-
În mormânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase,
Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti,
Plecăciunea Ta cea multă preamărind.
-
Dar cum mori, Viaţă,
Şi cum şezi în mormânt ?
Şi împărăţia morţii Tu o zdrobeşti
Şi pe morţii cei din iad îi înviezi ?
-
Te mărim pe Tine,
Iisuse Doamne,
Și-îngroparea îţi cinstim şi patimile,
Că din stricăciune Tu ne-ai izbăvit.
-
Cel ce-ai pus pământul
Cu măsuri, Hristoase,
Astăzi şezi în mic mormânt, Ziditorule,
Şi din gropi, pe cei ce-au murit înviezi.
-
Iisuse al meu,
Împărat a toate,
De ce vii la cei din iad, o, Hristoase-al meu ?
Vrei să dezrobeşti neamul omenesc.
-
Stăpânul a toate
Mort se vede acum
Şi deşertătorul gropilor celor morţi
Se încuie-n groapă nouă ca un om.
-
În mormânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase,
Şi cu moartea Ta pe moarte o ai pierdut
Şi viaţă lumii Tu ai izvorât.
-
Cu cei răi, Hristoase,
Ca un răufăcător
Socotit ai fost, dar ne-ai îndreptat pe toţi
Şi ne-ai scos din amăgirea celui rău.
-
Mai frumos cu chipul
Decât oamenii toţi,
Ca un om se vede mort şi fără de chip,
Cel ce toată firea a-înfrumusețat.
-
Iadul cum va răbda
Intrarea Ta, Doamne,
Şi cum nu se va zdrobi întunecându-se,
De-a luminii Tale fulgere orbind ?
-
Dulcea mea lumină
Şi mântuitoare,
Cum în groapă-întunecoasă Tu Te-ai ascuns ?
O, răbdare de nespus şi negrăit !
-
Nici lumea de duhuri
Nu pricepe, Doamne,
Nici mulţimea făr’ de trup poate povesti
Taina îngropării Tale, neştiind.
-
O, minuni străine !
O, ce lucruri nouă !
Cel ce-mi dă suflare mie Se poartă mort,
Îngropat de mâinile lui Iosif.
-
În mormânt ai apus,
Dar de-al Tatălui sân
Nicicum nu Te-ai despărţit, Hristoase al meu.
Acest lucru e străin şi nefiresc !
-
Întreaga făptură
Recunoaşte-n Tine:
Împărat adevărat, pe pământ şi-n cer,
Deşi în mormânt Te-încui, Hristoase-al meu !
-
Tu-n mormânt fiind pus
Ziditor Hristoase,
Temelia iadului s-a cutremurat
Şi-ale morţilor morminte s-au deschis.
-
Cela ce în palmă
Tot pământul ţine.
Sub pământ acum cu trupul Se află mort,
Slobozind pe morţii cei legaţi în iad.
-
Din stricare, Doamne,
Viaţa mea o ridici;
Căci murind acum, la cei morţi Te-ai pogorât
Şi-ale iadului zăvoare le-ai zdrobit.
-
Ca lumina-n sfeşnic,
Se ascunde acum
Sub pământ, ca sub obroc, Trupul Domnului
Şi din iad goneşte întunericul.
-
Mulţimea de oştiri,
Cea duhovnicească,
Împreună cu Iosif şi Nicodim
Merg să-îngroape pe Cel ce e ne-încăput.
-
Murind Tu de voie,
În mormânt ai fost pus;
Şi pe mine ce-am fost mort, Iisuse-al meu,
De amara mea greşeală m-ai scăpat.
-
S-a schimbat făptura
Prin a Tale patimi,
Căci cu Tine-au pătimit toate câte sunt,
Ţiitor a toate cunoscându-Te.
-
Luând în pântece
A vieţii Piatră,
Cel a toate mâncător, iadul, a vărsat
Pe toţi morţii ce din veac i-a înghiţit.
-
În mormânt nou Te-au pus,
Înnoind, Hristoase,
Firea oamenilor, prin învierea Ta,
După cum se cade unui Dumnezeu.
-
Pe pământ ai venit,
Pe Adam să-l mântui.
