Prohodul Domnului: Cântări Sacre ale Învierii și Speranței
Prohodul Domnului: Cântări Sacre ale Învierii și Speranței
†
Textul integral al Prohodului Domnului. Textul este structurat pe cele trei stări liturgice, fiecare redând cu sfințenie momentele de închinare și de pomenire ale Mântuitorului:
Prohodul Domnului
Starea întâi
-
În mormânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase,
Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti,
Plecăciunea Ta cea multă preamărind. -
Dar cum mori, Viaţă,
Şi cum şezi în mormânt ?
Şi împărăţia morţii Tu o zdrobeşti
Şi pe morţii cei din iad îi înviezi ? -
Te mărim pe Tine,
Iisuse Doamne,
Și-îngroparea îţi cinstim şi patimile,
Că din stricăciune Tu ne-ai izbăvit. -
Cel ce-ai pus pământul
Cu măsuri, Hristoase,
Astăzi şezi în mic mormânt, Ziditorule,
Şi din gropi, pe cei ce-au murit înviezi. -
Iisuse al meu,
Împărat a toate,
De ce vii la cei din iad, o, Hristoase-al meu ?
Vrei să dezrobeşti neamul omenesc. -
Stăpânul a toate
Mort se vede acum
Şi deşertătorul gropilor celor morţi
Se încuie-n groapă nouă ca un om. -
În mormânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase,
Şi cu moartea Ta pe moarte o ai pierdut
Şi viaţă lumii Tu ai izvorât. -
Cu cei răi, Hristoase,
Ca un răufăcător
Socotit ai fost, dar ne-ai îndreptat pe toţi
Şi ne-ai scos din amăgirea celui rău. -
Mai frumos cu chipul
Decât oamenii toţi,
Ca un om se vede mort şi fără de chip,
Cel ce toată firea a-înfrumusețat. -
Iadul cum va răbda
Intrarea Ta, Doamne,
Şi cum nu se va zdrobi întunecându-se,
De-a luminii Tale fulgere orbind ? -
Dulcea mea lumină
Şi mântuitoare,
Cum în groapă-întunecoasă Tu Te-ai ascuns ?
O, răbdare de nespus şi negrăit ! -
Nici lumea de duhuri
Nu pricepe, Doamne,
Nici mulţimea făr’ de trup poate povesti
Taina îngropării Tale, neştiind. -
O, minuni străine !
O, ce lucruri nouă !
Cel ce-mi dă suflare mie Se poartă mort,
Îngropat de mâinile lui Iosif. -
În mormânt ai apus,
Dar de-al Tatălui sân
Nicicum nu Te-ai despărţit, Hristoase al meu.
Acest lucru e străin şi nefiresc ! -
Întreaga făptură
Recunoaşte-n Tine:
Împărat adevărat, pe pământ şi-n cer,
Deşi în mormânt Te-încui, Hristoase-al meu ! -
Tu-n mormânt fiind pus
Ziditor Hristoase,
Temelia iadului s-a cutremurat
Şi-ale morţilor morminte s-au deschis. -
Cela ce în palmă
Tot pământul ţine.
Sub pământ acum cu trupul Se află mort,
Slobozind pe morţii cei legaţi în iad. -
Din stricare, Doamne,
Viaţa mea o ridici;
Căci murind acum, la cei morţi Te-ai pogorât
Şi-ale iadului zăvoare le-ai zdrobit. -
Ca lumina-n sfeşnic,
Se ascunde acum
Sub pământ, ca sub obroc, Trupul Domnului
Şi din iad goneşte întunericul. -
Mulţimea de oştiri,
Cea duhovnicească,
Împreună cu Iosif şi Nicodim
Merg să-îngroape pe Cel ce e ne-încăput. -
Murind Tu de voie,
În mormânt ai fost pus;
Şi pe mine ce-am fost mort, Iisuse-al meu,
De amara mea greşeală m-ai scăpat. -
S-a schimbat făptura
Prin a Tale patimi,
Căci cu Tine-au pătimit toate câte sunt,
Ţiitor a toate cunoscându-Te. -
Luând în pântece
A vieţii Piatră,
Cel a toate mâncător, iadul, a vărsat
Pe toţi morţii ce din veac i-a înghiţit. -
În mormânt nou Te-au pus,
Înnoind, Hristoase,
Firea oamenilor, prin învierea Ta,
După cum se cade unui Dumnezeu. -
Pe pământ ai venit,
Pe Adam să-l mântui.
