Cartea Tedeumului — Slujba de Mulțumire Ortodoxă & Imnul „Te Deum Laudamus” | Rugăciune Pentru Toți

Cartea Tedeumului — Glasul de Mulțumire al Bisericii Descoperă tâlcul duhovnicesc al Cărții Tedeumului, slujba de mulțumire a Bisericii Ortodoxe, rânduiala sa și imnul „Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm”, cu rol în rugăciuni de început de an, hramuri și momente de recunoștință. Cartea de Tedeum este una dintre sfintele cărți de slujbă ale Bisericii, cea ce adună în paginile sale glasul de mulțumire al Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești. Întru mijlocul acestei cărți strălucește imnul cel mare și veșnic, care se grăiește cu cinste și evlavie: „Te Deum laudamus” — „Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm” , imn al Sfintei Creștinătăți, în tradiție atribuit preasfinților ierarhi Ambrozie al Milanului și Augustin de Hipona . În cultul ortodox românesc, slujba de Tedeum este rânduită nu numai ca o rugăciune de mulțumire plină de evlavie, ci și ca o cerere smerită către Dumnezeu, Cel ce toate le dă cu larghețe și milă. Această slujbă se săvârșește la începutul anului, la sărbătorir...

Acatistul Adormirii MAICII DOMNULUI

   Acatistul Adormirii Maicii Domnului

Troparul Adormirii Maicii Domnului, glasul 1:


👉   Rugăciuni ce se rostesc înaintea de orice ACATIST

Întru naștere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. Sculatu-te-ai la viață, fiind Maică Viețîi, și cu rugăciunile tale, izbavesti din moarte sufletele noastre.

Condacul 1

Celei alese dintre toate neamurile, Maicii lui Dumnezeu, Împărătesei, celei ce te sui de la pământ la cer, cântare cu cucernicie, pentru preacinstita ta adormire, aducem ție, Născătoare de Dumnezeu. Iar tu, că ceea ce ai biruință peste moarte, de toate întâmplările aducătoare de moarte ne păzește pe noi, că să-ți cântăm: Bucură-te, ceea ce eșți plină de har, care întru adormirea ta nu ne lași pe noi!

Icosul 1

   Îngerul intaistatator din cer a fost trimis să spună Nascatoarei de Dumnezeu mutarea ei la cer, fără de grijă și mai înainte să vestească venirea la ea a Fiului lui Dumnezeu. Și luminat strălucind, înaintea ei stand, a zis așa:
Bucură-te, preavesela Maică a Împăratului;
Bucură-te, Maică lui Dumnezeu, Împărăteasa cerului și a pământului;
Bucură-te, preamărită, că vine cu slavă la ține Fiul lui Dumnezeu să te ia la cer;
Bucură-te, ceea ce eșți preamărită, prin vestirea ducerii tale către Fiul tău și Dumnezeu;
Bucură-te, cea aleasă de Dumnezeu din toate neamurile;
Bucură-te, sfânta încăpere a Cuvântului lui Dumnezeu;
Bucură-te, plinirea vestirii profeților;
Bucură-te, preacinstita cununa a apostolilor;
Bucură-te, podoabă și stăpânirea ocarmuitorilor;
Bucură-te, înfrumusețarea arhiereilor și podoabă preoților;
Bucură-te, povățuitoarea monahiilor, celor inteleptite de Dumnezeu, către Împărăția cea de sus;
Bucură-te, ceea ce deschizi ușile raiului neamului creștinesc, celor care pururea te fericesc pe ține;
Bucură-te, ceea ce eșți plină de har, care, întru adormirea ta nu ne lași pe noi!


Condacul al 2-lea

   Marii ierarhi Dionisie, tainicul ceresc, Ierotei cel minunat și Timotei, cel încuviințat cu dumnezeiască arhierie, văzând ceață Apostolilor, adusă cu voia ta pe nori de la marginea lumii, la preacinstita adormirea ta, preanevinovati cântau lui Dumnezeu: 

 Aliluia!

