Iertarea, Postul și Comoara cea din Cer
Tâlcuire duhovnicească la Matei 6, 14-21: iertarea greșalelor, postul cel în ascuns și adunarea comorii în cer. „Unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta.”
Zis-a DOMNUL către ucenicii Săi și către tot omul ce voiește a-L urma:
„De veți ierta oamenilor greșalele lor, ierta-va și vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar de nu veți ierta oamenilor greșalele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșalele voastre.”
O, taină adâncă a milostivirii! Măsura cu care măsurăm, cu aceea ni se va măsura. Iertarea nu este numai faptă bună, ci este însăși respirația sufletului creștin. Cel ce nu iartă își închide singur poarta harului; iar cel ce iartă, chiar și cu durere, se face părtaș milei celei dumnezeiești.
Iertarea dezleagă lanțurile nevăzute ale inimii. Ea vindecă rănile ce nu se văd și aduce pacea cea de sus înlăuntrul omului. Fără iertare, nici rugăciunea nu are aripi, nici postul nu are roadă.
Apoi grăiește DOMNUL despre post:
„Când postiți, nu fiți triști ca fățarnicii; că ei își smolesc fețele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, și-au luat plata lor. Tu însă, când postești, unge capul tău și fața ta o spală, ca să nu te arăți oamenilor că postești, ci Tatălui tău care este în ascuns, și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție.”
Postul cel adevărat nu este arătare înaintea oamenilor, ci jertfă tainică înaintea lui Dumnezeu. Nu este încruntare, ci luminare. Nu este întristare fățarnică, ci bucurie smerită.
Postul fără smerenie se face mândrie. Postul fără milă se face asprime. Iar postul fără rugăciune se face doar dietă trupească. Însă postul unit cu lacrima pocăinței și cu iertarea fratelui se suie la cer ca tămâia bineplăcută.
Și iarăși învață DOMNUL despre comoară:
„Nu vă adunați comori pe pământ, unde molia și rugina le strică și unde furii le sapă și le fură. Ci adunați-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă și nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta.”
Cuvânt care cercetează adâncul inimii! Comoara omului nu este ceea ce ține în mâini, ci ceea ce păstrează în inimă. De este inima legată de cele stricăcioase, odată cu ele se va tulbura și ea. Dar de este legată de Hristos, nimic nu o poate răpi.
Aurul ruginește. Slava omenească piere. Puterea se stinge. Dar milostenia, rugăciunea, iertarea și postul curat se prefac în comoară veșnică.
Căci inima noastră va urma negreșit comoara pe care o alegem.
Amin.
❇
❇❇
❇❇❇
❇❇
❇
"Dacă postul a fost necesar în Rai, cu atât mai necesar este în afara Raiului. Dacă era de folos leacul mai înainte de rană, cu atât mai de folos este după rană."
RăspundețiȘtergere