Şi pe-acesta negăsind, jos Te-ai pogorât;
Până la iad, Stăpânul meu, l-ai căutat. -
Pământul de frică
S-a mişcat, Cuvinte,
Şi luceafărul lumina sa şi-a ascuns,
Apunând a Ta lumină sub pământ. -
Ca un om, ai murit
De-a Ta voie, Doamne;
Dar ca Dumnezeu pe morţi din groapa-i sculat
Şi din întunericul păcatelor. -
Vărsând râu de lacrimi
Peste Tine, Doamne,
Cea Curată, ca o maică, a glăsuit:
„Oare, cum Te voi îngropa, Fiul meu ?” -
Ca grăunțul de grâu,
Ce-încolţeşte-n pământ,
Spic aducător de rod nouă Te-ai făcut,
Înviind pe toţi urmaşii lui Adam. -
Sub pământ Te-ai ascuns
Ca un soare, acum,
Şi-într-a morţii noapte neagră Te-ai învelit;
Ci răsai, Hristoase-al meu, mai strălucit ! -
Cum ascunde luna
Faţa sa de soare,
Aşa groapa Te-a ascuns şi pe Tine-acum,
Cel ce prin trupească moarte ai apus. -
Iisus, Viaţa,
Gustând moartea acum,
Pe toţi oamenii de moarte i-a izbăvit
Şi viaţa tuturor le-a dăruit. -
Pe întâiul Adam,
Prin păcat omorât,
La viaţă ridicându-l cu moartea Ta,
Adam nou în trup Te-ai arătat acum. -
Cerești-le cete,
Mort întins, pentru noi,
Te-au văzut, Stăpânul meu, şi s-au spăimântat
Şi cu aripile s-au acoperit. -
Pogorându-Te mort,
De pe lemn, Cuvinte,
Iosif cel cu bun chip Te pune-n mormânt;
Ci-înviază, Doamne, mântuind pe toţi ! -
Bucurie, Doamne,
Fiind îngerilor,
Întristare lor acum le-ai pricinuit,
Cu trup mort, ca pe un om, văzându-Te. -
Suind Tu pe cruce,
Împreună-ai suit
Şi pe muritorii vii; iar stând sub pământ,
Ai sculat de-acolo pe cei adormiţi. -
Ca un leu, Tu Doamne,
Adormind cu trupul,
Ca un pui de leu Te scoli, Cela ce-ai fost mort,
Lepădând şi bătrâneţea trupului. -
Cela ce din coasta
Lui Adam cel dintâi
Pe strămoş ai plăsmuit, eşti în coastă-împuns
Şi izvor curăţitor ne izvorăşti. -
Se-înjunghia-n taină
Mai-înainte mielul,
Iar acum Tu, pătimind fără să cârteşti,
Eşti făţiş junghiat şi firea curăț-ești. -
Cine dar va spune
Chipul groaznic şi nou ?