Icosul al 2-lea

Toată făptură cea înțelegătoare, împreună cu căpeteniile cetelor cereșți, au venit cu Împăratul lor, Care, în mâinile cele începătoare de viață, a luat sufletul Mamei Sale. Iar Petru, cel cu credință fierbinte, cu multe lacrimi a zis către ea așa:
Bucură-te, Maică Făcătorului lumii care te-ai suit la cele fără de grijă;
Bucură-te, ceea ce te-ai mutat la largimile cele mari ale cerului;
Bucură-te, că prin suirea ta, ai sfințit cele patru stihii;
Bucură-te, că prin mergerea ta, ai veselit cele cereșți;
Bucură-te, ceea ce ai fost primită în frumosul Ierusalim de sus;
Bucură-te, ceea ce cu bucurie ai intrat în lăcășurile cele nefăcute de mâini omeneșți;
Bucură-te, Împărăteasa heruvimilor și a serafimilor;
Bucură-te, stăpână îngerilor și a arhanghelilor;
Bucură-te, mângâierea și izbăvirea credincioșilor;
Bucură-te, ajutorul și sprijinirea moștenirii tale;
Bucură-te, solitoarea către Dumnezeu, pentru tot neamul creștinesc;
Bucură-te, întru tot bună și datatoarea tuturor bunătăților;
Bucură-te, ceea ce eșți plină de har, care întru adormirea ta nu ne lași pe noi!

Condacul al 3-lea

  Puterea Celui de Sus a răpit din India pe Toma, care prin oarecare voire a lui Dumnezeu nu s-a întâmplat la preacinstita adormire a Maicii lui Dumnezeu să fie de față, și a fost dus la mormântul cel primitor de viață. Deci pentru Toma, fiind desfăcut mormântul, plecându-se să o vadă acolo, a cunoscut că este înălțată la cer, și crezând vedeniei sale celei din călătorie prin văzduh, a cântat: 

 Aliluia!

Icosul al 3-lea

  A înțeles astfel ucenicul că din iconomia lui Dumnezeu i-a fost randuit să nu se întâmple să fie la înmormântarea Maicii Domnului împreună cu ceilalți. Pentru aceea, bucurându-se pentru adormirea ei cea fără de moarte, a zis așa:
Bucură-te, că ai fost luată de la pământ de Fiul tău;
Bucură-te, că te-ai suit la cele înalte, spre a te îndulci de slavă lui Hristos;
Bucură-te, că te-ai suit la cele de sus, înconjurată de toate căpeteniile îngereșți, și i-ai aruncat lui Toma omoforul tău din văzduh, că o adeverire, spre mărturie;
Bucură-te, că ai fost purtată de heruvimi, la cele mai presus de ceruri;
Bucură-te, că ai fost înălțată cu cântare de mare cuviință prin porțile cereșți, de mai-marii puterilor îngerești;
Bucură-te, că eșți înconjurată și fericită de toți locuitorii cerurilor;
Bucură-te, cer pamantesc, care eșți înălțată la locuința Celui de Sus;
Bucură-te, tronul Domnului, care eșți înălțată de la pământ la Împărăția cerească;
Bucură-te, solitoarea noastră și tare sprijinire la Fiul tău;
Bucură-te, chezășia noastră către Dumnezeu, spre mântuire;
Bucură-te, împărăteasa creștinilor și ajutătoare pentru dobândirea Împărăției cereșți;
Bucură-te, Maică Viețîi, și, după Dumnezeu, nădejdea viețîi noastre celei veșnice;
Bucură-te, ceea ce eșți plină de har, care întru adormirea ta nu ne lași pe noi!


Condacul al 4-lea

   Vifor de gânduri netrebnice și necredincioase având în sine evreul Atonie și văzând pe purtătorii de Dumnezeu Apostoli ducând la mormânt cu mare cinste trupul cel preacurat al Maicii lui Dumnezeu, s-a pornit că să-l răstoarne. Dar fără de veste, odată cu orbirea, i s-au tăiat și mâinile, ce au rămas lipite de pat. Acela apoi, prin credință, Mama a lui Dumnezeu te-a mărturisit pe ține, cântând lui Dumnezeu: 

Aliluia!

