Vindecarea lunaticului – credința, rugăciunea și postul | Matei 17, 14-23

pe
Vindecarea lunaticului – credința care se întărește prin rugăciune și post Vindecarea lunaticului este minunea relatată în Matei 17, 14-23, în care Iisus Hristos vindecă un copil adus de tatăl său. Pericopa, citită în Duminica a X-a după Rusalii, arată că adevărata credință se întărește prin rugăciune și post. Hristos îi învață pe ucenici că până și credința cât un grăunte de muștar poate birui obstacole care par imposibile. Evanghelia Vindecării lunaticului ne așază înainte una dintre cele mai dureroase imagini ale iubirii părintești: un tată îngenuncheat înaintea lui Iisus pentru copilul său. Nu vine cu vorbe multe și nici cu pretenții. Vine cu durerea unui om care a încercat tot ce putea și rostește una dintre cele mai simple rugăciuni ale Evangheliei: „Doamne, miluiește pe fiul meu!” Evanghelia zilei În vremea aceea s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui și zicându-I: Doamne, miluiește pe fiul meu, că este lunatic și pătimește rău, căci adesea cade în foc și ade...
0

Singurătatea adevărată: Învățătura Sfântului Nicolae Velimirovici despre prezența lui Dumnezeu

pe

   Singurătatea adevărată nu înseamnă absența oamenilor, ci absența lui Dumnezeu din inimă. Sfântul Nicolae Velimirovici ne învață că, atunci când suntem cu Dumnezeu, nu suntem niciodată singuri, chiar dacă lumea ne părăsește. Descoperă în acest articol o perspectivă duhovnicească asupra prezenței divine în viața noastră.

†

   Nu suntem niciodată singuri – Învățătura Sfântului Nicolae Velimirovici


   De câte ori nu ne-am simțit singuri, părăsiți, fără sprijin? De câte ori nu am crezut că lipsa oamenilor din jurul nostru este o dovadă a neputinței sau a nedreptății? Sfântul Nicolae Velimirovici ne învață că adevărata singurătate nu înseamnă absența oamenilor, ci absența lui Dumnezeu din inimă.

    Nu trebuie să ne temem atunci când suntem lipsiți de oameni, căci nu suntem singuri. Singur este cel care nu știe de Dumnezeu, chiar de i-ar fi toți oamenii prieteni.

   Aceste cuvinte ale Sfântului ne aduc mângâiere și lumină. În lume, mulți sunt înconjurați de prieteni, de faimă, de succes, dar în inima lor domnește pustiul. Lipsa comuniunii cu Dumnezeu este adevărata singurătate, iar sufletul care Îl caută pe Dumnezeu nu va fi niciodată părăsit.

Psalmistul David ne încredințează:
   

   Că tatăl meu şi mama mea m-au părăsit, dar Domnul m-a luat. (Psalmul 26, 16)

   Așadar, să nu ne temem când suntem în lipsuri, în încercări, când oamenii se îndepărtează. Hristos este mereu aproape. În tăcerea rugăciunii, în pacea inimii care Îl caută, descoperim o prezență mai puternică decât orice prezență omenească: iubirea lui Dumnezeu, care ne însoțește pretutindeni.

   Să ne străduim să nu fim singuri în adevăratul sens al cuvântului! Să nu ne lipsească Dumnezeu din suflet, căci atunci niciun fel de lipsă omenească nu ne va înspăimânta.

Doamne, nu mă lăsa singur, ci fii cu mine în toate zilele vieții mele!

❇
❇❇
❇❇❇
❇❇
❇

Comentarii

Trimiteți un comentariu