Cel ce stăpâneşte toate făpturile
Pătimeşte azi şi moare pentru noi. -
Cuprinzându-i spaima,
Au strigat îngerii:
„Cum Se vede mort Stăpânul vieţii
Şi de ce-n mormânt se-încuie Dumnezeu ?” -
Din coasta Ta, Doamne,
Cea însuliţată,
Izvorăşti mie viaţă, prin viaţa Ta,
Şi mă înnoieşti şi mă viezi cu ea. -
Răstignit pe cruce,
Ai chemat pe oameni,
Iar curată coasta Ta împungându-se,
Tuturor iertare dai, lisuse-al meu. -
Cel cu chip cuvios
Te găteşte-îngrozit
Şi Te-îngroapă, ca pe-un mort, cu smerenie,
De-îngroparea Ta înfricoşându-se. -
Sub pământ, de voie,
Pogorând ca un mort,
Tu ridici de pe pământ, Hristoase, la cer
Pe cei ce de-acolo au căzut de demult. -
Deşi Te-ai văzut mort,
Dar eşti viu Dumnezeu
Şi ridici de pe pământ, Hristoase la cer,
Pe cei ce de-acolo au căzut de demult. -
Deşi Te-ai văzut mort,
Dar eşti viu Dumnezeu
Şi pe oamenii cei morţi, pe toţi, înviezi,
Omorând de tot pe-al meu omorâtor. -
O, ce bucurie,
Ce dulceaţă multă,
A fost ceea ce-a umplut pe toţi ceidin iad,
Strălucind lumina Ta-n adâncul lui. -
Îngroparea-Ţi laud,
Patimilor mă-închin;
Şi puterea Îţi măresc, Milos-tivule,
Prin care de patimi am fost dezlegat. -
Asupra Ta, Doamne,
Sabie-au ascuţit
Şi-a puternicului sabie s-a tocit,
Iar cea din Eden se biruieşte-acum. -
Văzând mieluşeaua
Pe-al său Miel înjunghiat,
Doborâtă de dureri striga şi-îndemna
Ca şi turma să se tânguie cu ea. -
În mormânt de Te-îngropi,
Şi în iad de pogori,
Dar mormintele, lisuse, le-ai deşertat
Şi întregul iad, Hristoase, l-ai golit. -
De-a Ta voie, Doamne,
Pogorând sub pământ,
Pe toţi oamenii din moarte i-ai înviat
Şi la slava Tatălui i-ai înălţat. -
Unul din Treime,
Cu trupul, pentru noi,
Defăimată moarte rabdă, binevoind;
Se cutremură şi soare şi pământ. -
Ca un vinovat, stă
Cel Prea-drept la Pilat
Şi la moartea cea nedreaptă e osândit
Şi Judecătoru-i răstignit pe lemn. -
Plăsmuind pe Adam
Din pământ, cu mâna,
Pentru dânsul Te-ai făcut om firesc în trup
Şi de bunăvoia Ta Te-ai răstignit. -
Ascultând, Cuvinte,
De al Tău Părinte,
Pân’ la iadu-îngrozitor Tu Te-ai pogorât,
Înviind tot neamul muritorilor. -
„Vai, Lumina lumii !
Vai, a mea Lumină !
O, lisuse-al meu ! O, Fiule prea-dorit !”
Cu amar, striga Fecioara şi jelea. -
Vino, necurate,
Ucigaş ucenic,
Şi pricina răutăţii arată-mi-o:
Pentru ce-ai ajuns tu pe Hristos să-L vinzi ? -
Iubitor de oameni
Te prefaci, nebune,
Orb, nemernic, ne-împăcat, vânzătorule,
Tu, ce Mirul ai voit să-L vinzi pe bani. -
Cu ce preţ ai vândut
Sfântul Mir cel ceresc ?
Sau ce lucru de El vrednic în schimb ai luat ?
Nebunie-aflaşi, prea-blestemat satan ! -
De iubeşti pe săraci,
Şi mâhnit eşti de mir
Ce se varsă, curăţind suflet păcătos,
Cum pe-arginţi pe-a tuturor Lumină vinzi ? -
„O, Cuvinte, Doamne,
A mea bucurie,
Îngroparea-Ţi de trei zile cum voi răbda ?
Mi se rupe inima ca unei maici”. -
„Cine-mi va da lacrimi
Şi izvor nesecat,
Ca să plâng pe lisus, dulcele meu Fiu ?”
A strigat Fecioara, Maica Domnului. -
O, munţi şi vâlcele
Şi mulţimi de oameni,
Tânguiţi-vă şi plângeţi cu mine toţi
Şi jeliţi cu Maica Domnului ceresc ! -
„Când am să Te mai vad,
Veşnică Lumină,
Bucuria şi dulceaţa sufletului ?”,
A strigat Fecioara, tânguindu-se. -
Deşi ca o piatră,
Tare şi tăioasă,
Ai primit a Te tăia; dar ne-ai izvorât
Râu de viaţă vie, veşnice Izvor. -
Ca dintr-o fântână,
Din îndoitul râu,
Ce din coasta Ta a curs, noi ne adăpăm
Şi viaţa veşnică o moştenim. -
Voind Tu, Cuvinte,
În mormânt Te-ai văzut;
Dar eşti viu şi Te ridici din morţi, cum ai spus,
Cu-ănvierea Ta, Mântuitoru-le. -
Te cântăm, Cuvinte,
Doamne al tuturor,
Împreună şi cu Tatăl şi Duhul Sfânt
Şi-îngroparea Ta cea sfântă preamărim. -
Ferici-imu-Te toţi,
Maica lui Dumnezeu,
Şi-îngroparea de trei zile noi o cinstim
A Fiului tău şi-al nostru Dumnezeu. -
În mormânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase,
Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti
Plecăciunea Ta cea multă preamărind.
