„DOMNULUI îi trebuie…”
Un cuvânt de mângâiere despre măgărușul ales de Hristos la Intrarea în Ierusalim și despre chemarea fiecărui suflet: Dumnezeu nu caută perfecțiunea, ci inima deschisă.
Sunt ceasuri în viaţa omului când inima slăbeşte şi gândul se întunecă, iar sufletul începe a şopti cu durere: „Nu mai sunt de folos nimănui… sunt prea mic, prea slab, prea neînsemnat.” Şi privind la mulţimea lumii acesteia, omul socoteşte că alţii sunt mai vrednici, mai puternici, mai potriviţi pentru lucrarea cea bună, iar el rămâne la margine, tăcut şi uitat.
Dar iată că Evanghelia ne pune înainte un cuvânt de mare mângâiere şi de negrăită nădejde:
„Veţi găsi o asină legată şi un mânz cu ea; dezlegaţi-o şi aduceţi-o la Mine… şi dacă vă va zice cineva ceva, veţi spune că-I trebuie Domnului.”
Domnul nu a cerut cal împărătesc, nici podoabă strălucită, nici lucru de mare preţ în ochii lumii. Ci a zis doar atât:
„DOMNULUI îi trebuie.”
Îi trebuie… un mânz legat. Necunoscut. Nebăgat în seamă. Fără slavă omenească.
Şi totuşi, tocmai acela a fost ales.
Nu pentru puterea lui, nici pentru frumuseţea lui, nici pentru vrednicia lui, ci pentru că era pregătit să fie adus înaintea Domnului. Pentru că Dumnezeu nu caută măreţia cea din afară, ci smerenia inimii; nu strălucirea lumii, ci ascultarea sufletului.
Aşa este şi cu noi, fraţilor.
De multe ori ne simţim legaţi de neputinţe, de frici, de amintiri dureroase, de greşeli vechi. Alteori socotim că nu avem daruri mari, nici cuvinte alese, nici loc în lucrarea lui Dumnezeu. Şi ne deprindem a sta la margine, crezând că viaţa noastră este mică şi fără rost.
Dar Domnul trece tainic şi peste inima noastră şi rosteşte acelaşi cuvânt:
„Îmi trebuie.”
Nu pentru că El ar avea lipsă de noi, ci pentru că dragostea Lui ne cheamă. Nu pentru că nu poate fără noi, ci pentru că voieşte să lucreze prin noi. Nu pentru slava noastră, ci pentru mântuirea multora.
Poate că nu ştii ce dar ai.
Poate că nu vezi rostul paşilor tăi.
Poate că nimeni nu te laudă şi nimeni nu te întreabă.
Dar Dumnezeu te vede.
Există o bunătate pe care numai tu o poţi arăta.
Există o răbdare pe care numai tu o poţi dărui.
Există un cuvânt pe care numai tu îl poţi rosti.
Există o lumină pe care numai tu o poţi aprinde.
Mânzul acela nu a ştiut că poartă pe el pe Împăratul slavei. Nu a priceput taina clipelor acelea. Nu a cunoscut mărimea lucrării sale. Dar a fost adus. A fost dezlegat. A fost pus în slujba Domnului.
Şi astfel a devenit parte dintr-o zi care a schimbat lumea.
Aşa sunt şi paşii noştri când ne lăsăm în mâinile lui Dumnezeu. Poate nu vedem rodul lor. Poate nu înţelegem lucrarea. Dar în fiecare gest mic făcut cu dragoste, Domnul îşi continuă intrarea Sa în Ierusalimul inimilor omeneşti.
De aceea, dacă astăzi te simţi neînsemnat, adu-ţi aminte:
Domnul nu caută desăvârşirea, ci deschiderea.
Nu caută puterea, ci încrederea.
Nu caută oameni mari în ochii lumii, ci oameni smeriţi în ochii Lui.
Şi atunci chiar şi viaţa cea mai simplă se face cale pe care păşeşte harul.
Nu eşti prea puţin.
Nu eşti uitat.
Nu eşti de prisos.
Eşti chemat.
Şi da — DOMNULUI îi trebuieşti. Nu este aceasta o mare şi dulce minune a iubirii Sale?
(Părintele Ioan Bădiliță)
❇
❇❇
❇❇❇
❇❇
❇
Comentarii
Trimiteți un comentariu