Şi pe-acesta negăsind, jos Te-ai pogorât;
Până la iad, Stăpânul meu, l-ai căutat.
-
Pământul de frică
S-a mişcat, Cuvinte,
Şi luceafărul lumina sa şi-a ascuns,
Apunând a Ta lumină sub pământ.
-
Ca un om, ai murit
De-a Ta voie, Doamne;
Dar ca Dumnezeu pe morţi din groapa-i sculat
Şi din întunericul păcatelor.
-
Vărsând râu de lacrimi
Peste Tine, Doamne,
Cea Curată, ca o maică, a glăsuit:
„Oare, cum Te voi îngropa, Fiul meu ?”
-
Ca grăunțul de grâu,
Ce-încolţeşte-n pământ,
Spic aducător de rod nouă Te-ai făcut,
Înviind pe toţi urmaşii lui Adam.
-
Sub pământ Te-ai ascuns
Ca un soare, acum,
Şi-într-a morţii noapte neagră Te-ai învelit;
Ci răsai, Hristoase-al meu, mai strălucit !
-
Cum ascunde luna
Faţa sa de soare,
Aşa groapa Te-a ascuns şi pe Tine-acum,
Cel ce prin trupească moarte ai apus.
-
Iisus, Viaţa,
Gustând moartea acum,
Pe toţi oamenii de moarte i-a izbăvit
Şi viaţa tuturor le-a dăruit.
-
Pe întâiul Adam,
Prin păcat omorât,
La viaţă ridicându-l cu moartea Ta,
Adam nou în trup Te-ai arătat acum.
-
Cerești-le cete,
Mort întins, pentru noi,
Te-au văzut, Stăpânul meu, şi s-au spăimântat
Şi cu aripile s-au acoperit.
-
Pogorându-Te mort,
De pe lemn, Cuvinte,
Iosif cel cu bun chip Te pune-n mormânt;
Ci-înviază, Doamne, mântuind pe toţi !
-
Bucurie, Doamne,
Fiind îngerilor,
Întristare lor acum le-ai pricinuit,
Cu trup mort, ca pe un om, văzându-Te.
-
Suind Tu pe cruce,
Împreună-ai suit
Şi pe muritorii vii; iar stând sub pământ,
Ai sculat de-acolo pe cei adormiţi.
-
Ca un leu, Tu Doamne,
Adormind cu trupul,
Ca un pui de leu Te scoli, Cela ce-ai fost mort,
Lepădând şi bătrâneţea trupului.
-
Cela ce din coasta
Lui Adam cel dintâi
Pe strămoş ai plăsmuit, eşti în coastă-împuns
Şi izvor curăţitor ne izvorăşti.
-
Se-înjunghia-n taină
Mai-înainte mielul,
Iar acum Tu, pătimind fără să cârteşti,
Eşti făţiş junghiat şi firea curăț-ești.
-
Cine dar va spune
Chipul groaznic şi nou ?
Cel ce stăpâneşte toate făpturile
Pătimeşte azi şi moare pentru noi.
-
Cuprinzându-i spaima,
Au strigat îngerii:
„Cum Se vede mort Stăpânul vieţii
Şi de ce-n mormânt se-încuie Dumnezeu ?”
-
Din coasta Ta, Doamne,
Cea însuliţată,
Izvorăşti mie viaţă, prin viaţa Ta,
Şi mă înnoieşti şi mă viezi cu ea.
-
Răstignit pe cruce,
Ai chemat pe oameni,
Iar curată coasta Ta împungându-se,
Tuturor iertare dai, lisuse-al meu.
-
Cel cu chip cuvios
Te găteşte-îngrozit
Şi Te-îngroapă, ca pe-un mort, cu smerenie,
De-îngroparea Ta înfricoşându-se.
-
Sub pământ, de voie,
Pogorând ca un mort,
Tu ridici de pe pământ, Hristoase, la cer
Pe cei ce de-acolo au căzut de demult.
-
Deşi Te-ai văzut mort,
Dar eşti viu Dumnezeu
Şi ridici de pe pământ, Hristoase la cer,
Pe cei ce de-acolo au căzut de demult.