Starea a doua
Cădește al doilea preot, când sunt mai mulți preoți, la fel ca la starea întâi sau însuși preotul, dacă este un singur preot. Apoi, începe rar și cu glas lin pe glasul al 5-lea:
-
Cuvine-se, dar,
Să cădem Ia Tine, Ziditorul,
Cela ce pe cruce mâinile Ţi-ai întins,
Şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău. -
Cuvine-se, dar,
Să-Ţi dăm slava-a toate Ziditorul,
Căci din patimi Tu ne-ai scos, prin patima Ta,
Şi din stricăciune toţi ne-am izbăvit. -
Soarele-a apus
Iar pământul s-a clătit, Cuvinte,
Apunând Tu, ne-înseratul Soare, Hristos,
Şi cu trupul în mormânt punându-Te. -
Somn învietor
În mormânt dormind, Hristoase Doamne,
Din cel greu somn al păcatului ai sculat
Întreg neamul omenesc cel păcătos. -
„Una-între femei
Te-am născut Fiu, fără de durere;
Dar acum sufăr dureri, prin patima Ta”,
Cea curată, mult jelindu-se, zicea. -
Sus văzându-Te,
De Părinte nedespărţit, Doamne,
Iară jos cu trupul mort, sub pământ fiind,
Serafimii s-au înfricoşat acum. -
Răstignindu-Te,
S-a rupt tâmpla templului prin mijloc
Şi şi-ascund luminătorii lumina lor,
Sub pământ Tu, Soare, ascunzându-Te. -
Cela ce cu-n semn
A făcut la început pământul,
Azi apune sub pământ, ca un muritor;
Îngrozeşte-te de-aceasta, cerule ! -
Sub pământ apui
Cela ce-ai făcut pe om cu mâna,
Ca pe oameni să-i înalţi din căderea lor,
Cu puterea Ta atotputernică. -
Veniţi să cântăm
Lui Hristos cel mort, Ce-i plâns cu jale,
Ca femeile, ce mir au adus atunci,
S-auzim cu ele: „Bucuraţi-vă !” -
Cu adevărat,
Nesecat Mir eşti, Cuvinte Doamne;
Pentru-aceea şi femeile mir Ţi-aduc,
Celui viu, ca unui mort şi îngropat. -
Cu-îngroparea Ta
Ai zdrobit de tot iadul, Hristoase,
Şi cu moartea Ta pe moarte ai omorât,
Şi din stricăciune lumea mântuieşti. -
Râu de viaţă eşti
Ce din Tatăl curgi, Înţelepciune,
Iar în groapă apunând, viaţă dăruieşti,
Celor din adâncurile iadului. -
„Ca să înnoiesc
Firea oamenilor cea zdrobită,
Eu cu moartea Mi-am rănit trupul Meu, voind;
Deci, jelind, nu-ţi bate pieptul, Maica Mea”. -
Sub pământ apui,
Cel ce eşti Luceafăr al dreptăţii,
Şi pe morţi i-ai ridicat, ca dintr-un somn greu,
Alungând din iad tot întunericul. -
Bob cu două firi:
Dătătorul de viaţă, astăzi,
În adânc pământ, cu lacrimi se seamănă;
Răsărind El iar, lumea va bucura. -
S-a temut Adam,
Dumnezeu umblând în rai, atuncea,
Iar acum s-a bucurat c-ai venit la iad;
Căci căzând atunci, acum s-a ridicat. -
Maica Ta acum
Varsă râuri de lacrimi, Hristoase,
Şi-a strigat, când Te-a văzut cu trupu-n mormânt:
„Înviază, Fiule, precum ai spus !” -
losif Te-a ascuns,
Cu evlavie, în groapă nouă;
Şi cântări dumnezeieşti, de-îngroparea Ta,
Ţi-a cântat, cu lacrimi împletindu-le. -
Doamne, Maica Ta,
Pironit văzându-Te pe cruce,
De amară întristare, sufletul ei
S-a pătruns de cuie şi de sabie. -
Maica Ta, văzând
Adăparea Ta cu fiere, Doamne,
Cel ce eşti dulceaţa lumii noastre întregi,
Faţa ei cu-amare lacră-mi a udat. -
„Rău m-am întristat
Şi rărunchii mi se rup, Cuvinte,
Junghierea Ta nedreaptă văzând-o”,
Zis-a Preacurata, tânguindu-se. -
„Cum am să-Ţi închid
Ochii dulci şi-ale Tale buze, Doamne,
Şi cum dar ca pe un mort Te voi îngropa ?”,
losif a strigat, înfiorându-se. -