Icosul al 4-lea

   Auzind tăinicii apostoli și singurii vazatori ai Cuvântului pe îngeri cântând înalte cântări, la înmormântarea trupului celui de Dumnezeu purtător, și vrând să-i dea cinstea cea plăcută lui Dumnezeu, s-au nevoit cu un glas a cânta așa:

Bucură-te, ceea ce ai luat bună vestire, pentru mergerea ta la Împărăția cea de Sus;
Bucură-te, ceea ce de la binevestitorul Gavriil ai primit ramură cea de bucurie a raiului;
Bucură-te, că ai luminat mulțimea heruvimilor cea preacinstita;
Bucură-te, că ai luminat firea serafimilor cea preamărită;
Bucură-te, ceea ce ai fost de patriarhii Avraam, Isaac și Iacov mai înainte închipuită;
Bucură-te, ceea ce ai fost de profet mai înainte vestită;
Bucură-te, că ai înfrânt semeția cea rea a evreului;
Bucură-te, că ai dat lui vindecare;
Bucură-te, ceea ce ai întors necredința lui Atonie la credință;
Bucură-te, ceea ce ai primit pocăînță lui;
Bucură-te, că înalți la cer pe cei ce au iubire și credință către ține;
Bucură-te, că eșți izbavitoarea celor ce cu credință tare cheamă numele tău în ajutor;
Bucură-te, ceea ce eșți plină de har, care întru adormirea ta nu ne lași pe noi!

Condacul al 5-lea

   Sfințîi Apostoli, că niște stele conduse de Dumnezeu fiind în lume, împrăștiați pentru predicarea Evangheliei, răpiți au fost pe nori prin văzduh și aduși spre înmormântarea Maicii Domnului, pe care cu laude și cu cântare petrecând-o împreună cu îngerii cântau: 

 Aliluia!
Icosul al 5-lea

   Văzând văzătorii de Dumnezeu pe Stăpânul lor luând în mâini sufletul Maicii Sale și cunoscând că El este Domnul, s-au nevoit cu cântări sfinte a laudă pe cea binecuvântată și au cântat așa:
Bucură-te, Împărăteasa, care ai purtat pe Cel ce împărățește peste toate;
Bucură-te, ceea ce și tu însăți eșți purtată de mâinile Fiului tău;
Bucură-te, sceptru împărătesc, din dreapta lui Hristos;
Bucură-te, stalparea porumbitei, cea din mâna lui Noe;
Bucură-te, toiagul lui Aaron, care a odrăslit neputreziciunea;
Bucură-te, crinul cel nevestejit, care a înflorit nemurirea;
Bucură-te, chivotul însuflețit de Dumnezeu, al dumnezeiescului Părinte David;
Bucură-te, psaltire și alăută preafrumoasa, ce ai ridicat mărirea profeției;
Bucură-te, chivot însuflețit al sfințeniei Domnului;
Bucură-te, viață care ne-ai adus pe noi întru bucurie Domnului;
Bucură-te, cortul cel umbrit de heruvimi;
Bucură-te, Sfânta Sfintelor, cea grăita de serafimi;
Bucură-te, ceea ce eșți plină de har, care întru adormirea ta nu ne lași pe noi!
Condacul al 6-lea

   Apostolii, purtători ai cuvântului lui Dumnezeu în lume, după ducerea Maicii Domnului la cele de sus, fiind așezați la obișnuită masă comună și luând o parte de pâine și înălțând-o în numele Domnului, deodată au văzut de sus pe Împărăteasa, Născătoarea de Dumnezeu, împreună cu îngerii purtători de lumina, și auzind-o, dându-le lor pace de la Fiul ei și Dumnezeu, au cântat: 