-
Deşi Te-ai văzut mort,
Dar eşti viu Dumnezeu
Şi pe oamenii cei morţi, pe toţi, înviezi,
Omorând de tot pe-al meu omorâtor.
-
O, ce bucurie,
Ce dulceaţă multă,
A fost ceea ce-a umplut pe toţi ceidin iad,
Strălucind lumina Ta-n adâncul lui.
-
Îngroparea-Ţi laud,
Patimilor mă-închin;
Şi puterea Îţi măresc, Milos-tivule,
Prin care de patimi am fost dezlegat.
-
Asupra Ta, Doamne,
Sabie-au ascuţit
Şi-a puternicului sabie s-a tocit,
Iar cea din Eden se biruieşte-acum.
-
Văzând mieluşeaua
Pe-al său Miel înjunghiat,
Doborâtă de dureri striga şi-îndemna
Ca şi turma să se tânguie cu ea.
-
În mormânt de Te-îngropi,
Şi în iad de pogori,
Dar mormintele, lisuse, le-ai deşertat
Şi întregul iad, Hristoase, l-ai golit.
-
De-a Ta voie, Doamne,
Pogorând sub pământ,
Pe toţi oamenii din moarte i-ai înviat
Şi la slava Tatălui i-ai înălţat.
-
Unul din Treime,
Cu trupul, pentru noi,
Defăimată moarte rabdă, binevoind;
Se cutremură şi soare şi pământ.
-
Ca un vinovat, stă
Cel Prea-drept la Pilat
Şi la moartea cea nedreaptă e osândit
Şi Judecătoru-i răstignit pe lemn.
-
Plăsmuind pe Adam
Din pământ, cu mâna,
Pentru dânsul Te-ai făcut om firesc în trup
Şi de bunăvoia Ta Te-ai răstignit.
-
Ascultând, Cuvinte,
De al Tău Părinte,
Pân’ la iadu-îngrozitor Tu Te-ai pogorât,
Înviind tot neamul muritorilor.
-
„Vai, Lumina lumii !
Vai, a mea Lumină !
O, lisuse-al meu ! O, Fiule prea-dorit !”
Cu amar, striga Fecioara şi jelea.
-
Vino, necurate,
Ucigaş ucenic,
Şi pricina răutăţii arată-mi-o:
Pentru ce-ai ajuns tu pe Hristos să-L vinzi ?
-
Iubitor de oameni
Te prefaci, nebune,
Orb, nemernic, ne-împăcat, vânzătorule,
Tu, ce Mirul ai voit să-L vinzi pe bani.
-
Cu ce preţ ai vândut
Sfântul Mir cel ceresc ?
Sau ce lucru de El vrednic în schimb ai luat ?
Nebunie-aflaşi, prea-blestemat satan !
-
De iubeşti pe săraci,
Şi mâhnit eşti de mir
Ce se varsă, curăţind suflet păcătos,
Cum pe-arginţi pe-a tuturor Lumină vinzi ?
-
„O, Cuvinte, Doamne,
A mea bucurie,
Îngroparea-Ţi de trei zile cum voi răbda ?
Mi se rupe inima ca unei maici”.
-
„Cine-mi va da lacrimi
Şi izvor nesecat,
Ca să plâng pe lisus, dulcele meu Fiu ?”
A strigat Fecioara, Maica Domnului.
-
O, munţi şi vâlcele
Şi mulţimi de oameni,
Tânguiţi-vă şi plângeţi cu mine toţi
Şi jeliţi cu Maica Domnului ceresc !
-
„Când am să Te mai vad,
Veşnică Lumină,
Bucuria şi dulceaţa sufletului ?”,
A strigat Fecioara, tânguindu-se.
-
Deşi ca o piatră,
Tare şi tăioasă,
Ai primit a Te tăia; dar ne-ai izvorât
Râu de viaţă vie, veşnice Izvor.
-
Ca dintr-o fântână,
Din îndoitul râu,
Ce din coasta Ta a curs, noi ne adăpăm
Şi viaţa veşnică o moştenim.
-
Voind Tu, Cuvinte,
În mormânt Te-ai văzut;
Dar eşti viu şi Te ridici din morţi, cum ai spus,
Cu-ănvierea Ta, Mântuitoru-le.
