Cartea Tedeumului — Slujba de Mulțumire Ortodoxă & Imnul „Te Deum Laudamus” | Rugăciune Pentru Toți

pe
Cartea Tedeumului — Glasul de Mulțumire al Bisericii Descoperă tâlcul duhovnicesc al Cărții Tedeumului, slujba de mulțumire a Bisericii Ortodoxe, rânduiala sa și imnul „Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm”, cu rol în rugăciuni de început de an, hramuri și momente de recunoștință. Cartea de Tedeum este una dintre sfintele cărți de slujbă ale Bisericii, cea ce adună în paginile sale glasul de mulțumire al Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești. Întru mijlocul acestei cărți strălucește imnul cel mare și veșnic, care se grăiește cu cinste și evlavie: „Te Deum laudamus” — „Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm” , imn al Sfintei Creștinătăți, în tradiție atribuit preasfinților ierarhi Ambrozie al Milanului și Augustin de Hipona . În cultul ortodox românesc, slujba de Tedeum este rânduită nu numai ca o rugăciune de mulțumire plină de evlavie, ci și ca o cerere smerită către Dumnezeu, Cel ce toate le dă cu larghețe și milă. Această slujbă se săvârșește la începutul anului, la sărbătorir...
0

Strop de cuminecătură – Eliana Popa | Poezie despre Cruce, bunici, prescură și Sfânta Împărtășanie

pe

Strop de cuminecătură – poezie și cuvânt de folos despre rădăcini, Cruce și Sfânta Împărtășanie

Versurile „Strop de cuminecătură” de Eliana Popa și un cuvânt de folos despre rădăcini, Cruce, Sfânta Liturghie, prescură și dorul după Sfânta Împărtășanie.

   Sunt versuri care nu doar se citesc, ci se gustă cu inima, ca o prescură caldă scoasă din cuptorul amintirilor. Poemul „Strop de cuminecătură” (Eliana Popa) vorbește despre o credință trăită firesc, în casă, în neam, în sat, în Biserică: Crucea cinstită, Crezul învățat, Liturghia iubitӑ, bunicii care nu predau teorii, ci îți dau o moștenire de lumină.

Versurile: STROP DE CUMINECĂTURĂ

de Eliana Popa

M-am născut când vrut-a Domnul
Într-un neam străvechi și demn
Unde pe-un picior de plai
Doine în văzduh se cern.

M-am născut la umbra Crucii
Ce-a purtat-o neamul meu
Ce-au cinstit-o toți strămoșii
Și azi o cinstesc și eu!

Măicuța mi-a pus în suflet
Și în apa de botez
Picături de rugă sfânta
Și dumnezeiescul Crez!

Cu strămoșii într-un cuget,
Stând la Sfânta Liturghie,
Mă închin și-mi plec genunchiul
Și spun, Doamne, Slavă Ție!

Când mă mângâia bunica
Îmi spunea cu glas duios :
,, - Când vei căuta frumosul,
Să îl cauți pe Hristos!"

Și când secera bunicul
Spicele cu bobul greu,
Îmi spunea mângâind snopul
,, - E barba lui Dumnezeu!"

Eu râdeam, însă bătranul
Astupându-mi c-un mac, gura
Se-nchina și-mi zicea-n șoaptă:
,, Din ea, frământăm prescura !"

,, - Bunule! Aș vrea să fiu
Aluatul din prescură!
Sa fiu trup din Trupul Sfânt
Strop de cuminecatură "

din volumul: CU HRISTOS PE DRUMUL CRUCII – Editura Grafix 2018

Ce ne învață aceste versuri

👉 Credința nu începe cu idei, ci cu viața trăită

Poemul pornește de la „M-am născut când vrut-a Domnul” – adică viața e dar, nu întâmplare. Apoi, credința se vede în lucruri simple: mama care pune în suflet rugăciunea și Crezul, bunicii care binecuvintează pâinea, neamul care cinstește Crucea. Așa se formează omul: cu o inimă crescută în binecuvântare, nu în zgomot.

👉 Crucea – semnul unei demnități duhovnicești

„M-am născut la umbra Crucii” nu e nostalgie, ci mărturisire. Crucea e semnul iubirii până la capăt, al răbdării, al iertării, al biruinței asupra păcatului. Când un neam cinstește Crucea, el păstrează o verticalitate: știe cui se închină și pe ce drum merge.

👉 Liturghia – locul unde ne întâlnim cu strămoșii „într-un cuget”

Versul „Cu strămoșii într-un cuget, stând la Sfânta Liturghie” atinge adânc un adevăr: la Liturghie nu suntem singuri. În Biserică, generațiile se adună: cei de azi, cei de ieri, cei plecați la Domnul. Nu doar „ne amintim”, ci ne împreunăm în aceeași credință, în aceeași rugăciune, în aceeași nădejde.

👉 „Frumosul” adevărat are chip: Hristos

Bunica spune: „Când vei căuta frumosul, să îl cauți pe Hristos”. E o lecție mare, spusă simplu. Pentru că frumosul nu e doar estetică, ci sfințenie. Nu doar emoție, ci adevăr. Într-o lume care confundă strălucirea cu frumusețea, bunica arată criteriul curat: dacă frumosul te apropie de Hristos, e frumos; dacă te îndepărtează, e o podoabă goală.

👉 Prescura – „pâinea” care ne amintește că Dumnezeu lucrează prin smerenie

Imaginea bunicului cu snopul și macul, cu șoapta lui despre prescură, e de o duioșie profundă. Îți arată că lucrurile mari se fac cu mână smerită și cu inimă trează. Prescura nu e doar „pâine”, ci jertfă adusă: rodul grâului, munca omului, binecuvântarea lui Dumnezeu.

👉 Dorul de a fi „strop de cuminecătură”

Finalul e un strigăt curat:
„Aș vrea să fiu aluatul din prescură… strop de cuminecătură”.

Aici e taina cea mare: omul nu mai vrea doar să „știe” despre Dumnezeu, ci să se unească cu El. Nu doar să asculte, ci să se schimbe. E dorul inimii după Sfânta Împărtășanie, după viața în Hristos, după curăție.

Dacă ne întrebăm „cum se păstrează credința într-o familie?”, poemul răspunde fără teorie:

  • prin rugăciune în casă,

  • prin Crezul învățat și trăit,

  • prin Liturghie,

  • prin respect față de Cruce,

  • prin bunici și părinți care vorbesc despre Dumnezeu firesc, ca despre aer.

Și încă ceva: credința se păstrează când copilul vede că adulții nu doar „spun”, ci se închină, mulțumesc, se smeresc, iartă, se împărtășesc cu pregătire.

Rugăciune 

Doamne Iisuse Hristoase, păstrează-ne în credința cea dreaptă și în dragostea Ta. Dă-ne inimă curată, dor după Liturghie și evlavie pentru Sfintele Tale Taine. Întărește familiile noastre și fă să nu se stingă în casele noastre candela rugăciunii. Amin.

NEAMUL MEU STRĂVECHI ȘI DEMN - Eliana Popa

Powered by RedCircle

❇
❇❇
❇❇❇
❇❇
❇

Comentarii

Trimiteți un comentariu