Vindecarea lunaticului – credința, rugăciunea și postul | Matei 17, 14-23

pe
Vindecarea lunaticului – credința care se întărește prin rugăciune și post Vindecarea lunaticului este minunea relatată în Matei 17, 14-23, în care Iisus Hristos vindecă un copil adus de tatăl său. Pericopa, citită în Duminica a X-a după Rusalii, arată că adevărata credință se întărește prin rugăciune și post. Hristos îi învață pe ucenici că până și credința cât un grăunte de muștar poate birui obstacole care par imposibile. Evanghelia Vindecării lunaticului ne așază înainte una dintre cele mai dureroase imagini ale iubirii părintești: un tată îngenuncheat înaintea lui Iisus pentru copilul său. Nu vine cu vorbe multe și nici cu pretenții. Vine cu durerea unui om care a încercat tot ce putea și rostește una dintre cele mai simple rugăciuni ale Evangheliei: „Doamne, miluiește pe fiul meu!” Evanghelia zilei În vremea aceea s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui și zicându-I: Doamne, miluiește pe fiul meu, că este lunatic și pătimește rău, căci adesea cade în foc și ade...
0

Smerenia lui Dumnezeu – taina iubirii care se coboară

pe

   Smerenia lui Dumnezeu – taina iubirii care se coboară

   Cât de adâncă este smerenia lui Dumnezeu! Nu vorbim aici doar despre o virtute omenească, ci despre însăși esența dumnezeiască a iubirii. Smerenia nu este doar regina virtuților printre oameni, ci este însuși chipul lui Dumnezeu – modul în care El Se dăruiește, Se pleacă și Se face aproapele nostru.

   Dumnezeu, Cel necreat și atotputernic, a ales să creeze lumea și să intre în legătură cu făptura Sa. Aceasta este prima Sa smerenie: a împărtășit viața Sa cu ceea ce este creat, fără să disprețuiască micimea omului. L-a făcut pe om după chipul și asemănarea Sa, i-a încredințat stăpânirea peste lume și l-a numit prieten. Ce altă dovadă mai mare de smerenie decât aceasta – ca Împăratul cerurilor să împartă coroana cu zidirea Sa?

   Dar smerenia lui Dumnezeu merge și mai departe. După căderea omului, El nu a distrus făptura Sa, ci a rămas aproape, promițând mântuirea. În locul unei pedepse, a oferit o speranță: că Fiul femeii va zdrobi capul șarpelui. În locul mâniei, a ales răbdarea și iubirea. Aceasta este smerenia Sa: puterea care iartă și ridică.

   Iar în Hristos, smerenia lui Dumnezeu a atins adâncurile necuprinse. Fiul S-a golit pe Sine, luând chip de om, ca să ne ridice din interiorul firii noastre căzute. A trăit printre oameni, a slujit, a suferit și a murit, arătând că adevărata măreție nu stă în a fi slujit, ci în a sluji.

   Până astăzi, Dumnezeu Se smerește neîncetat: ne rabdă, ne iartă, ne spală prin pocăință și ne dăruiește din nou bucuria comuniunii cu El. Prin Duhul Sfânt, Se face locuitor al inimii omenești, ridicându-ne din praf spre lumină.

   A învăța smerenia înseamnă a învăța chipul lui Dumnezeu. A te smeri nu este o pierdere, ci o participare la iubirea care se coboară pentru a ridica.

Cuvânt al părintelui Iosia Trenham

Rugăciune:
   Doamne Iisuse Hristoase, blând și smerit cu inima, învață-ne smerenia Ta cea dumnezeiască. Curăță inimile noastre de mândrie, dă-ne puterea de a iubi și de a ierta, și fă-ne părtași ai păcii și luminii Tale. Amin.

❇
❇❇
❇❇❇
❇❇
❇

Comentarii

Trimiteți un comentariu