-
Te cântăm, Cuvinte,
Doamne al tuturor,
Împreună şi cu Tatăl şi Duhul Sfânt
Şi-îngroparea Ta cea sfântă preamărim.
-
Ferici-imu-Te toţi,
Maica lui Dumnezeu,
Şi-îngroparea de trei zile noi o cinstim
A Fiului tău şi-al nostru Dumnezeu.
-
În mormânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase,
Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti
Plecăciunea Ta cea multă preamărind.
-
Cuvine-se, dar,
Să cădem Ia Tine, Ziditorul,
Cela ce pe cruce mâinile Ţi-ai întins,
Şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău.
-
Cuvine-se, dar,
Să-Ţi dăm slava-a toate Ziditorul,
Căci din patimi Tu ne-ai scos, prin patima Ta,
Şi din stricăciune toţi ne-am izbăvit.
-
Soarele-a apus
Iar pământul s-a clătit, Cuvinte,
Apunând Tu, ne-înseratul Soare, Hristos,
Şi cu trupul în mormânt punându-Te.
-
Somn învietor
În mormânt dormind, Hristoase Doamne,
Din cel greu somn al păcatului ai sculat
Întreg neamul omenesc cel păcătos.
-
„Una-între femei
Te-am născut Fiu, fără de durere;
Dar acum sufăr dureri, prin patima Ta”,
Cea curată, mult jelindu-se, zicea.
-
Sus văzându-Te,
De Părinte nedespărţit, Doamne,
Iară jos cu trupul mort, sub pământ fiind,
Serafimii s-au înfricoşat acum.
-
Răstignindu-Te,
S-a rupt tâmpla templului prin mijloc
Şi şi-ascund luminătorii lumina lor,
Sub pământ Tu, Soare, ascunzându-Te.
-
Cela ce cu-n semn
A făcut la început pământul,
Azi apune sub pământ, ca un muritor;
Îngrozeşte-te de-aceasta, cerule !
-
Sub pământ apui
Cela ce-ai făcut pe om cu mâna,
Ca pe oameni să-i înalţi din căderea lor,
Cu puterea Ta atotputernică.
-
Veniţi să cântăm
Lui Hristos cel mort, Ce-i plâns cu jale,
Ca femeile, ce mir au adus atunci,
S-auzim cu ele: „Bucuraţi-vă !”
-
Cu adevărat,
Nesecat Mir eşti, Cuvinte Doamne;
Pentru-aceea şi femeile mir Ţi-aduc,
Celui viu, ca unui mort şi îngropat.
-
Cu-îngroparea Ta
Ai zdrobit de tot iadul, Hristoase,
Şi cu moartea Ta pe moarte ai omorât,
Şi din stricăciune lumea mântuieşti.
-
Râu de viaţă eşti
Ce din Tatăl curgi, Înţelepciune,
Iar în groapă apunând, viaţă dăruieşti,
Celor din adâncurile iadului.
-
„Ca să înnoiesc
Firea oamenilor cea zdrobită,
Eu cu moartea Mi-am rănit trupul Meu, voind;
Deci, jelind, nu-ţi bate pieptul, Maica Mea”.
-
Sub pământ apui,
Cel ce eşti Luceafăr al dreptăţii,
Şi pe morţi i-ai ridicat, ca dintr-un somn greu,
Alungând din iad tot întunericul.
-
Bob cu două firi:
Dătătorul de viaţă, astăzi,
În adânc pământ, cu lacrimi se seamănă;
Răsărind El iar, lumea va bucura.
-
S-a temut Adam,
Dumnezeu umblând în rai, atuncea,
Iar acum s-a bucurat c-ai venit la iad;
Căci căzând atunci, acum s-a ridicat.
-
Maica Ta acum
Varsă râuri de lacrimi, Hristoase,
Şi-a strigat, când Te-a văzut cu trupu-n mormânt:
„Înviază, Fiule, precum ai spus !”
-
losif Te-a ascuns,
Cu evlavie, în groapă nouă;
Şi cântări dumnezeieşti, de-îngroparea Ta,
Ţi-a cântat, cu lacrimi împletindu-le.