Aliluia!
Icosul al 6-lea

   Strălucit-a nouă de voie Hristos, Soarele dreptățîi, din preacuratele tale coapse și prin bună înțelepciune a predicii Apostolilor lumea s-a luminat, iar pe ține, Maică Lui din neam în neam te-a preamărit. Pentru această și noi te fericim cântând ție:
Bucură-te, pururea Fecioara, că de toate neamurile în veci eșți mărită;
Bucură-te, preabună și preaindurata, asupra oamenilor mare ajutătoare;
Bucură-te, că ai împlinit făgăduință cetei ucenicilor;
Bucură-te, că, prin mijlocirea ta, dai pace lumii de la Fiul tău și Dumnezeu;
Bucură-te, privire preadorita și dulce a sfinților;
Bucură-te, bucuria cea întru tot veselitoare, a preacuvioaselor maici și a sfintelor fecioare;
Bucură-te, că treci peste corturile drepților din răi;
Bucură-te, că îndreptezi pe toți spre dumnezeiască slavă cerească;
Bucură-te, plinirea doririi tuturor lucrurilor celor bune;
Bucură-te, începutul mântuirii omeneșți;
Bucură-te, Împărăteasa celor ce împărătesc după Dumnezeu pe pământ;
Bucură-te, Doamna și Stăpână celor ce domnesc după Domnul și Stăpânul cerului;
Bucură-te, ceea ce eșți plină de har, care întru adormirea ta nu ne lași pe noi!
Condacul al 7-lea

   Pe toți cei ce vor să între cu credință în sfânta ta biserica, Născătoare de Dumnezeu, pururea îi miluieșți, iar pe cei ce te măresc, de toate asupririle și supărările îi izbavesti. Pentru aceea, și binecredinciosului nostru popor, care pururea te fericeste, învingere asupra potrivnicului îi dăruiește și toate cele de mântuire ne da nouă, care ne rugăm ție, cântând: 

Aliluia!
Icosul al 7-lea

   Arătat-a făptură nouă, arătându-Se nouă Domnul, Făcătorul tuturor, prin ține, Născătoare de Dumnezeu; iar tu, având purtare de grijă pentru noi, care cu cinste serbăm adormirea ta, primește să cântăm ție unele că acestea:
Bucură-te, Maică lui Dumnezeu, cea aleasă dintre pământeni;
Bucură-te, ceea ce eșți mai presus de cele pământești și de cele cerești;
Bucură-te, că te-ai suit mai sus de heruvimi și de serafimi;
Bucură-te, că ai adunat prin nori ceață Apostolilor la înmormântarea ta;
Bucură-te, căci, cu puterea lui Dumnezeu, dovedire învederată, după înmormântarea ta, înaintea lui Toma te-ai arătat în văzduh, când venea pe nori;
Bucură-te, că prin această ai adeverit mutarea ta cu trupul la cer;
Bucură-te, că ai dat lui Toma omoforul tău, că o podoabă de încredințare a mutării tale;
Bucură-te, ceea ce eșți împodobită cu frumusețea tuturor virtuților;
Bucură-te, ceea ce ai primit în pântecele tău pe Fiul lui Dumnezeu spre mântuirea oamenilor;
Bucură-te, ceea ce ai înflorit că un finic cu trupul;
Bucură-te, că te-ai înălțat că un cedru în slavă cea cerească;
Bucură-te, pomul viețîi, cel sădit în mijlocul raiului celui de sus;
Bucură-te, corabia cea înțelegătoare, ce te-ai înălțat din potopul morții, la cele de sus;
Bucură-te, ceea ce eșți plină de har, care întru adormirea ta nu ne lași pe noi!
Condacul al 8-lea

   Că pe un soare întru cele de sus știindu-te pe ține, Stăpână aleasă, suită de Fiul tău la frumusețile cele mai presus de fire și la bunătățile cele nespuse din ceruri, fiind ținută cu plăcere în mâinile Lui și cu bucurie stand la dreapta Lui cea începătoare de viață, pururea cântăm Lui: 

