Intrarea Domnului în Ierusalim – slava smereniei și chemarea inimii către Hristos
Descoperă înțelesul duhovnicesc al Intrării Domnului în Ierusalim (Duminica Floriilor): smerenia lui Hristos, lacrimile pentru Ierusalim și chemarea fiecărui suflet către Împărăția lui Dumnezeu.
(Textul din Sfânta Evanghelie după Ioan 12, 1-18) ⤵
Înainte de Paști cu șase zile, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morți. Și I-au făcut acolo cină și Marta slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce ședeau cu El la masă. Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preț, a uns picioarele lui Iisus și le-a șters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mireasma mirului. Dar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis: Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari și să-i fi dat săracilor? Însă el a zis aceasta nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur și, având punga, lua din ce se punea în ea. A zis, deci, Iisus: Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Că pe săraci totdeauna îi aveți cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna. Deci mulțime mare de iudei au aflat că este acolo și au venit nu numai pentru Iisus, ci să vadă și pe Lazăr, pe care-l înviase din morți. Și s-au sfătuit arhiereii ca și pe Lazăr să-l omoare, căci, din pricina lui, mulți dintre iudei mergeau și credeau în Iisus. A doua zi, mulțimea cea mare, care se adunase la sărbătoare, auzind că Iisus vine în Ierusalim, a luat ramuri de finic și a ieșit întru întâmpinarea Lui și striga: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel! Și Iisus, găsind un asin tânăr, a șezut pe el, precum este scris: «Nu te teme, fiica Sionului! Iată, Împăratul tău vine șezând pe mânzul asinei». Acestea nu le-au înțeles ucenicii Lui la început, dar, când S-a preaslăvit Iisus, atunci și-au adus aminte că acestea erau scrise despre El și că acestea I le-au făcut Lui. Așadar, dădea mărturie mulțimea care era cu El când l-a strigat pe Lazăr din mormânt și l-a înviat din morți. De aceea L-a și întâmpinat mulțimea, pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta.
În aceste zile binecuvântate ale Postului celui Mare, Biserica lui Hristos ne cheamă să prăznuim cu evlavie și cutremur duhovnicesc Intrarea Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim, praznic luminat și plin de înțelesuri mântuitoare, care ne descoperă taina smereniei dumnezeiești și ne arată chipul adevărat al Împărăției lui Dumnezeu.
Cetatea Ierusalimului era atunci plină de mulțime multă venită la praznicul Paștilor, iar vestea despre învierea lui Lazăr celui mort de patru zile se răspândise pretutindeni, cutremurând inimile oamenilor. Poporul Îl întâmpina pe Domnul ca pe un mare Proroc și Făcător de minuni, așteptând cu nădejde arătarea lui Mesia Celui făgăduit.
Și iată, a venit vremea ca Domnul să Se descopere lumii nu ca împărat pământesc, ci ca Împărat al păcii și al smereniei.
Nu cu slavă lumească a intrat în cetate, nici cu oști și care strălucitoare, nici cu semne de stăpânire trecătoare, ci șezând pe mânzul asinei, cu capul plecat și cu ochii umeziți de lacrimi. Aceasta era slava Lui: slava blândeții, slava iubirii, slava jertfei.
Căci nu a venit să întemeieze împărăție vremelnică, ci să deschidă oamenilor Împărăția cea veșnică.
Poporul Îl întâmpina cu ramuri de finic, strigând cu glas mare:
„Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului!”
Iar copiii Îl lăudau cu inimă curată, împlinindu-se astfel prorocia care zice:
„Din gura pruncilor și a celor ce sug Ți-ai pregătit laudă.”
Și totuși, în vreme ce pruncii se bucurau, iar mulțimea Îl slăvea, Domnul plângea pentru Ierusalim.
Plângea nu pentru Sine, ci pentru împietrirea inimilor oamenilor. Plângea pentru cetatea care nu a cunoscut vremea cercetării sale. Plângea pentru suferințele ce aveau să vină asupra ei din pricina necredinței.
Și a rostit cuvinte pline de durere:
„Ierusalime, Ierusalime! Dacă ai fi cunoscut și tu în ziua aceasta cele ce sunt spre pacea ta!”
Aceste cuvinte nu sunt numai pentru cetatea de odinioară, ci și pentru fiecare suflet omenesc. Căci de multe ori și noi trecem pe lângă harul lui Dumnezeu fără să-l cunoaștem, fără să-l primim, fără să deschidem ușa inimii noastre Celui ce bate cu blândețe la ea.
Domnul nu silește pe nimeni. El vine smerit, ca un sărac ceresc, și așteaptă să fie primit.
Fariseii și cărturarii însă nu L-au primit. Deși cunoșteau Scripturile și prorociile, nu au înțeles duhul lor. Se închinau literei, dar nu vedeau adevărul. Vedeau minuni și nu credeau. Auziau cuvinte dumnezeiești și nu pricepeau.
Pentru aceea s-au împlinit asupra lor cuvintele prorocului:
„S-a îngroșat inima poporului acestuia și cu urechile greu au auzit.”
Ei nu au înțeles că Domnul nu a venit să strice Legea, ci să o desăvârșească. Nu au cunoscut că El este Domnul sâmbetei și Izvorul vieții.
Astfel, cei ce slujeau literei care ucide au rămas departe de Duhul care face viu.
Dar nouă, fraților, ni s-a dat darul de a fi slujitori ai Legământului celui Nou, ai harului și ai adevărului. Pentru aceea se cuvine să luăm aminte la această sfântă prăznuire și să nu rămânem numai privitori ai ei, ci părtași.
Să întâmpinăm și noi pe Hristos cu ramuri de virtuți: cu smerenie, cu pocăință, cu milostenie și cu dragoste.
Să-I așternem înainte nu hainele noastre, ci voia noastră.
Să-I deschidem ușa inimii, ca să intre și să rămână întru noi.
Căci și astăzi Domnul vine către fiecare suflet și spune în taină:
„Dacă ai fi cunoscut și tu cele ce sunt spre pacea ta…”
Fericit este cel ce Îl primește.
Fericit este cel ce Îl urmează.
Fericit este cel ce Îl mărturisește. Amin.
❇
❇❇
❇❇❇
❇❇
❇
Comentarii
Trimiteți un comentariu