-
Doamne, Maica Ta,
Pironit văzându-Te pe cruce,
De amară întristare, sufletul ei
S-a pătruns de cuie şi de sabie.
-
Maica Ta, văzând
Adăparea Ta cu fiere, Doamne,
Cel ce eşti dulceaţa lumii noastre întregi,
Faţa ei cu-amare lacră-mi a udat.
-
„Rău m-am întristat
Şi rărunchii mi se rup, Cuvinte,
Junghierea Ta nedreaptă văzând-o”,
Zis-a Preacurata, tânguindu-se.
-
„Cum am să-Ţi închid
Ochii dulci şi-ale Tale buze, Doamne,
Şi cum dar ca pe un mort Te voi îngropa ?”,
losif a strigat, înfiorându-se.
-
Jalnice cântări
Iosif şi cu Nicodim cântă
Lui Hristos ce S-a-ăngropat, acum, în mormânt
Şi cu dânşii cântă cetele cereşti.
-
Sub pământ apui
Tu, Hristoase, Soare al dreptăţii;
Deci şi buna, Maica Ta, care Te-a născut,
De dureri se stinge, ne-văzându-Te.
-
Iadul s-a-îngrozit
Dătătoru-le de viaţă, Doamne,
Când prădată şi-a văzut bogăţia lui
Şi-înviaţi pe morţii cei legaţi din veac.
-
Soare luminos
După noapte străluceşte, Doamne;
Iar Tu, după moartea Ta, străluceşti mai mult,
Înviind din groapă ca un Dumnezeu.
-
Ziditorule,
Primindu-Te în sân pământul
S-a clătit de frica Ta, Preaputernice,
Şi pe morţi cutremurul i-a deşteptat.
-
O, Hristoase-al meu !
Iosif şi Nicodim cu miruri,
Într-un chip deosebit, acum Te gătesc
Strigând: „O, pământe-înfricoşează-te !”
-
Doamne, ai apus
Şi cu Tine-a soarelui lumină;
Iar făptura de cutremur cuprins-a fost,
Făcător al tuturor vestindu-Te.
-
Piatra cea din unghi
O acoperă piatra tăiată
Şi pe Domnu-L pune-n groapă un muritor.
Înfioară-te, de-acum, pământule !
-
„Vezi-ne aici:
Ucenicul cel iubit şi Maica,
Şi cu dulce glas răspunde-ne, Fiule !”,
A strigat Curata, cu amar plângând.
-
Nici chip ai avut,
Nici frumsețe, când pătimeai, Doamne;
Dar mai mult ai strălucit, când ai înviat,
Şi cu sfinte raze ne-ai împodobit.
-
Ai apus în trup,
Sub pământ, ne-stinsule Luceafăr;
Şi aceasta neputând vedea soarele,
În amiază-zi el s-a întunecat.
-
Luna, soarele
Se întunecă-împreună, Doamne,
Şi robi binevoitori Ţi s-au arătat
Şi în mantii negre s-au înveşmântat.
-
„Chiar de-ai şi murit,
Dar sutaşul Dumnezeu Te ştie;
Iar eu cum Te-oi pipăi, Dumnezeul meu,
Mă cutremur”, a strigat cel cu bun chip.
-
A dormit Adam
Şi din coasta lui-’şi scoase moarte;
Tu dormind acum, Cuvinte-al lui Dumnezeu,
Lumii viaţă izvorăşti din coasta Ta.
-
Ai dormit puţin
Şi-ai dat viaţă celor morţi, Hristoase,
Şi-înviind ai înviat pe cei adormiţi,
Ce-adormiseră din veacuri, Bunule.
-
De ai şi murit,
Dar ai dat vinul de mântuire,
Viţă, care izvorăşti viaţă tuturor;
Patima şi crucea Ta Ţi le slăvesc.
-
Cum au suferit
Cerești-le cete îndrăzneala
Celor ce Te-au răstignit, Dumnezeule,
Când Te văd gol, sângerat şi osândit ?
