Suferința devine treaptă către biruință împreună cu Hristos

Suferința devine treaptă către biruință împreună cu Hristos Metafora „ Suferința devine treaptă către biruință doar atunci când este purtată împreună cu Hristos ”, exprimă un adevăr al vieții creștine: suferința nu trebuie purtată departe de Dumnezeu, ci cu credință în Iisus Hristos. Încercările vieții pot deveni prilej de întărire sufletească atunci când omul își pune nădejdea în Hristos și caută ajutorul Lui prin rugăciune. Biruința creștinului nu înseamnă lipsa durerii, ci puterea de a merge mai departe, cu credință și răbdare, alături de Domnul. ❇ ❇❇ ❇❇❇ ❇❇ ❇

Smerenia lui Dumnezeu – taina iubirii care se coboară

   Smerenia lui Dumnezeu – taina iubirii care se coboară

   Cât de adâncă este smerenia lui Dumnezeu! Nu vorbim aici doar despre o virtute omenească, ci despre însăși esența dumnezeiască a iubirii. Smerenia nu este doar regina virtuților printre oameni, ci este însuși chipul lui Dumnezeu – modul în care El Se dăruiește, Se pleacă și Se face aproapele nostru.

   Dumnezeu, Cel necreat și atotputernic, a ales să creeze lumea și să intre în legătură cu făptura Sa. Aceasta este prima Sa smerenie: a împărtășit viața Sa cu ceea ce este creat, fără să disprețuiască micimea omului. L-a făcut pe om după chipul și asemănarea Sa, i-a încredințat stăpânirea peste lume și l-a numit prieten. Ce altă dovadă mai mare de smerenie decât aceasta – ca Împăratul cerurilor să împartă coroana cu zidirea Sa?

   Dar smerenia lui Dumnezeu merge și mai departe. După căderea omului, El nu a distrus făptura Sa, ci a rămas aproape, promițând mântuirea. În locul unei pedepse, a oferit o speranță: că Fiul femeii va zdrobi capul șarpelui. În locul mâniei, a ales răbdarea și iubirea. Aceasta este smerenia Sa: puterea care iartă și ridică.

   Iar în Hristos, smerenia lui Dumnezeu a atins adâncurile necuprinse. Fiul S-a golit pe Sine, luând chip de om, ca să ne ridice din interiorul firii noastre căzute. A trăit printre oameni, a slujit, a suferit și a murit, arătând că adevărata măreție nu stă în a fi slujit, ci în a sluji.

   Până astăzi, Dumnezeu Se smerește neîncetat: ne rabdă, ne iartă, ne spală prin pocăință și ne dăruiește din nou bucuria comuniunii cu El. Prin Duhul Sfânt, Se face locuitor al inimii omenești, ridicându-ne din praf spre lumină.

   A învăța smerenia înseamnă a învăța chipul lui Dumnezeu. A te smeri nu este o pierdere, ci o participare la iubirea care se coboară pentru a ridica.

Cuvânt al părintelui Iosia Trenham


Rugăciune:
   Doamne Iisuse Hristoase, blând și smerit cu inima, învață-ne smerenia Ta cea dumnezeiască. Curăță inimile noastre de mândrie, dă-ne puterea de a iubi și de a ierta, și fă-ne părtași ai păcii și luminii Tale. Amin.

❇
❇❇
❇❇❇
❇❇
❇

Comentarii