Cartea Tedeumului — Glasul de Mulțumire al Bisericii Descoperă tâlcul duhovnicesc al Cărții Tedeumului, slujba de mulțumire a Bisericii Ortodoxe, rânduiala sa și imnul „Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm”, cu rol în rugăciuni de început de an, hramuri și momente de recunoștință. Cartea de Tedeum este una dintre sfintele cărți de slujbă ale Bisericii, cea ce adună în paginile sale glasul de mulțumire al Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești. Întru mijlocul acestei cărți strălucește imnul cel mare și veșnic, care se grăiește cu cinste și evlavie: „Te Deum laudamus” — „Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm” , imn al Sfintei Creștinătăți, în tradiție atribuit preasfinților ierarhi Ambrozie al Milanului și Augustin de Hipona . În cultul ortodox românesc, slujba de Tedeum este rânduită nu numai ca o rugăciune de mulțumire plină de evlavie, ci și ca o cerere smerită către Dumnezeu, Cel ce toate le dă cu larghețe și milă. Această slujbă se săvârșește la începutul anului, la sărbătorir...
Pilda omului care vorbea cu Dumnezeu – Unde este lumina credinței tale?
pe
Solicitați un link
Facebook
X
Pinterest
E-mail
Alte aplicații
Pilda omului care vorbea cu Dumnezeu – Unde este lumina credinței tale?
O pildă duhovnicească despre credința adevărată și lumina din inimă. Unde se află credința ta: la urechi, la gură, la minte sau în inimă? Descoperă tâlcuirea acestei istorii ziditoare de suflet.
A fost odinioară un om simplu, neînsemnat în ochii lumii, dar bogat în taina inimii sale. Nu era nici învățat peste măsură, nici vestit între oameni. Avea soție, avea doi prunci, avea o muncă cinstită și ajuta pe aproapele prin osteneala mâinilor sale.
Însă mai presus de toate, avea o dulce îndeletnicire: îi plăcea să vorbească mult cu Dumnezeu.
Nu cu glas tare, nu spre a fi văzut sau auzit, ci în taina sufletului său, în liniștea minții, în adâncul inimii. Îi spunea Domnului toate: bucuriile, nedumeririle, frumusețile lumii, răutățile oamenilor, gândurile ce-i treceau prin suflet.
În tinerețile sale obișnuia să vorbească lucruri duhovnicești și cu oamenii. Nu bârfea, nu judeca, nu osândea; ci grăia din inimă despre viață, despre bine și rău, despre dorul după frumos și adevăr. Dar oamenii nu pricepeau. Cuvintele lui erau răstălmăcite, purtate din gură în gură, schimbate la înțeles.
Și atunci a zis în sine:
„Voi înceta a mai risipi cele ale inimii mele înaintea oricui. Dacă tot trebuie să vorbesc, voi vorbi cu Dumnezeu.”
Și și-a adus aminte de cuvântul Domnului:
„Nu vă mai numesc pe voi slugi, ci prieteni” (Ioan 15, 15).
„Dacă m-a numit prieten”, gândi el, „cu El voi grăi.”
Și de atunci vorbea cu Dumnezeu în toate împrejurările vieții.
Rugăciunea din toate cele ale vieții
Dacă vedea un om bucuros, zicea:
„Iată, Doamne, un suflet care se bucură. Ține-l în lumina Ta.”
Dacă întâlnea un om întristat:
„Doamne, dă-i mângâiere, aprinde o rază în inima lui.”
Dacă vedea pe cineva căzut în păcat:
„Sărman suflet… luminează-l, Doamne, și adu-l pe calea Ta.”
Dacă întâlnea o faptă bună:
„Ajută-mă și pe mine, Doamne, să lucrez astfel.”
Seara mulțumea pentru ziua trecută. Noaptea cerea pază de gânduri și izbăvire de întunericul ispitelor. La lucru se ruga să fie drept, folositor și pildă bună.
Și astfel a aflat pacea.
Lumina din biserică
Într-o zi de mare sărbătoare intră în biserică și văzu casa Domnului plină. Inima i se umplu de bucurie:
„Slavă Ție, Doamne! Câți oameni luminați sunt aici!”
Atunci, ca un fulger, auzi înlăuntru un cuvânt:
„Fii mai atent.”
Se tulbură. Căzu în genunchi și se rugă fierbinte. Când se ridică, văzu cu ochii sufletului ceva neobișnuit: fiecare om avea o lumină, dar nu toți la fel.
↪ Unii aveau lumină la urechi. ↪ Alții la ochi. ↪ Unii la gură. ↪ Alții la frunte. ↪ Puțini aveau lumină în piept, iar din piept lumina tot trupul.
Restul trupului multora era ca în ceață.
Se înspăimântă. Se însemnă cu semnul Sfintei Cruci și se rugă să fie păzit de înșelare.
În noaptea aceea visă iarăși aceeași priveliște. Și auzi un glas blând:
Tâlcuirea luminilor
„Prietene, tu ai vorbit cu Mine neîncetat. Acum îți vorbesc și Eu.
Lumina pe care o vezi este măsura credinței fiecăruia.
Cei cu lumină la urechi au credința doar a auzului. Ascultă, dar nu coboară nimic în inimă.
Cei cu lumină la gură sunt cei ce vorbesc mult despre Mine, dau sfaturi, dar nu împlinesc.
Cei cu lumină la ochi se bucură de frumusețea slujbei, de cântare și de chipuri, dar rămân la simțire.
Cei cu lumină la frunte caută înțelesuri înalte, idei mărețe, alcătuiesc sisteme, dar Eu nu sunt sistem, ci Viață.
Iar cei ce au lumină în piept — aceia sunt ai Mei. Credința lor arde în inimă și luminează tot omul.”
Și glasul a mai zis:
„Nu tot ce pare lumină este lumină. Pe Mine Mă interesează inima omului.”
Urmarea pildei
Omul s-a trezit liniștit. A spus preotului cele văzute, iar cuvântul a fost rostit și în biserică.
Unii s-au tulburat, unii s-au smintit, unii au plecat, dar alții au început să-și cerceteze inima.
Comentarii
Trimiteți un comentariu