-
În batjocură
Tu îmbraci pe Împodobi-torul,
Care cerul a-întărit şi-a împodobit
Tot pământul, într-un chip prea-minunat.
-
Ca un pelican,
Te-ai rănit în coasta Ta, Cuvinte;
Şi-ai dat viaţă l-ai Tăi fii, care au murit,
Răspândind asupra lor izvoare vii.
-
Oare-când Navi,
Opri soarele, zdrobind duşmanii;
Iar Tu, Soare, ascunzându-Ţi lumina Ta,
Ai zdrobit pe-al iadului stăpânitor.
-
Nu Te-ai despărţit
De-al Părintelui sân, Milostive,
Chiar binevoind a lua chip de muritor;
Şi în iad Hristoase-al meu, Te-ai pogorât.
-
Tins fiind pe lemn,
Cel ce spânzuri pământul pe ape,
În pământ, fără suflare, acum cobori;
Care lucru ne-răbdându-l, tremură.
-
„Vai, o, Fiul meu !”,
Preacurata jeleşte şi zice
Că „pe Care-L aşteptam ca pe-un Împărat,
Osândit acum pe cruce Îl privesc !”
-
„Astfel mi-a vestit
Gavriil, venind din cer la mine:
El mi-a spus că-împărăţia Fiului meu
Este o împărăţie veşnică.”
-
„Vai, s-a împlinit
A lui Simeon proorocie
Că prin inima mea sabie a trecut;
O, Emanuile, Cel ce eşti cu noi !”
-
Fariseilor !
Ruşinaţi-vă măcar de morţii
Înviaţi de Dătătorul vieţii lor,
Cel pe Care, plini de pizmă, L-aţi ucis.
-
S-a cutremurat
Şi lumina soarele şi-a stins-o,
Când în groapă Te-a văzut neînsufleţit;
Nevăzuta mea lumină, Bunule !
-
Cu amar plângea
Preacurata Maica Ta, Cuvinte,
Când pe Tine Te-a văzut acum în mormânt;
Ne-început şi negrăite Dumnezeu !
-
Maica Precista
Omorârea Ta văzând, Hristoase,
Cu adânc-amărăciune, Ţie-Ţi grăia:
„Să nu zăboveşti, Viaţă, între morţi !”
-
Iadul cel cumplit
Tremura, când Te-a văzut pe Tine,
Veşnic Soare al măririi, Hristoase al meu,
Şi în grab’ a dat din el pe cei legaţi.
-
Ce privelişte
Mare şi grozav-acum se vede;
Căci al vieţii Dătător moarte-a suferit,
Voind El să dea viaţă tuturor !
-
Coasta Ţi-au împuns,
Mâinile Ţi-au pironit, Stăpâne;
Şi cu rana Ta din coastă ai vindecat
Ne-înfrânarea mâinilor strămoşilor.
-
Oare-când jelea
Toată casa pe fiul Rahilei;
Iar acum pe al Fecioarei Fiu îl jelesc
Maica Lui şi ceata Ucenicilor.
-
Palme şi loviri
I s-au dat lui Hristos peste faţă,
Celui ce cu mâna Sa pe om plăsmui,
Și-a zdrobit cu totul ale fiarei fălci.
-
Toţi cei credincioşi,
Cu-îngroparea Ta scăpaţi de moarte,
Îţi cinstim, Hristoase-al nostru, cu laude,
Răstignirea şi-îngroparea Ta acum.
-
Ceea ce-ai născut,
Preacurată Fecioară, Viaţa,
Potoleşte dezbinarea-n Biserică
Şi dă pace, ca o bună, tuturor.
-
Cuvine-se, dar,
Să cădem la Tine, Ziditorul,
Cela ce pe cruce mâinile Ţi-ai întins
Şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău.
-
Neamurile toate
Laudă-îngropării
Ţi-aduc, Hristoase-al meu.
-
Arimateanul
Jalnic Te pogoară
Şi în mormânt Te-îngroapă.
-
De mir purtătoare,
Mir Ţie, Hristoase,
Ţi-aduc cu sârguinţă.
-
Vino-întreagă fire,
Psalmi de îngropare
Lui Hristos să-I aducem,
-
Pe Cel viu cu miruri,
Ca pe-un mort să-L ungem,
Cu mironosiţele.