Jalnice cântări
Iosif şi cu Nicodim cântă
Lui Hristos ce S-a-ăngropat, acum, în mormânt
Şi cu dânşii cântă cetele cereşti. -
Sub pământ apui
Tu, Hristoase, Soare al dreptăţii;
Deci şi buna, Maica Ta, care Te-a născut,
De dureri se stinge, ne-văzându-Te. -
Iadul s-a-îngrozit
Dătătoru-le de viaţă, Doamne,
Când prădată şi-a văzut bogăţia lui
Şi-înviaţi pe morţii cei legaţi din veac. -
Soare luminos
După noapte străluceşte, Doamne;
Iar Tu, după moartea Ta, străluceşti mai mult,
Înviind din groapă ca un Dumnezeu. -
Ziditorule,
Primindu-Te în sân pământul
S-a clătit de frica Ta, Preaputernice,
Şi pe morţi cutremurul i-a deşteptat. -
O, Hristoase-al meu !
Iosif şi Nicodim cu miruri,
Într-un chip deosebit, acum Te gătesc
Strigând: „O, pământe-înfricoşează-te !” -
Doamne, ai apus
Şi cu Tine-a soarelui lumină;
Iar făptura de cutremur cuprins-a fost,
Făcător al tuturor vestindu-Te. -
Piatra cea din unghi
O acoperă piatra tăiată
Şi pe Domnu-L pune-n groapă un muritor.
Înfioară-te, de-acum, pământule ! -
„Vezi-ne aici:
Ucenicul cel iubit şi Maica,
Şi cu dulce glas răspunde-ne, Fiule !”,
A strigat Curata, cu amar plângând. -
Nici chip ai avut,
Nici frumsețe, când pătimeai, Doamne;
Dar mai mult ai strălucit, când ai înviat,
Şi cu sfinte raze ne-ai împodobit. -
Ai apus în trup,
Sub pământ, ne-stinsule Luceafăr;
Şi aceasta neputând vedea soarele,
În amiază-zi el s-a întunecat. -
Luna, soarele
Se întunecă-împreună, Doamne,
Şi robi binevoitori Ţi s-au arătat
Şi în mantii negre s-au înveşmântat. -
„Chiar de-ai şi murit,
Dar sutaşul Dumnezeu Te ştie;
Iar eu cum Te-oi pipăi, Dumnezeul meu,
Mă cutremur”, a strigat cel cu bun chip. -
A dormit Adam
Şi din coasta lui-’şi scoase moarte;
Tu dormind acum, Cuvinte-al lui Dumnezeu,
Lumii viaţă izvorăşti din coasta Ta. -
Ai dormit puţin
Şi-ai dat viaţă celor morţi, Hristoase,
Şi-înviind ai înviat pe cei adormiţi,
Ce-adormiseră din veacuri, Bunule. -
De ai şi murit,
Dar ai dat vinul de mântuire,
Viţă, care izvorăşti viaţă tuturor;
Patima şi crucea Ta Ţi le slăvesc. -
Cum au suferit
Cerești-le cete îndrăzneala
Celor ce Te-au răstignit, Dumnezeule,
Când Te văd gol, sângerat şi osândit ? -
În batjocură
Tu îmbraci pe Împodobi-torul,
Care cerul a-întărit şi-a împodobit
Tot pământul, într-un chip prea-minunat. -
Ca un pelican,
Te-ai rănit în coasta Ta, Cuvinte;
Şi-ai dat viaţă l-ai Tăi fii, care au murit,
Răspândind asupra lor izvoare vii. -
Oare-când Navi,
Opri soarele, zdrobind duşmanii;
Iar Tu, Soare, ascunzându-Ţi lumina Ta,
Ai zdrobit pe-al iadului stăpânitor. -
Nu Te-ai despărţit
De-al Părintelui sân, Milostive,
Chiar binevoind a lua chip de muritor;
Şi în iad Hristoase-al meu, Te-ai pogorât. -
Tins fiind pe lemn,
Cel ce spânzuri pământul pe ape,
În pământ, fără suflare, acum cobori;
Care lucru ne-răbdându-l, tremură. -
„Vai, o, Fiul meu !”,
Preacurata jeleşte şi zice
Că „pe Care-L aşteptam ca pe-un Împărat,
Osândit acum pe cruce Îl privesc !” -
„Astfel mi-a vestit
Gavriil, venind din cer la mine:
El mi-a spus că-împărăţia Fiului meu
Este o împărăţie veşnică.” -
„Vai, s-a împlinit
A lui Simeon proorocie
Că prin inima mea sabie a trecut;
O, Emanuile, Cel ce eşti cu noi !” -
Fariseilor !