Aliluia!
Icosul al 8-lea

   Cu totul fiind ridicată la cele cereșți, iar pe cele pământești nelăsându-le Maică lui Dumnezeu, de mâinile Fiului tău ai fost purtată întru cele nepătrunse, la Ierusalimul cel de sus, în cetatea cea frumoasă și cu totul luminată ai intrat, de heruvimi și de toate puterile cerești fiind înconjurată și cântându-ți-se unele că acestea:
Bucură-te, al cărei sfânt suflet se sălășluiește în Sionul cel de sus și prealuminat;
Bucură-te, al cărui trup nestricacios se preamărește, împreună cu sufletul;
Bucură-te, ceea ce ai intrat în cetatea cea împărătească a Atottiitorului;
Bucură-te, ceea ce te-ai înălțat în raiul cel frumos, sădit sus în ceruri;
Bucură-te, ceea ce te-ai mutat în cetatea împodobită cu pietre strălucitoare;
Bucură-te, ceea ce eșți dusă în cetatea cea înconjurată de ostile cele preainalte;
Bucură-te, că eșți luată mai presus de ceruri de Fiul tău, cu bună cuviință dumnezeiască;
Bucură-te, că eșți mai cinstită decât toate mințile cele nematerialnice ale îngerilor;
Bucură-te, ceea ce duci rugăciunea celor credincioși la Fiul tău și Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce te rogi neîncetat pentru noi la tronul Fiului tău și Dumnezeu;
Bucură-te, solitoarea către Dumnezeu, pentru mântuirea lumii;
Bucură-te, apărătoarea neamului creștinesc, dăruită de Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce eșți plină de har, care întru adormirea ta nu ne lași pe noi!
Condacul al 9-lea

   Toată firea îngerească te înalta pe ține, Născătoare de Dumnezeu, iar neamurile omeneșți te măresc, că pe o maică a lui Dumnezeu, și serbează preacinstita adormirea ta, Împărăteasa. Căci pământenii prin ține se împreună cu cele cerești, iar noi într-un glas cântăm lui Dumnezeu: 

Aliluia!
Icosul al 9-lea

   Cuvintele înaripate ale profeților, cele de Dumnezeu insuflate, acum le vedem împlinite întru ține, Născătoare de Dumnezeu. Căci cu adevărat ai născut nouă pe Dumnezeu cu trup. Pentru aceea, crezând taină Cuvântului lui Dumnezeu, cântăm ție unele că acestea:
Bucură-te, începutul cel deplin al Legii și al profeților;
Bucură-te, steaua lui Iacov, cea prevestită de Valaam;
Bucură-te, patul marelui Împărat, cel vestit de Solomon;
Bucură-te, lână cea rourata de Iisus, preinchipuita de Ghedeon;
Bucură-te, rugul cel nears, mai înainte văzut de primitorul Legii, Moise;
Bucură-te, munte sfânt, privit de bărbatul doririlor;
Bucură-te, scară cerească, văzută de Iacov;
Bucură-te, ușa pecetluită și neumblată, mai înainte văzută de Iezechiel;
Bucură-te, soarele locuirii lui Hristos, cel mai înainte arătat psalmistului David;
Bucură-te, taină ce s-a prezis de profeți în multe chipuri;
Bucură-te, că întru ține s-au închipuit cuvintele prezise ale tuturor profețiilor;
Bucură-te, că ai primit toată iconomia Celui de Sus, pentru mântuirea lumii;
Bucură-te, ceea ce eșți plină de har, care întru adormirea ta nu ne lași pe noi!
Condacul al 10-lea

   Vrând să mântuiască lumea, Domnul tuturor din neamul pământenilor te-a ales pe ține Maică pentru Sine. Făcându-Se om pentru noi, S-a suit la cer, de unde Se pogorâse și cu Sine te-a ridicat și pe ține, spre a petrece în slavă cea veșnică a Împărăției, împreună cu Dansul, fără de sfârșit. Pentru aceea, că un Dumnezeu, auzi de la toți:

