„Vino și vezi” – Chemarea care deschide cerul
Chemarea lui Filip și Natanael, „Vino și vezi”, credința curată și făgăduința cerului deschis peste Fiul Omului.
(Textul Sfântei Evanghelie după Ioan 1, 43-51)
„În vremea aceea a vrut Iisus să plece în Galileea și a găsit pe Filip. Și i-a zis Iisus: Urmează-Mi! Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei și a lui Petru. Filip a găsit pe Natanael și i-a zis: Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege și prorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret. Și i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino și vezi. Iisus a văzut pe Natanael venind către El și a zis despre el: lată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleșug. Natanael l-a spus: De unde mă cunoști? A răspuns Iisus și i-a zis: Mai înainte ca Filip să te cheme, te-am văzut când erai sub smochin. Răspuns-a Natanael: Rabbi, Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești Împăratul lui Israel! Iar Iisus i-a zis: Pentru că ți-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea. Și a grăit: Adevărat, adevărat zic vouă, că de acum veți vedea cerul deschizându-se și pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se și coborându-se peste Fiul Omului.‟
În zilele acelea, când Domnul umbla prin ținuturile Galileii, chemând la Sine sufletele cele flămânde de adevăr, a aflat pe Filip și i-a grăit cuvânt scurt, dar plin de putere: „Urmează-Mi!”
Și îndată, fără împotrivire și fără târguială, Filip a lăsat ale sale și s-a făcut următor al lui Hristos. Atunci când Dumnezeu cheamă, sufletul care așteaptă nu mai caută pricină de amânare.
Chemarea care naște mărturisire
Filip, aprins de bucuria întâlnirii, nu a ținut comoara doar pentru sine. L-a aflat pe Natanael și i-a vestit cu îndrăzneală:
„Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege și prorocii: pe Iisus, fiul lui Iosif, din Nazaret.”
Dar Natanael, auzind că din Nazaret este, a grăit cu îndoială:
„Din Nazaret poate fi ceva bun?”
O, cât de adesea judecă omul după loc, după nume, după arătare! Dar Dumnezeu nu Se pleacă rânduielilor omenești. El răsare acolo unde nimeni nu așteaptă.
Și i-a zis Filip un cuvânt care străbate veacurile:
„Vino și vezi.”
Nu ceartă, nu silire, nu înfruntare. Ci chemare la experiență. Credința nu se naște din polemică, ci din întâlnire.
Sub smochin – locul văzut de Dumnezeu
Când Natanael a venit către Iisus, Domnul a descoperit adâncul inimii lui:
„Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleșug.”
Și mai înainte ca Filip să-l cheme, Domnul îl văzuse sub smochin.
Smochinul acesta este taina fiecărui suflet – locul rugăciunii ascunse, al frământării lăuntrice, al căutării în taină.
Hristos vede ceea ce nimeni nu vede. El cunoaște lacrima nerostită, gândul negrăit, dorul nerostit.
De aceea, Natanael a strigat cu credință:
„Rabbi, Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești Împăratul lui Israel!”
Mai mari decât acestea vei vedea
Domnul însă nu Se oprește la credința începutului. El făgăduiește descoperiri mai adânci:
„Mai mari decât acestea vei vedea… veți vedea cerul deschizându-se și pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se și coborându-se peste Fiul Omului.”
Aceasta este arătarea unirii dintre cer și pământ.
În Hristos, cerul nu mai este închis.
În Hristos, îngerii slujesc mântuirii omului.
În Hristos, omul urcă spre Dumnezeu.
Cuvânt pentru suflet
Și nouă ne grăiește astăzi Domnul:
„Urmează-Mi.”
Nu cere înțelegeri savante, nu cere dovezi omenești, cere pasul credinței.
Și dacă în inima noastră se ivește îndoiala lui Natanael, să ascultăm glasul lui Filip:
„Vino și vezi.”
Vino la rugăciune.
Vino la Sfânta Liturghie.
Vino la spovedanie.
Vino și vezi cum cerul se deschide peste sufletul tău.
Căci Domnul ne-a văzut și pe noi „sub smochin” – în ceasurile noastre de singurătate, în frământările noastre, în căutările noastre ascunse.
Și ne cheamă pe nume.
Iar dacă vom răspunde chemării, vom vedea – după măsura credinței noastre – minuni mai mari decât cele închipuite de mintea omenească.
Amin.
❇
❇❇
❇❇❇
❇❇
❇
RăspundețiȘtergereÎn întâia Duminică a Sfântului și Marelui Post, când sufletele credincioșilor pășesc cu cutremur și nădejde pe calea pocăinței, în toate sfintele biserici ale neamului nostru se citește, după rânduială, pastorala arhierească a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la Duminica Ortodoxiei.
Această zi nu este doar o aducere-aminte a biruinței sfintelor icoane, ci o prăznuire a biruinței Adevărului, a credinței celei dreptmăritoare, păzită cu sânge, cu lacrimi și cu rugăciuni neîncetate.
Duminica Ortodoxiei este prilej de adâncă și smerită recunoștință față de mărturisitorii dreptei credințe – ierarhi purtători de Duh, monahi nevoitori, teologi înțelepți și mulțime de credincioși cu viață curată – care au apărat adevărul dumnezeiesc chiar cu prețul vieții lor.
Ei sunt „norul cel mare de mărturii” ce ne înconjoară și astăzi, după cuvântul Apostolului, întărindu-ne pașii pe calea postului și a pocăinței. Ei nu sunt doar chipuri din trecut, ci vii rugători înaintea Tronului ceresc, chemându-ne la statornicie, la dreaptă socotință și la mărturisire fără teamă.
În această zi, Biserica ne cheamă să ne cercetăm pe noi înșine:
– păzim noi comoara credinței?
– mărturisim cu îndrăzneală adevărul?
– purtăm în inimă icoana lui Hristos, cea vie, prin viață curată și prin iubire lucrătoare?
Ortodoxia nu este doar o moștenire primită, ci o responsabilitate asumată. Ea este lumină, este cale, este viață. Ea se păstrează nu prin cuvinte multe, ci prin trăire adâncă, prin rugăciune smerită, prin jertfelnicie și prin iubire.
Să primim, așadar, cu inimă deschisă Enciclica Sfântului Sinod în această sfântă zi, ca pe un cuvânt de întărire și de binecuvântare. Să rămânem statornici în dreapta credință, ca fii ai Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească.
Și, pășind mai departe în nevoința Postului, să avem nădejde că Acela Care este Calea, Adevărul și Viața ne va întări până la sfârșit.
✠ Dreapta credință – temelie, lumină și mântuire.