Ruşinaţi-vă măcar de morţii
Înviaţi de Dătătorul vieţii lor,
Cel pe Care, plini de pizmă, L-aţi ucis. -
S-a cutremurat
Şi lumina soarele şi-a stins-o,
Când în groapă Te-a văzut neînsufleţit;
Nevăzuta mea lumină, Bunule ! -
Cu amar plângea
Preacurata Maica Ta, Cuvinte,
Când pe Tine Te-a văzut acum în mormânt;
Ne-început şi negrăite Dumnezeu ! -
Maica Precista
Omorârea Ta văzând, Hristoase,
Cu adânc-amărăciune, Ţie-Ţi grăia:
„Să nu zăboveşti, Viaţă, între morţi !” -
Iadul cel cumplit
Tremura, când Te-a văzut pe Tine,
Veşnic Soare al măririi, Hristoase al meu,
Şi în grab’ a dat din el pe cei legaţi. -
Ce privelişte
Mare şi grozav-acum se vede;
Căci al vieţii Dătător moarte-a suferit,
Voind El să dea viaţă tuturor ! -
Coasta Ţi-au împuns,
Mâinile Ţi-au pironit, Stăpâne;
Şi cu rana Ta din coastă ai vindecat
Ne-înfrânarea mâinilor strămoşilor. -
Oare-când jelea
Toată casa pe fiul Rahilei;
Iar acum pe al Fecioarei Fiu îl jelesc
Maica Lui şi ceata Ucenicilor. -
Palme şi loviri
I s-au dat lui Hristos peste faţă,
Celui ce cu mâna Sa pe om plăsmui,
Și-a zdrobit cu totul ale fiarei fălci. -
Toţi cei credincioşi,
Cu-îngroparea Ta scăpaţi de moarte,
Îţi cinstim, Hristoase-al nostru, cu laude,
Răstignirea şi-îngroparea Ta acum. -
Ceea ce-ai născut,
Preacurată Fecioară, Viaţa,
Potoleşte dezbinarea-n Biserică
Şi dă pace, ca o bună, tuturor. -
Cuvine-se, dar,
Să cădem la Tine, Ziditorul,
Cela ce pe cruce mâinile Ţi-ai întins
Şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău.
Starea a treia
Cădește al treilea preot; sau însuși preotul, dacă e numai unul. După aceea, începe cu glas dulce și sfântă cuviință a cânta, pe glasul al 3-lea:
-
Neamurile toate
Laudă-îngropării
Ţi-aduc, Hristoase-al meu. -
Arimateanul
Jalnic Te pogoară
Şi în mormânt Te-îngroapă. -
De mir purtătoare,
Mir Ţie, Hristoase,
Ţi-aduc cu sârguinţă. -
Vino-întreagă fire,
Psalmi de îngropare
Lui Hristos să-I aducem, -
Pe Cel viu cu miruri,
Ca pe-un mort să-L ungem,
Cu mironosiţele. -
Fericite losif !
