Vindecarea lunaticului – credința, rugăciunea și postul | Matei 17, 14-23

pe
Vindecarea lunaticului – credința care se întărește prin rugăciune și post Vindecarea lunaticului este minunea relatată în Matei 17, 14-23, în care Iisus Hristos vindecă un copil adus de tatăl său. Pericopa, citită în Duminica a X-a după Rusalii, arată că adevărata credință se întărește prin rugăciune și post. Hristos îi învață pe ucenici că până și credința cât un grăunte de muștar poate birui obstacole care par imposibile. Evanghelia Vindecării lunaticului ne așază înainte una dintre cele mai dureroase imagini ale iubirii părintești: un tată îngenuncheat înaintea lui Iisus pentru copilul său. Nu vine cu vorbe multe și nici cu pretenții. Vine cu durerea unui om care a încercat tot ce putea și rostește una dintre cele mai simple rugăciuni ale Evangheliei: „Doamne, miluiește pe fiul meu!” Evanghelia zilei În vremea aceea s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui și zicându-I: Doamne, miluiește pe fiul meu, că este lunatic și pătimește rău, căci adesea cade în foc și ade...
0

Bucurati-va, prieteni

pe

   Bucurați-vă, prieteni — poezie de Dumitru Matcovschi

 

   Există poezii care ating sufletul prin simplitatea și adevărul lor. Cuvintele poetului Dumitru Matcovschi ne amintesc că viața trece repede, asemenea unui vis frumos, dar scurt. În graba noastră zilnică, uităm să ne bucurăm de darurile mici — de prieteni, de un cântec, de lumina unei seri liniștite.

Această poezie este o chemare la recunoștință și bucurie, la a trăi clipa cu suflet curat, privind lumea prin ochii inimii.

Bucurați-vă, prieteni

de Dumitru Matcovschi

Eu mă grăbesc, tu te grăbești, el se grăbește,
Îmbătrânesc, îmbătrânești, îmbătrânește.
Ce am iubit? Ce n-am iubit? Ca în poveste
Simplă de tot,
Scurtă de tot
Viața ne este.

Uite-o din nou trece pe drum fata zglobie.
Uite-un băiat floare și-a pus la pălărie.
Uite un prunc, râde în prag, ai, năzdrăvanul!
Uite-un moșneag, tace-n toiag, alb ca troianul.

Muntele ieri ne-ademenea, astăzi ne doare.
S-a împlinit, nu s-a-împlit visul cel mare?
Cine sunt eu, cine ești tu, cine e dânsul?
Noi am știut zborul înalt, dorul și plânsul...

Zilele trec, zilele vin... Ce va rămâne?
Suflet de lut, necunoscut, suflet de pâine?
Toamnele cresc, grijile cresc, viața descrește.
Eu mă grăbesc,
Tu te grăbești,
El se grăbește.

Bucurați-vă, prieteni, de prieteni și de frați,
Bucurați-vă de-un nume ce vi-i dat ca să-l purtați.
Bucurați-vă de-un cântec,
De-un amurg cu flori de tei,
Bucurați-vă o viață
De lumina dragostei...

🌿 Gând de încheiere

   Această poezie este un îndemn simplu și profund: să nu uităm bucuria.
Să ne bucurăm de oamenii dragi, de lucrurile mărunte și de fiecare zi pe care Dumnezeu ne-o dăruiește.
Căci viața, oricât de grăbită ar fi, este o binecuvântare atunci când e trăită cu iubire și recunoștință.

Comentarii

Trimiteți un comentariu