Aliluia!
Icosul al 10-lea

   Zid eșți credincioșilor, Născătoare de Dumnezeu, Fecioara. Și apărătoare tuturor celor ce aleargă la ține, Preacurata, căci tu te-ai mutat la ceruri, că să fii solitoarea cea mai de aproape, pentru toți care cânta ție:
Bucură-te, cetatea marelui Împărat, așezată deasupra munților cereșți;
Bucură-te, zid și acoperamant, ce nu te ascunzi de la a noastră stăruință;
Bucură-te, că ajuți pe cei credincioși să biruie uneltirile dușmanilor;
Bucură-te, că ai înfrânt mulțimea agarenilor;
Bucură-te, păzitoarea cea neclintită a ortodocșilor;
Bucură-te, împrăștierea ereticilor;
Bucură-te, că ne eșți pace și bucurie;
Bucură-te, că ai călcat iadul cel atotpierzator;
Bucură-te, cununa aleasă a celor ce cu mintea întreagă lupta împotriva pornirilor trupului;
Bucură-te, preamărirea cea mult prețuită a nevoitorilor mucenici;
Bucură-te, solitoarea odihnei celei fericite a ostenitorilor cuviosi;
Bucură-te, datatoarea bucuriei celei veșnice a monahilor celor ce bine au viețuit;
Bucură-te, ceea ce eșți plină de har, care întru adormirea ta nu ne lași pe noi!
Condacul al 11-lea

Toată cântărea cetelor îngereșți laudă adormirea ta cea preacinstita, ceea ce ești cu totul lăudată, Stăpână Împărăteasa, de Dumnezeu Născătoare. Iar noi din inima aducem ție, care ești maică tuturor, smerită noastră rugăciune, împreună cu ostile cerești, cântând lui Dumnezeu, Celui ce, după vrednicie, te-a preamărit pe ține: 

Aliluia!
Icosul al 11-lea

   Făclie primitoare de lumina cea adevărată te-ai arătat nouă, celor de pe pământ. Căci tu luminezi sufletele și le îndreptezi spre cunoștință de Dumnezeu, ale celor ce serbează mutarea ta cea cu totul cinstită. Pentru această cântăm ție unele că acestea:
Bucură-te, făclia cea nestricată a focului celui nematerialnic;
Bucură-te, aurora cea netrecătoare a luminii celei neinserate;
Bucură-te, luna strălucitoare din Soarele dreptății;
Bucură-te, lumina ce luminezi în întuneric;
Bucură-te, făclie pusă în sfeșnicul cel preaînalt;
Bucură-te, izvorul vieții, cel răsărit din mormânt la lumina;
Bucură-te, Maică Luminii, care calauzesti sufletele celor evlavioși;
Bucură-te, Maică Dumnezeului tuturor, care mângâi sufletele celor întristați;
Bucură-te, ceea ce dăruieșți sfârșit bun celor ce nădăjduiesc spre ține;
Bucură-te, ceea ce la Judecată Fiului tău găteșți credincioșilor tăi moștenirea celor din dreapta Lui;
Bucură-te, preafericita, că prin ține vom fi și noi fericiți, avându-te pe ține ajutătoare și sprijinitoare în rugăciuni;
Bucură-te, preabinecuvântata din neam în neam, că Domnul este cu ține, și prin ține cu noi;
Bucură-te, ceea ce eșți plină de har, care întru adormirea ta nu ne lași pe noi!
Condacul al 12-lea

   Văzând mulțimile îngereșți harul măririi, în slăvitul Tron ceresc, dăruit Maicii lui Dumnezeu celei cinstite, cu șederea de-a dreapta Fiului ei și Dumnezeu, i s-au închinat ei Scaunele și Puterile, au înconjurat-o Incepatoriile și Căpeteniile, i s-au plecat înfricoșați Heruvimii, Serafimii și Domniile, împreună cu Arhanghelii și Îngerii, care smeriți, o preamareau cântând: 

Aliluia!
Icosul al 12-lea

   Cântând întru tot cinstită ta adormire, lăudăm toți înălțarea ta la ceruri, Împărăteasa, Maică a lui Dumnezeu. Iar tu, sfințește, mărește și miluiește pe toți cei ce cu dragoste te laudă așa:
Bucură-te, ceea ce ai curățit pământul, cu pașii preacuratelor tale picioare;
Bucură-te, ceea ce ai sfințit văzduhul cu suirea ta la cer;
Bucură-te, ceea ce te-ai suit la înălțimea cerească;
Bucură-te, ceea ce priveșți toată frumusețea cea negrăită;
Bucură-te, că șezi întru slavă Fiului tău și Dumnezeu;
Bucură-te, că te bucuri în veci cu Fiul tău și Dumnezeu;
Bucură-te, frumusețea din dreapta Domnului, care înfrumusețezi pe toți cei ce în ceruri te fericesc pe ține;
Bucură-te, bucuria tuturor pământenilor care nădăjduiesc spre ține;
Bucură-te, ceea ce eșți îmbrăcată în soare, care strălucești cu harul și cu mărirea toată lumea;
Bucură-te, ceea ce te-ai făgăduit a păzi și a mântui pe toți care te cheamă din toată inima;
Bucură-te, Maică lui Dumnezeu, ceea ce eșți mai cinstită și de Dumnezeu Născătoare numită;
Bucură-te, care de la răsărit și până la apus eșți preamărită de toți credincioșii ortodocși;
Bucură-te, ceea ce eșți plină de har, care întru adormirea ta nu ne lași pe noi!
Condacul al 13-lea

