Viața Sfântului Ioan Scărarul – urcușul duhovnicesc pe Scara virtuților către Împărăția lui Dumnezeu

Viața Sfântului Cuvios Ioan Scărarul – urcușul sufletului pe treptele desăvârșirii

Viața Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, egumenul Sinaiului și autorul „Scării”, model de smerenie, rugăciune și nevoință. Învățături despre urcușul sufletului spre Dumnezeu.

Puțini sunt sfinții Bisericii care au arătat atât de limpede calea urcușului duhovnicesc precum Sfântul Cuvios Ioan Scărarul, luminător al pustiei Sinaiului și povățuitor al monahilor către vederea lui Dumnezeu. Viața lui este o scară vie, pe care sufletul se suie din cele pământești la cele cerești, din osteneală la lumină, din lacrimă la bucuria cea negrăită.

Despre patria lui cea pământească nu se știe cu adevărat unde a fost, precum mărturisește Daniil monahul, scriitorul vieții sale. Dar patria lui cea adevărată este cea cerească, unde, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, „petrecerea noastră este în ceruri”. Acolo se hrănește el acum din dulceața bunătăților celor necheltuite și primește cununa ostenelilor sale.

Tinerețea cea înțeleaptă și chemarea spre nevoință

Fiind numai de șaisprezece ani cu vârsta trupească, dar bătrân cu mintea și cu priceperea, fericitul Ioan s-a adus pe sine jertfă vie lui Dumnezeu. A urcat la Muntele Sinai nu doar cu trupul, ci și cu sufletul, apropiindu-se de înălțimile cerești prin smerenie și ascultare.

Din tinerețe a iubit blândețea și tăcerea, tăind cu sabia smereniei îndrăzneala vorbirii deșarte și patima clevetirii. A lepădat iubirea de sine și s-a predat întru totul rânduielii monahicești, ca să treacă fără primejdie marea cea tulbure a patimilor.

Deși era învățat în înțelepciunea cea din afară, nu s-a lăsat biruit de trufia cunoștinței, ci a ales smerita cugetare, care este temelia tuturor faptelor bune.

Ascultarea și prorociile despre dânsul

Starețul său a fost părintele Martirie, care l-a tuns în chipul monahicesc la vârsta de douăzeci de ani. În acea zi, părintele Stratighie a prorocit despre el:

„Acesta va fi ca o mare stea în toată lumea.”

Altădată, marele Atanasie Sinaitul, văzându-l, a spus:

„Ai tuns pe egumenul muntelui Sinai.”

Și iarăși, starețul Ioan Savaitul i-a spălat picioarele ca unui mare povățuitor al viitorului, deși era încă tânăr ucenic. Astfel, încă din tinerețe, Dumnezeu descoperea celor aleși măsura sfințeniei lui.

Viața de liniște și nevoință în pustie

După mutarea la Domnul a starețului său, Cuviosul Ioan s-a retras în pustia Sinaiului, într-un loc numit Tola, unde a petrecut aproape patruzeci de ani în nevoințe neîncetate.

Mânca puțin, numai cât să nu slăbească trupul, zdrobind prin cumpătare mândria postirii și biruind îmbuibarea pântecelui. A stins focul patimilor prin liniște, priveghere și depărtare de lume.

A fugit de iubirea de argint prin sărăcie de bunăvoie și milostenie. A biruit trândăvia prin pomenirea morții. A zdrobit mânia prin ascultare. A omorât slava deșartă prin tăcere.

Iar lacrimile lui erau atât de multe, încât într-o peșteră ascunsă, aproape de cer cu rugăciunea, plângea înaintea lui Dumnezeu cu suspine adânci, ca unul rănit de dorul dumnezeiesc.

Darul rugăciunii și puterea asupra patimilor

Viața lui era rugăciune neîncetată. Ziua și noaptea vedea cu mintea pe Dumnezeu în oglinda curăției inimii.

Un frate, Isachie, fiind chinuit de patima desfrânării, a alergat la el cu lacrimi. Iar Sfântul i-a zis:

„Să alergăm amândoi la rugăciune.”

Și îndată, prin puterea rugăciunii, patima a fugit de la fratele acela, iar el s-a umplut de bucurie și de mulțumire către Dumnezeu.

Minunea salvării ucenicului Moise

Un ucenic al său, Moise, fiind trimis la lucru, a adormit sub o stâncă mare, care era gata să cadă peste el. Atunci Sfântul Ioan, aflat în chilie, a fost înștiințat în vedenie și s-a rugat fierbinte pentru dânsul.

Moise a auzit glasul starețului chemându-l și a fugit din locul acela. Îndată după aceea, piatra s-a prăvălit. Astfel, rugăciunea starețului l-a izbăvit din moarte.

Egumen al Sinaiului și luminător al multora

După patruzeci de ani de nevoință, frații l-au ales egumen al Muntelui Sinai. Ca un nou Moise, a povățuit obștea către Dumnezeu, scriind cuvintele cele insuflate de Duhul Sfânt în cartea numită „Scara”, prin care a arătat treptele urcușului duhovnicesc.

În vreme de secetă mare, poporul a alergat la el cerând rugăciune pentru ploaie. Iar el, ridicând mâinile către cer, a chemat mila lui Dumnezeu și îndată s-a pogorât ploaie peste pământul cel uscat.

Altădată, la o masă cu șase sute de străini, s-a arătat un tânăr necunoscut care rânduia toate slujbele trapezei. După ce a dispărut, Sfântul a zis:

„Moise, prorocul și dătătorul de Lege, a slujit în locul acesta.”

Fericitul sfârșit și moștenirea duhovnicească

Ajungând la sfârșitul vieții sale, Cuviosul Ioan a lăsat fraților moștenire comoara cea neprețuită a învățăturilor sale. Fratele său, ava Gheorghe, plângând despărțirea, a primit făgăduință:

„Nu voi lăsa să treacă anul acesta fără să te iau la mine.”

Și s-a împlinit cuvântul lui, căci după zece luni și ava Gheorghe s-a mutat la Domnul.

Astfel, Sfântul Ioan Scărarul s-a suit pe scara desăvârșirii până la Împărăția cerurilor, unde împreună cu sfinții slăvește pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, în vecii vecilor. Amin.

❇

❇❇

❇❇❇

❇❇

❇