-
Fericite losif !
Trupul ce dă viaţă,
Al lui Hristos, îngroapă.
-
Cei hrăniţi cu mană,
Oţet şi cu fiere
Ţi-aduc, Hristoase al meu.
-
Ca rob făr’ de minte,
A trădat Iuda
Pe-Adâncu-înţelepciunii.
-
Rob ajunge-acuma
Vicleanul de Iuda,
Cel ce-a vândut pe Domnul.
-
losif şi Nicodim
Pe Domnul îngroapă,
Cu toată cuviinţa.
-
Slavă Ţie, Doamne,
Cel ce dai viaţă
Şi-n iad, puternic, cobori.
-
Maica Preacurata
Se jelea, Cuvinte,
Pe tine mort văzându-Te.
-
„Primăvară dulce,
Fiul meu prea-dulce.
Frumuseţea unde Ţi-a apus ?”
-
Plângere pornit-a
Maica Preacurata,
Când ai murit, Cuvinte.
-
Vin cu mir, să-L ungă,
De mir purtătoare,
Pe Hristos, Mirul ceresc.
-
Cu moartea pe moarte
O omori Tu, Doamne,
Cu sfânta Ta putere.
-
Piere-amăgitorul,
Scapă amăgitul
Cu-înţelepciunea-Ţi, Doamne.
-
Cade vânzătorul
În fundul gheenei,
În groapa stricăciunii.
-
Curse de ciulini sunt
Căile lui Iuda,
Celui nebun şi viclean.
-
„Fiule din Tatăl,
Împărat a toate,
Cum ai primit patima ?”
-
Maica, mieluşeaua,
Mielul ei pe cruce
Văzându-L, s-a tânguit.
-
Trupul ce dă viaţă
losif împreună
Cu Nicodim îngroapă.
-
Mult înlăcrimată
A strigat Fecioara,
Rărunchii pătrunzându-şi:
-
„O, a mea lumină,
Fiul meu prea-dulce,
Cum Te-ai ascuns în groapă ?”
-
„Nu mai plânge Maică;
Pe Adam şi Eva
Ca să-i slobod, Eu sufăr”.
-
„Fiul meu, slăvescu-Ţi
Înalta-îndurare
Prin care rabzi acestea”.
-
Cu oţet şi fiere
Te-au adăpat, Doamne,
Gustarea veche s-o strici.
-
Te-ai suit pe cruce,
Cel ce altădată
Umbrişi poporul sub nor.
-
De mir purtătoare,
Venind la a Ta groapă,
Ţi-aduceau, Doamne, miruri.
-
Scoală-Te, îndurate,
Şi pe noi ne scoate
Din a gheenei groapă !
-
„Doamne, înviază”,
Zicea, vărsând lacrimi,
Maica Ta ce Te-a născut.
-
Înviază-n grabă,
Alungând durerea
Curatei Tale Maice !
-
Prinse-au fost de frică
Cerești-le cete,
Când Te-au văzut mort, Doamne.
-
Iartă de greşale
Pe cei ce, cu frică,
Cinstesc ale Tale patimi.
-
O, înfricoşată,
Străină vedere;
Pământul cum Te-ascunde !
-
Altădat’ un losif
Ţi-a slujit în fugă
Şi-acum Te-îngroapă altul.
-
Plânge, Te jeleşte,
Preacurata-Ţi Maică,
Fiind Tu mort, Cuvinte.
-
Spaimă ia pe îngeri
De grozava-Ţi moarte,
O, Făcător a toate !
-
Până-n zori, cu miruri
Ţi-au stropit mormântul
Cele înțelepți-te.
-
Pace în Biserici,
Lumii mântuire,
Prin învierea-Ţi dă-ne !
-
O, Treime Sfântă,
Tată, Fiu şi Duh Sfânt,
Lumea o mântuieşte.
-
Robilor tăi, Maică,
Dă-le ca să vadă
Învierea Fiului tău !
-
Neamurile toate
Laudă-îngropării
Ţi-aduc, Hristoase al meu.
Comentarii
Trimiteți un comentariu