   O, Maică prealaudata a Împăratului cerului și al pământului, a lui Hristos Dumnezeul nostru, Celui nemuritor, Care viețuiește și după moarte, primește de la noi, la cinstită adormirea ta, această rugăciune de acum și în viață această și, la vremea morții noastre, scapă-ne de toată nenorocirea și chinul; și Împărăției celei cereșți ne învrednicește, Împărăteasa, pe noi cei care cântăm lui Dumnezeu: 

 Aliluia! 

 (Acest condac se zice de trei ori. ☝)

Apoi se zice din nou Icosul 1si Condacul 1.

Icosul 1

   Îngerul intaistatator din cer a fost trimis să spună Născătoarei de Dumnezeu mutarea ei la cer, fără de grijă și mai înainte să vestească venirea la ea a Fiului lui Dumnezeu. Și luminat strălucind, înaintea ei stand, a zis așa:

Bucură-te, preavesela Maică a Împăratului;
Bucură-te, Maică lui Dumnezeu, Împărăteasa cerului și a pământului;
Bucură-te, preamărită, că vine cu slavă la ține Fiul lui Dumnezeu să te ia la cer;
Bucură-te, ceea ce eșți preamărită, prin vestirea ducerii tale către Fiul tău și Dumnezeu;
Bucură-te, cea aleasă de Dumnezeu din toate neamurile;
Bucură-te, sfânta încăpere a Cuvântului lui Dumnezeu;
Bucură-te, plinirea vestirii profeților;
Bucură-te, preacinstita cununa a apostolilor;
Bucură-te, podoabă și stăpânirea ocarmuitorilor;
Bucură-te, înfrumusețarea arhiereilor și podoabă preoților;
Bucură-te, povatuitoarea monahiilor, celor înțelepțite de Dumnezeu, către Împărăția cea de sus;
Bucură-te, ceea ce deschizi ușile raiului neamului creștinesc, celor care pururea te fericesc pe ține;
Bucură-te, ceea ce eșți plină de har, care, întru adormirea ta nu ne lași pe noi!
Condacul 1

Celei alese dintre toate neamurile, Maicii lui Dumnezeu, Împărătesei, celei ce te sui de la pământ la cer, cântare cu cucernicie, pentru preacinstita ta adormire, aducem ție, Născătoare de Dumnezeu. Iar tu, că ceea ce ai biruință peste moarte, de toate întâmplările aducătoare de moarte ne păzește pe noi, că să-ți cântăm: 

Bucură-te, ceea ce eșți plină de har, care întru adormirea ta nu ne lași pe noi!

Rugăciune către Preasfântă Născătoare de Dumnezeu

   Preasfântă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare, depărtează de la noi, păcătoșii și nevrednicii robii tăi, trandavirea, uitarea, nerecunoștință, lenevirea și toate gândurile cele rele și viclene, urâte și defăimătoare. Alungă-le de la inimile noastre cele ticăloase și de la sufletele noastre cele întinate și de la mintea noastră cea întunecată. Stinge văpaia patimilor noastre și ne ajută, că neputincioși suntem. Ferește-ne de aducerile aminte, de deprinderile cele viclene și de toate faptele cele rele, din noapte și din zi, și ne izbăvește de ele. Că preabinecuvantat și preamărit este numele tău cel sfânt, în cer și pe pământ, în vecii vecilor. Amin.

❇❇
❇❇❇
❇❇

Comentarii