Trupul ce dă viaţă,
Al lui Hristos, îngroapă. -
Cei hrăniţi cu mană,
Oţet şi cu fiere
Ţi-aduc, Hristoase al meu. -
Ca rob făr’ de minte,
A trădat Iuda
Pe-Adâncu-înţelepciunii. -
Rob ajunge-acuma
Vicleanul de Iuda,
Cel ce-a vândut pe Domnul. -
losif şi Nicodim
Pe Domnul îngroapă,
Cu toată cuviinţa. -
Slavă Ţie, Doamne,
Cel ce dai viaţă
Şi-n iad, puternic, cobori. -
Maica Preacurata
Se jelea, Cuvinte,
Pe tine mort văzându-Te. -
„Primăvară dulce,
Fiul meu prea-dulce.
Frumuseţea unde Ţi-a apus ?” -
Plângere pornit-a
Maica Preacurata,
Când ai murit, Cuvinte. -
Vin cu mir, să-L ungă,
De mir purtătoare,
Pe Hristos, Mirul ceresc. -
Cu moartea pe moarte
O omori Tu, Doamne,
Cu sfânta Ta putere. -
Piere-amăgitorul,
Scapă amăgitul
Cu-înţelepciunea-Ţi, Doamne. -
Cade vânzătorul
În fundul gheenei,
În groapa stricăciunii. -
Curse de ciulini sunt
Căile lui Iuda,
Celui nebun şi viclean. -
„Fiule din Tatăl,
Împărat a toate,
Cum ai primit patima ?” -
Maica, mieluşeaua,
Mielul ei pe cruce
Văzându-L, s-a tânguit. -
Trupul ce dă viaţă
losif împreună
Cu Nicodim îngroapă. -
Mult înlăcrimată
A strigat Fecioara,
Rărunchii pătrunzându-şi: -
„O, a mea lumină,
Fiul meu prea-dulce,
Cum Te-ai ascuns în groapă ?” -
„Nu mai plânge Maică;
Pe Adam şi Eva
Ca să-i slobod, Eu sufăr”. -
„Fiul meu, slăvescu-Ţi
Înalta-îndurare
Prin care rabzi acestea”. -
Cu oţet şi fiere
Te-au adăpat, Doamne,
Gustarea veche s-o strici. -
Te-ai suit pe cruce,
Cel ce altădată
Umbrişi poporul sub nor. -
De mir purtătoare,
Venind la a Ta groapă,
Ţi-aduceau, Doamne, miruri. -
Scoală-Te, îndurate,
Şi pe noi ne scoate
Din a gheenei groapă ! -
„Doamne, înviază”,
Zicea, vărsând lacrimi,
Maica Ta ce Te-a născut. -
Înviază-n grabă,
Alungând durerea
Curatei Tale Maice ! -
Prinse-au fost de frică
Cerești-le cete,
Când Te-au văzut mort, Doamne. -
Iartă de greşale
Pe cei ce, cu frică,
Cinstesc ale Tale patimi. -
O, înfricoşată,
Străină vedere;
Pământul cum Te-ascunde ! -
Altădat’ un losif
Ţi-a slujit în fugă
Şi-acum Te-îngroapă altul. -
Plânge, Te jeleşte,
Preacurata-Ţi Maică,
Fiind Tu mort, Cuvinte. -
Spaimă ia pe îngeri
De grozava-Ţi moarte,
O, Făcător a toate ! -
Până-n zori, cu miruri
Ţi-au stropit mormântul
Cele înțelepți-te. -
Pace în Biserici,
Lumii mântuire,
Prin învierea-Ţi dă-ne ! -
O, Treime Sfântă,
Tată, Fiu şi Duh Sfânt,
Lumea o mântuieşte. -
Robilor tăi, Maică,
Dă-le ca să vadă
Învierea Fiului tău ! -
Neamurile toate
Laudă-îngropării
Ţi-aduc, Hristoase al meu.
Această postare redă în întregime frumusețea și adâncimea spirituală a Prohodului Domnului, un imn sacru ce ne reamintește de misterul morții și al învierii, de jertfa Mântuitorului și de speranța reînnoirii vieții prin harul divin. Fie ca aceste cuvinte să inspire credință și să aducă mângâiere în inimile noastre.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
„Rugăciunile, gândurile și ideile tale ne inspiră! Lăsați un comentariu.”