimi vechi, frică, mânie, deznădejde, neiertare, dependențe, răni pe care le purtăm de ani întregi. Uneori privim la ele și spunem: „Nu se mai poate schimba nimic”.
Evanghelia ne spune să nu confundăm ceea ce este imposibil pentru noi cu ceea ce este imposibil pentru Dumnezeu.
Dar credința nu trebuie confundată cu autosugestia și nici cu promisiunea că orice dorință ni se va împlini dacă „credem suficient”. Sfântul Apostol Pavel avertizează că până și credința care ar muta munții, dacă este lipsită de iubire, nu folosește la nimic (1 Corinteni 13, 2).
Rugăciunea și postul schimbă mai întâi omul
Hristos adaugă:
„Acest neam de diavoli nu iese decât numai cu rugăciune și cu post.”
Rugăciunea ne întoarce către Dumnezeu. Postul ne învață să spunem „nu” propriilor porniri. Împreună, ele îl smeresc și îl curățesc pe om.
Fericitul Augustin aplică acest cuvânt și luptei lăuntrice: dacă omul se roagă pentru alungarea răului din altcineva, cu atât mai mult trebuie să se roage pentru biruirea lăcomiei, beției, slavei deșarte și necurăției din propria sa viață. Doxologia – comentarii patristice
Așadar, postul nu este simplă schimbare a meniului, iar rugăciunea nu este repetarea mecanică a unor cuvinte. Amândouă trebuie să ne apropie de Hristos.
De la vindecare la Înviere
Pericopa nu se termină cu minunea.
Hristos le spune ucenicilor că va fi dat în mâinile oamenilor, va fi omorât și a treia zi va învia. Astfel, vindecarea copilului devine și un semn al biruinței mai mari care urmează: biruința lui Hristos asupra morții. Această legătură apare și în tâlcuirea patristică a pasajului. Doxologia
Evanghelia de astăzi nu ne promite o viață fără încercări. Ne descoperă însă cu Cine trebuie să trecem prin ele.
Poate că și noi venim înaintea lui Dumnezeu cu puțină credință. Poate că uneori rugăciunea noastră este slabă, iar postul nostru neputincios. Important este să nu plecăm de lângă Hristos.
Să învățăm de la tatăl din Evanghelie să îngenunchem și să spunem simplu:
„Doamne, miluiește!”
Iar când nu mai știm ce să facem cu poverile noastre sau ale celor pe care îi iubim, să ne amintim chemarea Mântuitorului:
„Aduceți-l aici la Mine!”
În aceste câteva cuvinte încape poate întreaga Evanghelie a acestei duminici: să nu rămânem singuri cu ceea ce ne zdrobește, ci să aducem totul înaintea lui Hristos.
Surse consultate: Basilica.ro – Duminica a X-a după Rusalii, Doxologia – Comentarii patristice la Matei 17, 14-23, Ziarul Lumina – tâlcuirea pericopei.
Comentarii
Trimiteți un comentariu