Rugăciuni și Tradiții de Moșii de Iarnă: Cinstirea Strămoșilor în Sâmbăta Morților
Rugăciuni și pomeni de Ziua MORȚILOR (Sâmbăta Morților sau Moșii de iarnă)
†
Rugăciuni și Tradiții de Moșii de Iarnă: Cinstirea Strămoșilor în Sâmbăta Morților
În tradiția creștină ortodoxă, Sâmbăta Morților, cunoscută și ca Moșii de iarnă, este o zi specială dedicată pomenirii celor adormiți. Această zi este marcată în calendarul bisericesc înaintea Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți, subliniind importanța rugăciunilor pentru cei trecuți în neființă.
În cadrul Sfintei Liturghii și al slujbei de Parastas, credincioșii își amintesc de cei dragi plecați dintre noi, aducându-le omagiu prin rugăciuni și pomeniri. Aceste practici reflectă dragostea și respectul celor vii față de strămoșii lor, precum și credința în viața veșnică.
Participanții la slujbă oferă pomelnice însoțite de lumânări și prescuri la Sfântul Altar, pentru ca numele celor adormiți să fie pomenite la Proscomidie și în timpul Parastasului. După încheierea slujbelor, se obișnuiește vizitarea cimitirelor pentru rugăciuni de pomenire, urmată de împărțirea de colivă, colaci și alte alimente celor nevoiași.
Aceste gesturi de milostenie sunt inspirate de învățăturile Sfintei Scripturi:
Și celui sărac întinde-i mâna ta, că binecuvântarea ta să fie desăvârșită. Dărnicia ta să atingă pe toți cei în viață și chiar morților fă-le parte de dărnicia ta. (Cartea Înțelepciunii lui Isus, Fiul lui Sirah - Ecclesiasticul 7, 34-35)
Prin aceste acțiuni, ne arătăm iubirea și respectul față de cei adormiți și ne exprimăm speranța în înviere și viața veșnică.
Rugăciune pentru cei adormiți:
Pomenește, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii și a vieții celei ce va să fie au adormit, părinți și frați ai noștri și pe toți cei care întru dreapta credință s-au săvârșit, și iartă-le lor toate greșelile pe care cu cuvântul sau cu fapta sau cu gândul le-au săvârșit, și-i așază pe ei, Doamne, în locuri luminoase, în locuri de verdeață, în locuri de odihnă, de unde au fugit toată durerea, întristarea și suspinarea, și unde cercetarea Fetei Tale veselește pe toți sfinții Tăi cei din veac.
Dăruiește-le lor și nouă Împărăția Ta și împărtășirea bunătăților Tale celor negrăite și veșnice și desfătarea vieții Tale celei nesfârșite și fericite.
Că Tu ești învierea și odihna adormiților robilor Tăi (numele), Hristoase, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Preasfântului și Bunului și de viață Făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Cu sfinții odihnește, Hristoase, sufletele adormiților robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit!
Fie ca rugăciunile noastre să aducă alinare sufletelor celor plecați și să ne întărească credința în viața veșnică.
Amin.
Sâmbăta morților (Moșii de iarnă)
Arhid. Ioan Ică Jr. 👇
Parastasul de șapte ani al bunicuței și al tăticuțului meu
Au trecut șapte ani de când bunicuța și tăticuțul meu au plecat la Domnul. Șapte ani în care dorul nu s-a împuținat, ci doar s-a îmblânzit, îmbrățișat de rugăciune. Am mers la Fântânele pentru parastas, cu inima plină de amintiri și cu gândul la veșnicie.
Mama, sora și fratele pregătesc coliva. Mâinile lor trudite de vreme măsurau grâul, nucile, zahărul, dăruind din suflet fiecare ingredient. Și parcă, privind-ui, am înțeles ceva mai adânc decât rețeta colivei: pregătirea pentru moarte nu este doar un gând înfricoșător, ci o lucrare a vieții întregi. Așa cum grâul se fierbe și se îndulcește, tot așa și sufletul nostru trebuie să se curățească de patimi și să se umple de virtuți, ca să poată gusta din dulceața Raiului.
Între rugăciuni și lacrimi, între pomeniri și dor, un singur gând a rămas în inima mea: să fim găsiți pregătiți când va fi vremea plecării noastre. Să nu ne pierdem mântuirea, Doamne! Să nu rămânem grâu putrezit, ci să ne îndulcim cu nădejdea, cu dragostea, cu iertarea. Căci Tu, Doamne, ne-ai pregătit Împărăția Ta mai frumos decât orice colivă, iar noi, orbiți de lume, încă fugim de ea...
RăspundețiȘtergereCei adormiti au mai multa nevoie de rugaciune decat cei vii, deoarece pentru cei vii exista nadejdea pocaintei. Iar Dumnezeu vrea sa existe oameni care sa-L roage sa-i ajute pe cei adormiti, de vreme ce inca nu s-a facut Judecata din urma.
Intr-un razboi, un soldat grav ranit i-a cerut unui preot apa, insa acela nu i-a dat. L-a trecut cu vederea, desi avea in bidonul sau putina apa. Dupa o vreme ranitul a murit, iar preotul, de indata ce a constientizat greseala sa, nu-si mai gasea linistea.
Il pomenea continuu. A venit si la Coliba mea si mi-a spus durerea sa. Sarmanul, avea multa jertfire de sine, dar nu-si dadea seama cum de a putut face aceasta. A ingaduit Dumnezeu, adica a luat putin Harul de la el, caci cel ranit avea mare nevoie de rugaciune. Daca preotul i-ar fi dat apa, l-ar fi uitat, in timp ce acum, mustrandu-l constiinta, se roaga neincetat pentru el.