Vindecarea lunaticului – credința, rugăciunea și postul | Matei 17, 14-23

pe
Vindecarea lunaticului – credința care se întărește prin rugăciune și post Vindecarea lunaticului este minunea relatată în Matei 17, 14-23, în care Iisus Hristos vindecă un copil adus de tatăl său. Pericopa, citită în Duminica a X-a după Rusalii, arată că adevărata credință se întărește prin rugăciune și post. Hristos îi învață pe ucenici că până și credința cât un grăunte de muștar poate birui obstacole care par imposibile. Evanghelia Vindecării lunaticului ne așază înainte una dintre cele mai dureroase imagini ale iubirii părintești: un tată îngenuncheat înaintea lui Iisus pentru copilul său. Nu vine cu vorbe multe și nici cu pretenții. Vine cu durerea unui om care a încercat tot ce putea și rostește una dintre cele mai simple rugăciuni ale Evangheliei: „Doamne, miluiește pe fiul meu!” Evanghelia zilei În vremea aceea s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui și zicându-I: Doamne, miluiește pe fiul meu, că este lunatic și pătimește rău, căci adesea cade în foc și ade...
0

Destinul în Cruce: Parabola Omului Nemulțumit de Povara Vieții

pe
   Această parabolă ne invită să reflectăm asupra propriei vieți și a încercărilor pe care le întâmpinăm. Poate că uneori ne dorim să schimbăm povara ce ni s-a dat, însă este esențial să recunoaștem că fiecare încercare are un rost și o lecție divină.

†

  

Încredere în Voia Divină

 

   În viață, uneori ne plângem că povara pe care o purtăm este prea grea, că soarta ni s-a abătut pe umeri cu o cruzime nedreaptă. Iată o parabolă care ne amintește de adevărul profund al încrederii în planul divin:

   Un om se tot plângea de „crucea” vieții sale, considerând că era prea grea pentru puterile lui și se simțea nedreptățit de Dumnezeu. Într-o noapte, Domnul i Se arătă în vis și-l duse într-o încăpere mare, unde erau expuse diferite cruci.

„Alege-ți, așadar, tu singur crucea care crezi că ți se potrivește, de vreme ce te tot plângi că Eu ți-am dat una prea grea!”, îi spuse Domnul.

Bucuros, omul își lepădă crucea și începu să caute una mai potrivită. Întâlni o cruce subțire, dar era prea lungă. Încercă alta, scurtă, însă când o ridică pe umeri, simți greutatea ei ca pe plumb. Apoi găsi o cruce care părea potrivită, dar, odată pusă, un ghimpe ascuțit îi înțepa umărul. Nicio cruce nu părea să-i fie destinată.

Deodată, ochii i se aținti asupra unei cruci pe care până atunci n-o luase în seamă. Nu era nici prea grea, nici prea lungă, nici prea mare; părea făcută special pentru el. Cu inima plină de speranță, o luă. Dar, privind-o mai atent, observă că era tocmai crucea pe care o lepădase la intrare – crucea sa de viață.

Morala: Dumnezeu știe mai bine decât noi care ne e „măsura”. Să avem încredere în El și să ne purtăm cu răbdare și resemnare sfântă crucea rânduită, pentru că „cine voiește să-și scape sufletul (de cruce) și-l va pierde!”

   Această parabolă ne invită să reflectăm asupra propriei vieți și a încercărilor pe care le întâmpinăm. Poate că uneori ne dorim să schimbăm povara ce ni s-a dat, însă este esențial să recunoaștem că fiecare încercare are un rost și o lecție divină. Acceptarea cu credință și răbdare a drumului ales poate transforma povara în învățătură și, în final, în mântuire.

  • Ce părere aveți despre această povestioară? 
  • Ați întâlnit momente în care ați simțit că trebuie să învățați din greutățile vieții?

Comentarii

Trimiteți un comentariu