Vindecarea lunaticului – credința, rugăciunea și postul | Matei 17, 14-23

pe
Vindecarea lunaticului – credința care se întărește prin rugăciune și post Vindecarea lunaticului este minunea relatată în Matei 17, 14-23, în care Iisus Hristos vindecă un copil adus de tatăl său. Pericopa, citită în Duminica a X-a după Rusalii, arată că adevărata credință se întărește prin rugăciune și post. Hristos îi învață pe ucenici că până și credința cât un grăunte de muștar poate birui obstacole care par imposibile. Evanghelia Vindecării lunaticului ne așază înainte una dintre cele mai dureroase imagini ale iubirii părintești: un tată îngenuncheat înaintea lui Iisus pentru copilul său. Nu vine cu vorbe multe și nici cu pretenții. Vine cu durerea unui om care a încercat tot ce putea și rostește una dintre cele mai simple rugăciuni ale Evangheliei: „Doamne, miluiește pe fiul meu!” Evanghelia zilei În vremea aceea s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui și zicându-I: Doamne, miluiește pe fiul meu, că este lunatic și pătimește rău, căci adesea cade în foc și ade...
0

Nu te mai lupta să fii perfect

pe

Nu te mai lupta să fii perfect – Cuvânt de mângâiere de la Maica Siluana Vlad

Un cuvânt duhovnicesc de la Maica Siluana Vlad despre sinceritate, inimă rănită și harul lui Dumnezeu. Adevăr care vindecă și aduce pace sufletului.

Nu te mai lupta să fii perfect – Îndemn de la Maica Siluana Vlad despre sinceritate și har

Trăim vremuri în care ne împinge mereu să părem altceva decât suntem. Să ne ascundem slăbiciunile, să ne îmbrăcăm rănile în zâmbete, să ne apărăm cu măști. Și, încet-încet, ajungem să credem că și înaintea lui Dumnezeu trebuie să fim „în regulă”.

DUMNEZEU nu ne cere asta.

Maica Siluana Vlad spune limpede și mângâietor: nu perfecțiunea ne apropie de Dumnezeu, ci sinceritatea. El nu așteaptă o inimă aranjată, ci o inimă adevărată. O inimă care vine așa cum este: rănită, frântă, temătoare.

Noi ne temem să ne arătăm slăbiciunea, dar tocmai acolo lucrează harul. Harul nu vine peste mască. Harul vine peste adevăr.

Când încetăm să ne mai apărăm și începem să ne recunoaștem neputința, se întâmplă ceva tainic: Dumnezeu nu ne judecă, ci ne ridică. Nu ne respinge, ci ne vindecă. Nu ne cere să fim puternici, ci să fim ai Lui.

Acolo unde te recunoști slab, acolo vine Dumnezeu cu puterea Lui.

Și poate aceasta este cea mai mare eliberare a vieții duhovnicești: să nu mai fugi de tine, ci să vii cu tine, întreg, înaintea lui Dumnezeu.

❇
❇❇
❇❇❇
❇❇
❇

Comentarii

Trimiteți un comentariu